Megan Fox trece la comedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce ani la rând şi-a creat imaginea de sex-simbol feminin, Megan Fox trece acum de partea cealaltă a baricadei. Ea va juca un personaj de comedie într-o producţie marca Sacha Baron Cohen. Megan mărturiseşte că se simte uşurată pentru că în sfârşit poate fi în largul ei pe platourile de filmare, relatează „The Sun“.

„Când am început să joc întotdeauna aveam roluri de fată rea, apoi am jucat rolurile tipei «cool» care se pricepe la mecanică. Mă săturasem de astfel de personaje şi de stereotipuri. Acum simt că pot fi eu din nou, mi se oferă şansa să scap de eticheta cu «sexy şi rece» pe care o port în frunte", a declarat aceasta.

Cu toate că actriţa este foarte încântată de cel mai nou rol al său şi de prestaţia sa pe platourile de filmare, recunoaşte că este nerăbdătoare să vadă reacţia publicului la o astfel de schimbare.

„M-am simţit minunat la filmări. Sacha e foarte deştept şi amuzant ne-am simţit foarte bine lucrând împreună. Cred că publicul mă va putea înţelege mult mai uşor şi mă va percepe cât mai aproape de adevăr în acest gen de film. Sper din tot sufletul să le placă", a adăugat Megan Fox.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite