Sezonul mitei în universităţi - Cine îi apără pe studenţi?

Odată cu perioada sesiunii de examene din această iarnă, credibilitatea mediului universitar a fost puternic afectată de mai multe cazuri de corupţie care au avut loc în câteva universităţi importante din România. Cea mai gravă situaţie scoasă la lumină de presă este cea de la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iaşi unde trei cadre didactice sunt anchetate de DNA pentru luare de mită.

Unul din cazuri îl are în rolul principal pe profesorul Dumitru Păduraru, care este acuzat de fapte de corupţie haluncinante pentru comunitatea academică - de la luare de mită, la viol şi şantaj. În 30 ianuarie, acesta a fost arestat preventiv pentru 29 de zile după ce ar fi cerut unei studente să întreţină relaţii sexuale cu el pentru a o promova la examene, iar surse din universitate susţin că profesorul obişnuia să ceară favoruri sexuale în schimbul notelor de trecere şi că lua 500 de euro pentru nota 5 la examen şi 1000 de euro pentru nota 10.

În celălalt caz este vorba de soţii Gheorghe şi Carmen Dobrotă, şeful Secţiei ATI din cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, respectiv managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, care au fost prinşi în flagrant primind mită 2000 de euro de la 20 de studenţi pentru promovarea unui examen. Pentru 100 de euro, aceştia dădeau studenţilor nota 9 la examenul de Anestezie Generală, chiar dacă aceştia nu trecuseră proba practică a examenului şi nu aveau dreptul să dea proba teoretică. Ambii profesori au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile de magistraţii Tribunalului Iaşi.

Deşi poartă povara imaginii murdărite de unul din cele mai mari cazuri de corupţie în universităţi petrecute ultimii ani – când în 2013 rectorul de la acea vreme a fost condamnat la închisoare pentru reţeaua de şpagă pe care o crease în universitate, Universitatea ”Ovidius” din Constanţa nu a fost ocolită de scandaluri de corupţie nici în această sesiune. Se pare că exact cel care l-a denunţat acum doi an pe rector, profesorul Gheorghe Ţarălungă, a fost prins săptămâna trecută luând mită 200 de euro de la un student pentru a-l promova la examenul de Farmacie Clinică. Profesorul este fost decan al Facultăţii de Farmacie, iar în acest moment este în arest la Tribunalul Constanţa pentru 30 de zile.

Şi Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi a fost în centrul unui scandal de luare de mită în această sesiune. Conferenţiarul Mircea Iliev a fost prins în flagrant cu suma de 2700 de lei primită cu titlul de mită pentru a trece 27 de studenţi la examen, fiecare student oferind câte 100 de lei pentru notă 5. Cazul a fost sesizat de Liga Studenţilor din Galaţi, care a depus un denunţ la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. Profesorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de magistraţii Tribunalului Galaţi.

Unde au fost rectorii, prorectorii şi cadrele didactice din universitate sub ochii cărora s-au întâmplat toate aceste lucruri ani de zile? Ce au făcut Comisiile de Etică a căruir rol este acela de a apăra şi promova etica şi deontologia universitară ?

Chiar dacă majoritatea profesorilor arestaţi pentru luarea de mită au fost suspendaţi din funcţiile pe care le ocupau în universitate, totuşi astfel de situaţii ridică mari semne de întrebare cu privire la integritatea şi moralitatea mediului universitar românesc. Deşi se bănuieşte că practicile de corupţie folosite de profesorii arestaţi nu au fost aplicate la această sesiune pentru prima oară, fiind folosite pentru generaţii întregi de studenţi, surprinzător este faptul că în nici unul dintre cazurile de mai sus universităţile nu a avut nicio contribuţie în depistarea şi sancţionarea acestor fapte. În aceste condiţii, mă întreb unde au fost rectorii, prorectorii şi cadrele didactice din universitate sub ochii cărora s-au întâmplat toate aceste lucruri ani de zile? Ce au făcut Comisiile de Etică a căruir rol este acela de a apăra şi promova etica şi deontologia universitară ? Uitându-mă pe site-urile universităţilor în care au fost depistate aceste cazuri de corupţie văd că la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi ultima informare privind activitatea Comisiei de Etică datează din 2012, ultimul raport al Comisiei de Etică de la Universitatea ”Ovidius din Constanţa” este din 2013, iar Universitatea ”Dunărea din Galaţi” nu are publicat niciun raport al Comisiei de Etică. Nu este un secret pentru nimeni din mediul academic că aceste Comisii din universităţi funcţionează în general mai mult formal, rezumându-şi activitatea la câteva întâlniri pe an, fără un mare impact semnificativ în apărarea şi consolidarea eticii universitare.

Este însă greu de crezut că întreaga comunitate academică a fost străină de aceste practici, mai ales că în unul din cazurile de la Universitatea de Medicină şi Farmacie studenţii au făcut ani de zile sesizări cu privire la practicile folosite de profesorul acum arestat, sesizări pe care universitatea le-a găsit ca fiind ”neîntemeiate”.

Cei care au fost arestaţi până acum sunt doar cei care au avut ghinionul să dea peste câţiva studenţi curajoşi care au avut puterea să apeleze la justiţie în faţa acestor probleme. De ce nu se întreabă nimeni de ce studenţii care i-au acuzat pe profesori nu au apelat la conducerile universităţilor să fie ei cei care rezolvă problema? Răspunsul e simplu: studenţii nu au încredere în modul în care universităţile gestionează problemele de corupţie şi îi apără în faţa profesorilor pe care îi acuză, iar universităţile nu îşi consumă prea mult din timp şi energie să identifice şi să sancţioneze astfel de cazuri. Nu am auzit de mulţi ani exemple în care vreo universitate să fi identificat un caz intern de luare de mită şi să fi apelat singură la instituţiile juridice competente să ia măsurile legale necesare.

Experienţa de student te face uneori să crezi că universitatea ar face tot ce îi stă în putinţă să ascundă astfel de lucruri, de frica scandalurilor publice sau pur şi simplu pentru evitarea ”problemelor suplimentare” care trebuie puse în cârca celor din conducere. Birocraţia excesivă, lipsa accesului la informaţii legate de modalitatea de sesizare a actelor de corupţie sau lipsa rezultatelor vizibile ale Comisiilor de Etică sunt doar câteva din motivele care îi descurajează pe studenţi să ceară ajutorul universităţii atunci când identifică astfel de probleme. Şi nu sunt puţine cazurile în care chiar cadrele didactice preferă să sta deoparte în faţa posibilelor acte de corupţie la care sunt martori, de teamă să nu strice relaţiile cu profesorii incriminaţi, profesori care de multe ori au funcţii importante sau sunt cunoscuţi pentru influenţa pe care o au (în cazurile prezentat mai sus vorbim de un şef de secţie la Spitalul de Neurochirurgie, un manager al Spitalului de Boli Infecţioase, un fost decan sau un profesor implicat în scandaluri interlope).

Chiar dacă Statutul Studentului prevede faptul că studenţii nemulţumiţi de nota pe care au primit-o la un examen scris au dreptul să depună contestaţie, iar lucrarea de examen trebuie corectată de o comisie formată din alte cadre didactice decât cele care au corectat-o iniţial, foarte puţine universităţi au pus în practică această prevedere sau, dacă au făcut-o, au dezvoltat un proces atât de birocratic încât el este nefuncţional. Pe lângă asta, când studenţii reuşesc totuşi să depună contestaţie, puţini sunt profesorii care îşi asumă decizia acordării unei alte note decât cea dată iniţial, din ”spirit de colegialitate”.

Sunt convins că aceste cazuri nu sunt singulare nici în universităţile în care s-au întâmplat, nici în restul universităţilor din România, lucru demonstrat de numărul mare de scandaluri de luare de mită din ultimii ani care au avut în prin plan cadre didactice cu funcţii înalte de conducere în universitate (decani, prorectori sau chiar rectori). Iar dacă cei responsabili să ia deciziile şi să conducă universităţile – care în general au o influenţa mare asupra corpului profesoral din universitate, au fost în stare de astfel de lucruri, este clar că sistemul este putrezit de practici asemănătoare care aşteptă să fie scoase la lumină.

Din păcate însă, nu toţi studenţii din România au puterea şi resursele necesare să apeleze la justiţie atunci când sunt victime sau martori ai corupţiei din universitate, iar universităţile fac prea puţine ca să îi încurajeze să lupte pentru drepturile lor şi să le ofere sprijin atunci când se confruntă cu astfel de probleme. De remarcat este că exemplele pozitive vin tot de la studenţi, care prin organizaţiile studenţeşti pe care le-au construit (cum este exemplul de la Galaţi) se sprijină şi se solidarizează în astfel de situaţii. E clar însă că puterea şi resursele de care dispune o organizaţie studenţească pentru a lupta cu corupţia nu se pot compara cu cele pe care le poate investi o universitate.

Sunt convins că vor urma şi alte valuri de arestări pentru luare de mită odată cu următoarele sesiuni de examene, dar până atunci cine îi apără pe studenţi?