Tâmpiţi cu scufă şi cu muşchii de oţel

Există unii miniştri sau secretari de stat care pe timpul provizoriului lor mandat, se simt obligaţi să inoveze, să lase naţiunii recunoscătoare ceva de care să-şi amintească o lege, o prevedere sau o dispoziţie care să le confere nemurire numelui şi să-i trimită automat în Panteon, cu îmormântare garnatată clasa I la Bellu, cu dric cu pompoane, eventual pus pe afet de tun, gardă militară şi 21 de salve.

Plus loc de veci, gratis, pe aleea aia bună. Pentru a ajunge însă aici, trebuie făcut ceva. Ce? N-are niciun fel de importanţă ce, totul e să faci repede, cât te ţin pe funcţie, ceva care să rupă gura târgului şi să impresioneze audienţa.

„Noi mărim numărul de ore la cinci ore la clasa pregătitoare, la patru ore la clasele primare… evident că avem nevoie de mai multe cadre didactice. Profesorii la orice materie pot deveni antrenori şi îndrumători pe disciplina sportivă pe care au practicat-o, la care cunosc şi au nişte clasificări” … afirmaţie citată de site-ul REALITATEA şi care aparţine domnei Carmen Tocală, fost sportiv de performanţă, actualmente secretar de stat la ANST. A zis-o cu acea nonşalanţă a ideii fixe la care cunoaşte  şi căreia i se deschide nesperata ocazie a punerii în practică, în orice condiţii, cu orice consecinţe. Ar exista, însă, ceva mici probleme pe care ar trebui să le fi ştiut deja Excelenţa Sa domana Secretar de Stat în Guvernul României.  

În primul rând, se pune problema validităţii unei diplome de studiu, la orice nivel, în cazul în care se dovedeşte că una dintre disciplinele din curriculă au fost predate de persoane fără abilităţile necesare, recunoscute ca atare prin diplome de studiu. Este doar aparent o problemă naţională căci, să nu uităm, în foarte scurt timp ni se vor deschide toate pieţele muncii, iar atunci când copiii de azi vor intra pe aceste pieţe, ar fi o tragedie reală să le poată fi contestată diploma generală pe o tâmpenie minoră de acest gen. Nu uitaţi, de la un moment dat, la aceste ore se vor primi note şi calificative. Cu ce drept vor fi date? În aceste condiţii, cu ce drept va semna directorul unei şcoli foaia matricolă?

În al doilea rând, este vorba despre o disciplină foarte complicată şi care atrage, în caz de accident, răspunderi penale foarte grave. Poate o fi făcut doamna de chimie sau proful de istorie ceva oină, volei sau tras cu arcul în tinereţe, dar cum poate judeca  starea de sănătate a unui copil căruia i se cere un efort specific, fără a şti cum să-l evalueze şi cum să-l dozeze?

În al treilea rând, la fel de impardonabil în raport cu normele elementare europene, mi se pare continuarea batjocurii faţă de sistemul de învăţământ. În loc să evolueze înspre ceea ce nefericiţii de birocraţi de la Bruxelles denumesc “societatea cunoaşterii”, iată că întoarcem la mişmaşul şcolii fanariote de tip “cumplit meşteşug de tâmpenie” în care profesorii, iată, devin un fel de educatori buni la toate şi la nimic, amestecând borcanele, specialităţile şi competenţele.

„Să terminăm odată pentru totdeauna cu ceea ce se numeşte învăţământul obligatoriu. Este otrava cea mai dizolvantă şi mai corozivă pe care liberalismul l-a găsit vreodată pentru propria sa destrucţie… Consecvenţi cu noi înşine, ne vom alinia la marea masă de binefaceri a analfabetismului!”

                    Adolf Hitler (citat de H.Rauschning în cartea Hitler m’a dit, 1945)

O bătaie de joc fără precedent, nu ştiu de ce şi de cine tolerată, continuând un proces de degradare care ameninţă fundamentul şcolii româneşti, odinioară unul dintre argumentele majore cu care România ieşea în lume. Nu mai vrem asta? Vrem ca aceiaşi profesori, din ce în ce mai puţini, care pregătesc olimpicii noştri, să le fie şi monitori în sala de sport? Vrem ca totul să nu mai semene cu nimic? Atunci, fireşte, asemenea măsuri ciudate trebuie să fie salutate ca deschizătoare de drum întru anihilarea unei meserii, cea de profesor, aflată deja în moarte clinică, plătită prost, desconsiderată, trimisă în periferia societăţii.

Dacă asta vrem, atunci bine am pornit, în dezacord cu orice ar putea fi numit prioritate educaţională în Europa din care tot mai susţinem că am vrea să facem parte. Numai că, acolo, tâmpiţii cu scufă şi muşchi de oţel sunt puţini, iar cererea scade foarte tare....