Campionul din curtea şcolii:Locul doi la karate în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Gogoloşi (foto) are 10 ani şi învaţă la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea.

El a căpătat o pasiune pentru artele marţiale încă de la şapte ani, când se uita la filme de acţiune. Idolul său pe atunci era actorul Jean Claude Van Damme.

Aşa a ajuns Bogdan să ia cursuri de karate, iar cel mai mult i-a plăcut, la început, să înveţe să numere în japoneză, îşi aminteşte elevul.

La nouă ani a ratat primul campionat naţional din cauza unei operaţii de hernie. Băiatul şi-a luat revanşa la primul concurs internaţional la care a participat, „Cupa Europei" din Cehia,  unde a obţinut locul II la kumite - un stil de arte marţiale.

La Campionatul European de Karate Wado-Kay, care s-a ţinut la Bucureşti, în 2008, elevul s-a clasat pe locul I la kumite individual şi pe doi la Kata echipe.

Până acum, Bogdan a câştigat 31 de medalii la concursuri în ţară şi în străinătate. El îşi doreşte să participe la un campionat mondial, unde să-şi măsoare forţele cu sportivi din toată lumea. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite