BACALAUREAT 2014 Subiectele primite de olimpici şi sportivi la proba la alegere. Vineri se vor afişa notele finale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri a avut loc proba la alegere a profilului din cadrul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat, destinată olimpicilor şi sportivilor. Astfel, elevii au susţinut examenul la una din următoarele probe: Geografie, Biologie, Fizică, Chimie, Logică, Economie, Psihologie, Sociologie, Filosofie sau Informatică. Ministerul Educaţiei a publicat subiectele şi baremele de la fiecare materie.

UPDATE: Subiectele şi baremele de la proba opţională a profilului, pentru toate cele 10 materii de examen, au fost publicate de Ministerul Educaţiei, în secţiunea specială Subiecte 2014.

Urmează proba la Limba şi literatura maternă, joi, când vor fi anunţate şi primele rezultate, iar vineri vor fi publicate notele finale, după contestaţii.


Olimpicii au susţinut marţi proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie). Profesorii spun că subiectele primite de cei de la Mate-Info anul acesta, la Bac-ul special, sunt mai serioase decât cele din vara trecută, nu neapărat mai dificile.

Luni, aceştia au susţinut proba scrisă de limba şi literatura română, defalcată pe profil real şi uman.

În timp ce “realiştii” au avut la subiectul mare un eseu în care să prezinte particularităţile de construcţie ale unui personaj dintr-un text dramatic studiat, în timp ce “umaniştii” au avut de caraterizat personaje din Camil Petrescu.

106 olimpici sportivi şi 51 de olimpici internaţionali la chimie, informatică, biologie, matematică, fizică, limba rusă, astronomie şi astrofizică, geografie sau olimpici care îşi dau admiterea la universităţi din străinătate susţin la Ploieşti BAC-ul special.

În ceea ce priveşte sportivii, absolvenţii de liceu care participă la BAC-ul special, fac parte din loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile sportive internaţionale şi sunt campioni la gimnastică aerobică, powerlifting, fotbal tenis, lupte, înot, canotaj, şah, scrimă, triatlon, judo, tenis, haltere, tir sportiv, baschet, ciclism, atletism, orientare, box, karate, schi, biatlon, handbal şi călărie.

Calendarul Bacalaureatului special 2014:

• 26 mai – Limba şi literatura română
• 27 mai – proba obligatorie a profilului: Matematică sau istorie
• 28 mai – proba la alegere a profilului (chimie, fizică, biologie, filososfie, psihologie, sociologie, economie, informatică, logică, geografie)
• 29 mai  - Limba şi literatura maternă

Rezultatele se vor afişa pe 29 mai până la ora 18:00, iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, între orele 18.00 – 20.00, urmând ca rezultatele finale să fie publicate în data de 30 mai.


SUBIECTE BACALAUREAT 2014 Ce subiecte au primit olimpicii şi sportivii la Matematică şi la Istorie

BACALAUREAT 2014 Subiectele şi baremele de la proba de limbă română scris pentru olimpici şi sportivi

BACALAUREAT 2014. Sesiunea specială pentru olimpici şi sportivi a început luni în Prahova FOTO

Pricopie: Nu exclud o sesiune de Bacalaureat în februarie-martie şi meditaţii plătite de stat

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite