Şase şcoli-pilot probează tehnici de predare după model occidental
0Din toamnă, şase şcoli-pilot vor funcţiona după un sistem nou de predare-învăţare, mai aproape de nevoile şi dorinţele elevilor, dar şi de exigenţele unui învăţământ de secol XXI. Modelele care se vor dovedi de succes vor fi propuse spre scalare la nivel naţional, iar programul de pilotare va continua şi în anii următori.
Începând cu acest an şcolar, în România vor funcţiona şase şcoli în care se vor pilota modele de predare-învăţare în sistem blended learning, cu predare alternativă cu prezenţă fizică şi online, la intervale periodice, şi modele noi de evaluare narativă, în locul celei bazate pe calificative.
Toate modelele care se dovedesc de succes vor fi propuse spre scalare la nivel naţional, anunţă Ministerul Educaţiei, care a aprobat proiectul. „În cele şase şcoli-pilot, elevii şi profesorii vor avea parte de un proces de predare-învăţare-evaluare mai apropiat de dorinţele şi nevoile fiecărei comunităţi şi mai apropiat de cerinţele şi exigenţele unui învăţământ modern, de secol XXI, centrat în mod real pe elev”, precizează sursa citată.
Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, unul dintre liceele de top ale ţării, este singurul din Capitală înscris în programul aprobat de Ministerul Educaţiei. „Noi am solicitat să intrăm în acest program cu clasa a XII-a. Din toamnă, în anul terminal vor fi mai multe modificări. Una este cea a structurii anului şcolar. Adică, semestrul I va avea la noi 20 de săptămâni, iar semestrul al II-lea, 14. În semestrul I vom avea programe adaptate de noi, personalizate, pe conţinuturi, astfel încât să parcurgem materia corespunzătoare competenţelor pe care trebuie să le formăm elevilor Iar media din primul semestru devine media anuală”, explică Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”.
Ceea ce se făcea practic şi înainte, în cele mai multe licee care aveau rezultate, dar nu se recunoştea oficial. Mai simplu spus, materia întregului an era concentrată în primul semestru pentru ca în al doilea focusul să fie pe examenul de Bacalaureat şi mai puţin pe alte materii.
Pachete obligatorii plus opţionale
„În semestrul al II-lea, elevii vor studia cu precădere materiile pentru Bacalaureat. Să zicem că sunt la profilul de mate-info. Atunci vor face mai multe ore de Matematică, mai multe ore de Limba română, adică mai multe ore la materiile unde se dă examen de Bac. Vom avea un pachet obligatoriu şi un pachet la alegerea elevului. Acest pachet la alegere va conţine o parte din materiile pe care acum elevii le parcurg la şcoală sau module de performanţă. Adică, un elev care vrea să dea la Politehnică îşi doreşte altfel de Matematică, şi atunci îşi poate lua acel modul în plus care conţine Matematică faţă de ceea ce face pentru Bacalaureat. Ideea este că ne dorim să evităm absenţa elevilor de la şcoală pentru a face meditaţii în particular pentru examene – pentru că nu este normal să se întâmple acest lucru – şi să avem un învăţământ mai eficient. Elevul să fie interesat în actul învăţării. Alt elev, care vrea la ASE, are nevoie să facă mai multă Economie sau Statistică.
Sau Limba engleză, pentru cei care se orientează către limbi străine. De ce să nu ne adaptăm la nevoile elevului?”, subliniază Ionela Neagoe.
Câştig şi de o parte, şi de alta
În acest sistem, adaugă directoarea, elevii vor avea de câştigat, iar profesorii nu vor avea de pierdut. Pentru că, mai spune aceasta, normele nu vor fi descompletate, ceea ce se „taie” de la profilul real se „adaugă” la cel umanist. „De asemenea, am cerut să putem combina la clasa a XII-a prezenţa fizică cu online-ul pentru că, la noi, această formulă a funcţionat foarte bine. Adică vor fi materii care vor putea fi făcute online cu un număr de ore, iar online-ul poate să fie sincron sau asincron. Deci, am valorificat într-un fel şi experienţa pandemiei”, mai spune directoarea. Un astfel de model de învăţare ar putea fi viabil începând cu clasa a XI-a, pentru că elevii deja cam ştiu ce facultăţi vor urma”, adaugă Ionela Neagoe. „Cred că ceea ce avem acum pentru clasele a IX-a şi a X-a este bine pentru că asigură o bază. Poate mai trebuie periată programa şi ar fi bine ca ministerul să ne permită să ne facem programă personalizată. Dacă este să mă întrebaţi pe mine, aş introduce mai multe module opţionale. Însă în clasele a XI-a şi a XII-a, acolo trebuie profesionalizat. Pentru că acesta este momentul în care elevul începe să nu mai fie interesat de toate informaţiile pe care oricum le găseşte pe internet sau în cărţi”, mai spune profesoara.
60 de şcoli din întreaga ţară vor fi finanţate în următorii ani pentru a-şi organiza un program în care să pună în aplicare inovaţii educaţionale şi intervenţii mai complexe.
„Se va pilota înlocuirea tezelor semestriale cu un portofoliu semestrial al elevului, construit pe baza unor criterii clare de evaluare prezentate fiecărui elev la începutul semestrului”, transmite Ministerul Educaţiei.
Care sunt şcolile-pilot incluse în program
Şcolile înscrise în programul-pilot sunt:
- Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti;
- Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din municipiul Baia Mare;
- Şcoala Gimnazială nr. 1 din localitatea Curcani, judeţul Călăraşi;
- Şcoala Gimnazială „Ion Neculce” din municipiul Iaşi;
- Şcoala Gimnazială Româno-Finlandeză ERI din municipiul Sibiu;
- Şcoala Gimnazială „Gheorghe Vernescu” din municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău.