Învăţământul şi descentralizarea

Descentralizarea este necesară. Subsidiaritate înseamnă, am învăţat de la UE, că decizia este cu atât mai eficientă cu cât este luată de cei pe care-i afectează. N-o să fie niciodată eficientă o decizie luată din scaune ministeriale pentru locuitorii unui colţ de ţară.

Cheltuirea propriilor bani este mai corectă şi fără fraude, dacă există şi decizia în mâna celui care obţine banii. Separarea clară a responsabilităţilor şi resurselor, astfel încât să nu mai existe transferuri de la bugetul central către cele locale este de dorit.

Dacă există primării care nu fac faţă cheltuielilor, să se unească cu altele mai mari, astfel încât să ajungem la o normă de 8-10.000 locuitori pe primărie autonomă financiar şi funcţional.

Responsabilităţile judeţelor să fie date regiunilor, care vor consuma resurse mult mai puţine, astfel încât, în timp, judeţele să dispară, să rămână doar trei paliere administrative: primării, regiuni, administraţia centrală.

Actuala putere este în situaţia optimă de a duce la bun sfârşit procesul de descentralizare, având 70% în parlament. Dacă nu se face acum, cine ştie când va mai exista o astfel de majoritate. Regretabil este faptul că nu există o dezbatere publică, totul se decide în spatele uşilor închise, între Dragnea şi Iohannis, iar opinia publică află post-factum, când totul s-a decis deja.

În învăţământ descentralizarea este necesară dar periculoasă, dacă nu există mecanisme de control şi supervizare care să ţină cont de interesul naţional.

O primă măsură anunţată deja de premierul Ponta ar fi trecerea salarizării personalului nedidactic din învăţământ la primării, din resursele acestora. De la bugetul central vor fi plătiţi doar profesorii, prevederea urmând să fie prinsă în bugetul pe 2014.

Lipsa banilor şi scăderea încasărilor la buget dă fiori guvernanţilor şi caută tot felul de măsuri, care mai de care mai ciudate.

Şi dacă unele primării n-au bani, ce facem, închidem şcolile începând cu 1 ianuarie 2014? Cred că primul pas necesar ar fi fost comasarea primăriilor până la situaţia în care avem unităţi administrative locale  puternice, cu bani suficienţi, sub controlul Consiliilor judeţene şi a prefecţilor, apoi, în pasul al doilea această măsură de descentralizare.

După discuţiile dintre Dragnea şi Iohannis a rezultat că Ministerul Educaţiei va fi mai puţin afectat de descentralizare, existând o singură prevedere, cea privind învăţământul tehnic şi profesional.

Hopa! Aici e aici. Liceele şi Colegiile tehnice constituie o piatră de moară pentru guvern. Sunt sute de astfel de licee cu procent de promovare zero sau aproape de zero la Bacalaureat, media fiind de 20%. Care se depopulează pe an ce trece, în lipsa unor măsuri de a le face atractive. Şi care au, de cele mai multe ori, o bază materială de invidiat, în teren şi clădiri, aflate uneori în poziţii cheie, în centrul oraşelor.

Primarii vor fi fericiţi să le prăduiască, le bagă în insolventă, că tot este la modă, le trec în patrimoniul privat al primăriei, după care le vând cu un comision colosal.

Pe de altă parte, învăţământul tehnico-profesional stă la baza unei pieţe a muncii performante şi atractive, aflate, la rându-i, la baza unei economii performante şi competitive.

Piaţa muncii are, pe de altă parte, un caracter global, nu poate fi decisă doar de interese locale. Viitorii salariaţi se pot mişca liber în toată Europa, acesta fiind un motiv puternic pentru ca decizia să fie la nivel de Guvern şi Minister.

În actualul moment al dezvoltării României nu poţi lăsa la mâna primărilor politicile publice legate de piaţa muncii, pentru că acestea afectează întreaga societate, iar primarilor nu le pasă şi nici nu înţeleg interesele naţionale legate de o piaţă a muncii care să atragă investitori.

Sunt necesare măsuri curajoase şi unitare, la nivel naţional, de relansare a învăţământului tehnico-profesional, după ce a fost distrus de către Ecaterina Andronescu prin desfiinţarea şcolii profesionale în 2003. Şi apoi să fie decisa  descentralizarea, după ce a redevenit funcţional şi performant în mod unitar, nu după cum îi cânta la ureche unui primar interesele de valorificare a bazei materiale.

Sunt necesare următoarele măsuri:

• Extinderea cuprinderii în Şcoala Profesională actuală şi a elevilor care au abandonat şcoala după clasa a VIII-a, nu doar a celor care au absolvit clasa a IX-a, aşa cum este acum.
• Acordare de burse consistente elevilor de la Şcoala Profesională şi avantaje fiscale companiilor care se implică în pregătirea forţei de muncă.
• Mutarea clasei a IX-a la gimnaziu, începând cu anul şcolar 2014-2015
• Transformarea Liceelor şi Colegiilor Tehnice în şcoli profesionale, dacă în cei trei ani anteriori au avut procent de promovare la Bacalaureat sub 20%.
• Înfiinţarea unei direcţii în Ministerul Educaţiei care să realizeze proiectul de reconstrucţie a învăţământului Tehnico-Profesional (ITP) şi să urmărească înfăptuirea lui, pe baza legislaţiei principale şi secundare existente şi completate cu ce mai este necesar.
• Reechiparea cu utilaje şi mijloace de învăţământ specifice a Liceelor şi Colegiilor Tehnice.
• Trecerea problematicii învăţământului Tehnico-Profesional în categoria celor de interes pentru Securitatea Naţională, pentru ca piaţa muncii din România este de interese major pentru societatea noastră.

Proiectul detaliat al reconstrucţiei ITP trebuie realizat rapid şi supus dezbaterii publice.

Legătura cu descentralizarea trebuie limpezită, în sensul că politicile publice le face statul, la nivelul Ministerului Educaţiei, iar comunitatea locală contribuie cu susţinerea şi menţinerea bazei materiale, atât cât poate, restul fiind rezolvat cu bani de la bugetul central.

De exemplu, nu este posibil ca reechiparea cu utilaje şi mijloace de învăţământ a Liceelor şi Colegiilor Tehnice să fie realizată doar din banii comunităţilor, fiind vorba de sume mult mai mari.

Se pune şi problema mobilităţii forţei de muncă, de ce costurile calificărilor să fie achitate de o comunitate, pentru ca apoi cei calificaţi să plece în alte zone din ţara sau din Europa.

Iată câte probleme se ridica, acestea fiind doar o parte, şi de ce este necesară o dezbatere publică, care nu înseamnă frână şi piedici în calea descentralizării ci idei noi, argumente, soluţii, ce apar din discuţii, care să fie apoi fltrate şi preluate cele valoroase de către decidenţii politici.