Învaţă numai cine are parte. Educaţia în România, gratuită doar pe hârtie. Câţi bani scot părinţii din buzunar pentru a-şi trimite copiii la şcoală

Învaţă numai cine are parte. Educaţia în România, gratuită doar pe hârtie. Câţi bani scot părinţii din buzunar pentru a-şi trimite copiii la şcoală

Câţi bani scot părinţii din buzunar pentru a-şi trimite copiii la şcoală. FOTO: Arhiva „Adevărul“

Deşi dreptul la educaţie trebuie să fie asigurat, gratuit, în acord cu prevederile Constituţiei  şi ale legislaţiei UE, în practică lucrurile nu stau aşa. O familie alocă 39 de lei (lunar) la fiecare 100 de lei cheltuiţi din banii publici, potrivit „Salvaţi Copiii“. Asta, în contextul în care România alocă cei mai puţini bani din UE pentru Educaţie. Specialiştii spun că acest lucru este cauzat de lipsa de interes din partea autorităţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Subfinanţarea din educaţie este o problemă evidentă în România, în contextul în care gospodăriile cheltuie în medie 39 de lei pentru educaţie la fiecare 100 lei cheltuiţi din bani publici, cea mai ridicată proporţie din Uniunea Europeană (UE), potrivit datelor publicate de Comisia Europeană (CE), iar Guvernul trebuie să-şi asume ca prioritate vitală menţinerea tuturor copiilor în şcoală şi sprijinirea celor mai vulnerabili în procesul educaţional, se arată într-un comunicat publicat recent de ONG-ul „Salvaţi Copiii“.

Iar dacă raportăm situaţia României în privinţa finanţării acestui domeniu la nivel european, constatăm că statisticile sunt cel puţin sumbre. România alocă cel mai mic procent din PIB pentru Educaţie din UE, 3,1%, fiind de aproape două ori mai mic în comparaţie cu alte ţări precum Danemarca (7%), Suedia (6,5%) şi Belgia (6,4%), conform datelor Eurostat.

Specialiştii de la Organizaţia „Salvaţi Copiii“ ( pe baza datelor de la Comisia Europeană) afirmă că slaba finanţare a sistemului de învăţământ are efecte majore, în sensul negativ, asupra procesului de învăţare al copiilor, în special pentru cei care provin din familii vulnerabile. „Mai mult de jumătate dintre tinerii români cu vârsta de 15 ani din sfertul economic cel mai defavorizat nu posedă nivelul minim de competenţe în ştiinţă (56,1%), citit (57,5%) şi matematică (59%).

Decalajul este unul dintre cele mai ridicate din UE: 36,9 puncte procentuale la ştiinţă, comparativ cu 26,2 puncte procentuale în UE, arată datele Comisiei Europene. Un copil care provine dintr-un mediu vulnerabil va avea probleme în procesul de învăţare şi va înregistra un decalaj greu de corectat, a avertizat preşedintele organizaţiei Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu, mai explică reprezentanţii Organizaţiei.

Mai mult, costurile pe care le implică şcoala reprezintă una dintre cauzele abandonului şcolar, România având printre cele mai ridicate rate din UE cu privire la acest fenomen: locul al III-lea (18,5%), după  Malta (19,6%) şi Spania (19%).

„Educaţia este valoarea fără de care o societate nu funcţionează optim. Tocmai de aceea trebuie ca orice guvern să îşi asume ca prioritate vitală menţinerea tuturor copiilor în şcoală şi sprijinirea celor mai vulnerabili în procesul educaţional. Un copil care provine dintr-un mediu vulnerabil lipseşte de la ore, nu are cum să îşi facă temele şi înregistrează, astfel, un decalaj greu de corectat, care conduce la abandon şcolar. Acest copil este responsabilitatea autorităţilor, a întregii societăţi, nu doar a familiei, iar programul Şcoala după Şcoală a devenit unul vital”,  a afirmat preşedintele Organizaţiei, Gabriela Alexandrescu.

De aceeaşi părere este şi preşedintele Asociaţiei „Edu Cer“, Ştefan Vlaston. „Fiecare părinte îşi doreşte tot ce e mai bun pentru copilul său. Prin urmare, aceştia alocă fonduri consistente şi pentru educaţia lor. Problema  e ce se întâmplă cu cei care provin din familii vulnerabile. Aceşti copii rămân în afara sistemului de învăţământ, dacă părinţii nu îşi permit să scoată din buzunar banii necesari“, a explicat Vlaston.

 Legislaţia naţională şi europeană: Educaţia este un drept care se asigură gratuit

Articolul 32 (4) din Constituţia României prevede că „Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.

Şi  legislaţia de la nivelul Uniunii Europene prevede că dreptul la educaţie este gratuit. Mai exact, în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este specificat că „orice persoană are dreptul la educaţie, precum şi la accesul la formare profesională şi formare continuă“, iar acest drept „include posibilitatea de a urma gratuit învăţământul obligatoriu.“

Gafa lui Pop cu învăţământul „gratuit“ pentru că este plătit de părinţi

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop,  a afirmat  că "gratuitatea" există doar în teorie şi că părintele nu are încotro decât să plătească Educaţia e gratuită conform Constituţiei. În fapt, cineva trebuie să asigure această gratuitate. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte din gratuitate, copilul nu plăteşte nimic”, spunea Liviu Pop în această vară.

La acea dată, oficialul a adăugat că el, ca părinte, cheltuieşte bani cu sandvişul cu care merge copilul la şcoală, cu auxiliarele de care are nevoie copilul.

Pentru ca flagelul fondului şcolii să dispară, trebuie ca statul să iasă din paradigma „nu avem bani“

„Cauza pentru care elevii şi părinţii vin cu bani de acasă pentru a-şi asigura învăţământul gratuit e simplă - dezinteresul statului pentru educaţie. Atât de la nivel central, cât şi de la nivel local şcolile primesc prea puţini bani, insuficienţi pentru ca accesul la educaţie să fie gratuit, nu mai zic şi de calitatea acesteia. În România, finanţarea este per capita, adică fiecare unitate de învăţământ primeşte fonduri de la bugetul de stat în funcţie de numărul de elevi pe care îi are. V-aţi pus vreodată întrebarea „cât valorează un elev pentru statul român?“. Vă spun eu – între 330 şi 430 de lei pe an. Atât alocă România, pe cap de elev, pentru cheltuielile cu bunuri şi servicii din şcoli. Din aceşti bani trebuie acoperite toate cheltuielile unităţilor de învăţământ ce ţin de bunuri şi servicii (facturile la apă, curent, încălzire, dar şi achiziţionarea de mobilier, consumabile, materiale didactice sau pentru igienizare, iar lista poate continua) şi nu numai.

Dacă vrem ca flagelul fondului şcolii să dispară, trebuie ca statul şi autorităţile locale să iasă din paradigma lui „nu avem bani“ atunci când vorbim de finanţarea învăţământului şi să acţioneze în mod responsabil, ridicând educaţia la rangul de prioritate şi în realitate, nu doar pe hârtie. Iar acest lucru nu se va întâmplă dacă nu îl cerem cu toţii. Elevi, părinţi, profesori, directori, orice persoană implicată în sistemul de educaţie. Ce ar fi ca atunci când într-o şcoală nu mai ajung banii pentru cheltuielile minime de funcţionare directorul să apeleze la autoritatea locală pentru suplimentarea bugetului, în loc de buzunarul părinţilor? O să îmi permit să răspund singur – ar fi un gest de normalitate. Iar când directorul, reprezentanţii profesorilor, ai elevilor şi ai părinţilor vor face presiune pentru ca acest lucru să se întâmple“, a scris pe Blogurile „Adevărul“ preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor din Constanţa, Alexandru Manda.

 

citeste totul despre: