În România, 20% din consumatorii casnici consumă 80% din cota de gaze naturale a gospodăriilor. Adică, cei care au venituri mici şi trăiesc la limita sărăciei, de pe azi pe mâine, plătesc cot la cot, pe MWh-ul consumat, acelaşi preţ ca cei care dispun de mijloace financiare mari.  

Un partid adevărat de Stânga s-ar fi apucat în secunda doi să rezolve această anomalie dar la noi, însă, aleşii mândri că sunt români, în loc să muncească zi şi noapte pentru a-i proteja pe consumatorii vulnerabili şi pentru a implementa politici de eficienţă energetică şi de reducere a penuriei energetice, au preferat să stea la umbra unui preţ subvenţionat de stat pentru toată lumea, atât pentru bogaţi cât şi pentru săraci.

În loc să modernizeze piaţa de gaze naturale şi să modifice din timp legislaţia pentru a-i ajuta cu adevărat pe consumatorii cu venituri foarte mici, decidenţii statului român s-au comportat ani la rândul ca nişte mici faraoni, distribuind din pix gaz ieftin acolo unde aveau ei chef, sfidând orice normă de piaţă concurenţială. Atunci când Comisia Europeană a bătut la uşă şi i-a cerut statului român respectarea normelor ce guvernează o piaţă liberă şi protejarea consumatorului vulnerabil, politicienii au reacţionat, acuzând Bruxelles-ul că ne vrea răul.      

Protejarea consumatorului vulnerabil, doar la nivel de promisiune

În 2013, guvernul Ponta adopta OG 6 prin care se instituia o suprataxă de 60% aplicată producătorilor interni de gaze naturale pentru veniturile suplimentare obţinute după liberalizarea pieţei consumatorilor industriali. Promisiunea era că banii obţinuţi vor fi depuşi într-un fond pentru a-i ajuta pe consumatorii vulnerabili. În realitate, veniturile obţinute din suprataxă de la producători, mai mari astazi chiar decât nivelul redevenţei, sunt destinaţi acoperirii găurii deficitului bugetar. De consumatorul vulnerabil s-a ales praful.

Ani de zile s-a chinuit Guvernul României să elaboreze o lege comprehensivă a venitului minim de reinserţie socială în baza căruia era identificat şi segmentul de populaţie care să primească ajutoarele de încălzire. Când proiectul a fost gata în anul 2016, el a fost amânat succesiv, ultimul termen de aplicare rămas bătut în cuie, cine ştie pentru câtă vreme, fiind 2019. Responsabil? Ministerul Muncii. 

În România, deşi aproape un sfert din cuantumul ajutoarelor de încălzire este direcţionat către gospodăriile cele mai sărace, cu un venit de până la 155 lei (O SUTĂ CINCIZECI ŞI CINCI DE LEI) pe membru de familie, datele arată că aproximativ 70% din gospodăriile cu astfel de venituri nu primesc niciun ajutor. Practic, sistemul de acordare a acestor ajutoare nu-i identifică în mod adecvat pe consumatorii aflaţi în dificultate, iar peste jumătate din gospodăriile care primesc aceşti bani se află în pragurile de venit superioare. Mai pe şleau, legislaţia românească a reuşit să definească ceea ce este un consumator vulnerabil, dar nu a reuşit să creeze mecanismele pentru a şi distribui corect sprijinul financiar.  

Bagatelizarea în trei paşi a pieţei de tranzacţionare româneşti de gaze naturale, o palmă dată consumatorului român

Tranzacţionarea gazelor pe bursă concomitent cu dereglementarea preţului de achiziţie al producţiei de gaze naturale şi introducerea unor instrumente de măsurare a consumului pentru gospodării constituiau un prim pas în acest sens, de asigurare a unor mecanisme de transparenţă şi de protejare a consumatorilor.

Dar, anul trecut, parlamentarii PSD din Comisia de Industrii şi Servicii ai Camerei Deputaţilor au fost la un pas să facă prima naţionalizare a unei companii private de la intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană. OPCOM, care nu a tranzacţionat nicio moleculă de gaz în anul 2017, ar fi urmat să devină singurul operator bursier licenţiat din România de pe piaţa gazelor naturale, în detrimentul Bursei Române de Mărfuri. Comisia Europeană a reacţionat dur şi a ameninţat ţara noastră cu un infringement iar iniţiativa PSD-ului de modificare a conţinutului OUG64/2017 a fost stopată.

Cu toate acestea, în proiectul noii Legi a Redevenţelor, retras toamna trecută din dezbaterea publică, s-a introdus o prevedere prin care stabilea ca metodologie de calcul a preţului de referinţă la gazele naturale cotaţia preţului ţiţeiului Brent şi cotaţia gazelor naturale de pe piaţa OPCOM. Cineva a vrut, aşadar, să aplice în România reţeta rusească de stabilire a preţului la gaze şi să-i confere prin lege un avantaj concurenţial OPCOM-ului, loc unde s-au produs cele mai mari dezechilibre de preţ pe piaţa energiei electrice la începutul anului 2017, suportate, evident, de buzunarul consumatorilor români.

Pentru că nici planul acesta nu a mers iar proiectul de lege a fost pus la conservare, s-a trecut la alt nivel. Pentru a face rost de bani la bugetul de stat fără a modifica Legea Redevenţelor, Agenţia Naţională a Resurselor Minerale nu a luat în considerare că pe BRM s-a tranzacţionat jumătate din producţia naţională de gaze naturale şi a stabilit, la începutul anului, ca preţ de referinţă pentru calculul redevenţelor, cotaţiile din hub-ul din Baumgarten. Faptul că se obţin bani la bugetul de stat nu e rău, evident, dar s-a ales raportarea la o piaţă străină, cu care nu avem legătură şi care mai este şi volatilă, adică piaţa zilei următoare, unde oscilaţiile de preţ sunt foarte mari. În loc să încurajeze piaţa internă şi aici mă refer atât la OPCOM, cât şi la BRM, prin această manevră, reprezentanţii statului român au deschis mai mult sau mai puţin intenţionat şi o breşă pentru importurile de gaze ruseşti şi au pus o pătură groasă peste ideea de transparenţă a pieţei.

Dacă pe BRM, media preţului ponderat de tranzacţionare a gazului natural este cu cel puţin 3 euro mai mică decât cotaţiile din hubul din Baumgarten, în timp, producătorii români de gaze vor fi tentaţi să crească preţul de producţie pentru a se alinia la cotaţiile din Austria. Iar ei vor încerca să transfere la consumatori efortul taxării redevenţelor la un preţ superior celui care se tranzacţionează pe piaţa românească.

Ce obiective ar trebui să aibă statul român

Pentru a perfecţiona piaţa de tranzacţionare a gazelor naturale e nevoie de mult efort şi de implementarea unei multitudini de proiecte pentru a consolida paşii mărunţi care s-au făcut până acum.

Prima condiţie este ca statul să nu mai decapitalizeze companiile publice din sector şi să stimuleze investiţiile! Apoi, ar trebui trecut urgent la o amplă operaţiune de depolitizare a numirilor în funcţiile de conducere la instituţiile de reglementare din domeniu, pentru ca ele să funcţioneze ca un arbitru al pieţei, nu la comenzile de partid.

Pe furnizori ar trebui să fie pusă o presiune constantă ca să implementeze în casele oamenilor sisteme inteligente şi performante de măsurare a consumului de gaze naturale, nu cutii ale Pandorei prin care să-l jefuiască pe client. În plus, autorităţile locale ar trebui să mănânce jar şi să atragă furnizorii de gaze naturale să branşeze localităţi sau gospodării care nu au acces la această resursă. Codul reţelei de transport de gaze naturale este un alt capitol de revizuit. O altă cerinţă: existenţa unei case de compensaţie care să acţioneze ca o plasă de salvare pe piaţa bursieră, pentru a preîntâmpina efectele nedorite ale unor posibile operaţiuni speculative.

Decidenţii politici ar trebui să încurajeze implementarea unui punct virtual de tranzacţionare şi să adopte un cadru legislativ coerent şi avantajos pentru stat, consumatori şi producătorii din offshore (proiectul de lege zace în braţele comisiei lui Iulian Iancu) ca să stimuleze investiţiile în Marea Neagră. Şi ar mai trebui să ajutate operatorul de transport al statului să implementeze proiectele tehnice de conectare la alte pieţe din regiune în termenii calendaristici stabiliţi.

Şi nu în cele din urmă, să adopte rapid o legislaţie care să încurajeze creşterea gradului de eficienţă energetică şi să diminueze consumul şi pierderile în ciclul de răcire/încălzire din spaţiul locuit, să îl protejeze pe consumatorul vulnerabil şi să reducă gradul de expunere al populaţiei la sărăcia energetică!

În condiţiile în care sistemul energetic a ajuns să fie principalul contributor la formarea PIB-ului iar accesul la resursele de energie este un indicator al nivelului de trai, orice decizie care îi dezavantajează pe consumatori şi blochează expansiunea şi modernizarea actorilor din piaţă dăunează statului român şi, într-un final, nouă, ca cetăţeni.