Rolul de control al statului trebuie amplificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interesele persoanelor aflate la conducerea societatilor romanesti cu capital de stat nu coincid intotdeauna cu cele ale actionarilor, iar capacitatile managerilor sunt, in unele cazuri, destul de

Interesele persoanelor aflate la conducerea societatilor romanesti cu capital de stat nu coincid intotdeauna cu cele ale actionarilor, iar capacitatile managerilor sunt, in unele cazuri, destul de limitate, a declarat ministrul Finantelor Publice, Mihai Tanasescu, la prezentarea raportului Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), privind "Guvernanta corporativa in Romania". "Guvernanta corporativa inseamna, in primul rand, imbunatatirea capacitatilor manageriale si cred ca numai privatizarea poate sa fie elementul care sa conduca la aceasta schimbare", a afirmat Tanasescu, care a adaugat ca privatizarea nu inseamna numai transferul de proprietate, ci si eficientizarea activitatii. Ministrul Finantelor Publice a mai spus ca multe companii din Romania nu respecta legislatia si reglementarile in vigoare, din cauza faptului ca institutiile statului dau dovada de slabiciune, iar normele legislative nu sunt clare. Tanasescu considera ca rolul de control al statului trebuie amplificat, intrucat fara acest factor si fara o legislatie coerenta nu poate fi vorba in Romania de guvernanta corporativa. Potrivit raportului OCDE, Romania se confrunta cu probleme in ceea ce priveste drepturile actionarilor si capacitatea justitiei de a rezolva diferende comerciale si transparenta informatiilor, desi a introdus o serie de reforme in ultimii zece ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite