Rectificarea bugetară, aprobată luni de Guvern. Teodorovici spune că sunt bani de pensii şi salarii
0Rectificarea bugetară, considerată „pozitivă” de ministrul Finanţelor, deşi se bazează pe noi taxe, taie fonduri de salarii şi de la cele mai importante ministere şi presupune şi concedieri, a fost adoptată în şedinţa de luni a Executivului.
UPDATE Guvernul a adoptat astăzi proiectul rectificării bugetare.
Proiectele de ordonanţe pentru rectificarea bugetară au fost introduse pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de luni.
Marţi, Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că a elaborat proiectul rectificării bugetare şi asigură respectarea limitei de 2,76% a deficitului bugetar, în condiţiile în care Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru acest an s-a majorat la 1031 miliarde lei (217,9 miliarde euro), faţă de 1022,5 miliarde lei cât s-a estimat la începutul anului.
Potrivit proiectului prezentat de MFP, au fost reduse bugetele la Ministerul Transporturilor (-128,8 milioane lei), Ministerul Fondurilor Europene (-681,9 milioane lei), Ministerul pentru Mediul de afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (-243 milioane de lei), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (- 310,4 milioane de lei), Ministerul Cercetării şi Inovării (- 369,1 milioane lei), Ministerul Educaţiei Naţionale (-1,03 miliarde lei). Bugetul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) a fost redus cu 71,66 milioane lei, potrivit proiectului rectificării bugetare publicat, luni, de Ministerul Finanţelor. Totodată, bugetul Serviciului Român de Informaţii (SRI) a crescut cu 396,5 milioane lei, fiind majorate şi bugetele Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).
Bugetele locale cresc cu 4,4 miliarde lei, din care 2,9 miliarde de lei pentru echilibrare. Din această sumă, se prevăd în sumă globală 1,5 miliarde lei, urmând ca diferenţa să se aloce ulterior prin hotărâre de Guvern 1,5 miliarde de lei pentru PNDL.
Totodată, s-a majorat cu 400 milioane lei plafonul de împrumuturi/ trageri pentru unităţile administrativ teritoriale. De asemenea, plafoanele de contractare acordate din disponibilităţile contului general al Trezoreriei Statului, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în cadrul Fondului de Dezvoltare şi Investiţii, se stabilesc în sumă de 10 miliarde de lei.
”Proiectul rectificării bugetare asigură sumele necesare pentru plata pensiilor şi a salariilor. De asemenea, sunt asigurate sumele necesare pentru proiectele de investiţii aflate în derulare, în timp ce sunt reduse sumele alocate instituţiilor cu un grad scăzut de utilizare a banilor alocaţi”, preciza ministerul.
Citeşte şi: