Proiectul de rectificare bugetară va fi aprobat în 10 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de rectificare bugetară va fi adoptat în şedinţa de săptămâna viitoare, miercuri, 10 august, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvenului, Liviu Iolu, spunând că este o rectificare pozitivă, cel puţin până în acest moment.

„Proiectul de rectificare se află în acest moment în dezbatere publică, în procedură de transparenţă decizională. Va fi adoptat în şedinţa următoare de Guvern, pe 10 august. Până acum nu e varianta finală. El este pe site-ul Ministerului de Finanţe. Este important de spus că este o rectificare pozitivă, cel puţin în proiect până acum“, a declarat Iolu.

Proiectul prevede majorarea încasărilor şi a cheltuielilor bugetare cu 2,92 miliarde lei (655 milioane euro), din care cei mai mulţi bani sunt alocaţi către ministerele Muncii, Internelor, Sănătăţii şi Educaţiei, în timp ce cele mai mari tăieri sunt prevăzute la Transporturi.

Majorarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare înseamnă menţinerea deficitului bugetar la nivelul programat în buget, de 2,8% din produsul intern brut (PIB) pe cash şi de 2,95% din PIB după standardul european ESA. Ministerul Finanţelor justifică majorarea în principal prin revizuirea în creştere a valorii PIB pe 2016, de la 746,6 miliarde lei până la 757 miliarde lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite