O misiune de asistenţă tehnică a FMI va veni miercuri la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Misiunea tehnică a FMI ajunge la Bucureşti într-un moment delicat, de agitaţie politică, după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins vineri Codul Fiscal şi l-a trimis în Parlament pentru a fi reanalizat
Misiunea tehnică a FMI ajunge la Bucureşti într-un moment delicat, de agitaţie politică, după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins vineri Codul Fiscal şi l-a trimis în Parlament pentru a fi reanalizat

O misiune de asistenţă tehnică a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va fi prezentă la Bucureşti de miercuri, 22 iulie, la solicitarea autorităţilor, au declarat pentru Mediafax surse din piaţă.

Întâlnirile din cadrul misiunilor tehnice au loc, de obicei, la nivel de directori sau cel mult secretari de stat în cadrul instituţiilor statului, precum ministere, Banca Naţională a României, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Discuţiile vor viza, cel mai probabil, măsurile de relaxare fiscală pe care Guvernul vrea să le adopte prin Codul Fiscal, respectiv calculele care stau la baza cifrelor avansate privind impactul bugetar al măsurilor.

Potrivit surselor citate de Mediafax, experţii FMI urmează să se întâlnească şi cu reprezentanţi ai ANAF, atingând subiectul recuperării datoriilor de la companiile de stat. Fiscul a anunţat marţi că a instituit poprire pe conturile TVR şi ale RATB şi că urmează astfel de acţiuni în cazul tuturor marilor contribuabili care înregistrează datorii la bugetul de stat.

Misiunea tehnică a FMI ajunge la Bucureşti într-un moment delicat, de agitaţie politică, după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins vineri Codul Fiscal şi l-a trimis în Parlament pentru a fi reanalizat.

Reprezentanţii Guvernului au catalogat decizia preşedintelui drept una pur politică, afectând astfel economia şi mediul de afaceri, care aştepta aprobarea Codului pentru a-şi putea întocmi planurile de afaceri.

FMI şi Comisia Europeană au criticat în repetate rânduri măsurile de relaxare prevăzute în Codul Fiscal, în principal reducerea cotei TVA de la 24% la 19%, din cauza impactului bugetar pe care acestea le au şi care ar conduce România la întregistrarea unui deficit de peste 3% anul viitor.

Acordul de tip preventiv încheiat cu FMI, CE şi Banca Mondială se va încheia în septembrie, cel mai probabil fără o evaluare finală din partea partenerilor internaţionali.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite