Ce salarii au şefii Autorităţii de Supraveghere Financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este condusă de un Consiliu de Administraţie alcătuit dintr-un preşedinte, un prim-vicepreşedinte, trei vicepreşedinţi şi trei membri neexecutivi. Salariile acestora se ridică la câteva mii de euro pe lună, iar în cazul unor membri executivi acestea depăşesc pragul de 10.000 de euro.

Mişu Negriţoiu ocupă poziţia de preşedinte al ASF din luna mai a anului trecut. Potrivit declaraţiei de avere, în perioada mai-decembrie 2014, el a încasat din salariu şi din indemnizaţia de membru executiv al Consiliului suma de 412.946 de lei, ceea ce înseamnă 51.618 lei (aproximativ 11.600 de euro) pe lună. 

Cornel Coca Constantinescu este prim-vicepreşedintele ASF de la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut. În 2014, el a mai ocupat funcţia de consilier, apoi, din iulie, pe cea de membru neexecutiv în cadrul Consiliului ASF. În ultima sa declaraţie de avere, Cornel Coca Constantinescu notează că din funcţia de prim-vicepreşedinte (noiembrie-decembrie 2014) şi din cea de membru al Consiliului de Administrare (iulie-octombrie) a încasat anul trecut 359.735 de lei (aproximativ 80.000 de euro). 

Mircea Ursache, vicepreşedinte al ASF, responsabil de sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare (piaţa de capital) a încasat anul trecut suma de 440.854 de lei, ceea ce înseamnă 36.737 de lei (8.255 de euro) pe lună. 

Marius Vorniceanu este vicepreşedinte al ASF, responsabil de sectorul asigurărilor-reasigurărilor, de la 15 octombrie 2014. În perioada 15 octombrie – 31 decembrie 2014, Vorniceanu a încasat de la ASF 113.662 de lei, ceea ce înseamnă 45.464 de lei (10.200 de euro) pe lună. 

Ion Giurescu, vicepreşedinte al ASF, responsabil de sectorul sistemului de pensii private, a încasat anul trecut 494.988 de lei, adică 41.249 de lei (9.270 de euro) pe lună. 

Gheorghe Marcu este membru neexecutiv al Consiliului de Administraţie al ASF de la jumătatea lui 2013. El a încasat anul trecut de la ASF, din funcţia de membru neexecutiv al Consiliului, suma de 334.590 de lei, ceea ce înseamnă 27.880 de lei (6.265 de euro) pe lună. 

Şi Albin Biro este membru neexecutiv al Consiliului de Administraţie al ASF din vara lui 2013, însă el nu a precizat salariul încasat de la Autoritate în niciuna dintre declaraţiile de avere depuse, specificând la rubrica venituri - „conform fişei fiscale“. 

Ştefan Daniel Armeanu este membru neexecutiv al Consiliului de Administraţie al ASF de la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, anterior fiind consilier în cadrul instituţiei. Din cele două funcţii, Armeanu a încasat în 2014 suma de 183.262 de lei, ceea ce înseamnă o medie lunară de 15.271 de lei (3.400 de euro). 

Autoritatea de Supraveghere Financiară şi-a început activitatea la finele lunii aprilie 2013, prin comasarea atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Salariile din cadrul ASF sunt printre cele mai ridicate la nivelul instituţiilor statului. Salariile angajaţilor ASF sunt pl[tite din comisioanele încasate de la companiile pe care le supraveghează, de pe fiecare piaţă în parte - piaţa de capital, piaţa asigurărilor, piaţa pensiilor private. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite