Autostrada Soarelui, închisă parţial săptămâna viitoare

Timp de trei zile, de pe 16 iulie, porţiunea de autostradă dintre Murfatlar şi Constanţa va fi închisă pentru unirea cu segmentul ce va fi dat în folosinţă la 19 iulie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Compania Naţională de Autostrăzi  şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că în perioada 16.07.2012, ora 07:00 şi 19.07.2012 ora 11:00 se închide traficul pe A2, între localităţile Murfatlar (Ciocârlia) şi Constanţa (A4) între km 187+000-km 201+570.

Închiderea este necesară pentru desfiinţarea sensului giratoriu de acces pe A2 şi finalizarea lucrărilor (strat de uzură, parapete, marcaje, etc.) pe această zonă de aproximativ 400 m.

Rute alternative de urmat:


- Pentru relaţia Agigea – Bucureşti traseul va fi: A4 (centura ocolitoare Constanţa) Agigea km 19+750 – Nod rutier DN 3 km 11+200) - DN 3 (Nod rutier km 253+900 – Murfatlar – DN 22C (Murfatlar- Cernavodă) – A2 (Cernavodă– Bucureşti);

- Pentru relaţia Constanţa – Bucureşti (nu se intră pe Autostrada A4(centura ocolitoare Constanţa) şi A2 ) traseul va fi: DN 3 (Constanţa – Murfatlar) – DN 22C (Murfatlar – Cernavodă) – A2 (Cernavodă – Bucureşti);

- Pentru relaţia Bucureşti – Agigea traseul va fi: A2 (Bucureşti – Cernavodă) – DN 22C (Cernavoda – Murfatlar) – DN 3 (Murfatlar – Nod rutier DN 3 – A4) – A4 (centura ocolitoare Constanţa) ( Nod rutier DN 3 – A4 (Centura Constanţa) – Agigea).

Tronsonul Cernavodă - Medgidia al autostrăzii Cernavodă - Constanţa va fi inaugurat săptămâna viitoare, traficul urmând să se desfăşoare pe o singură cale, în regim de drum naţional, anunţă Compania Naţională de Autostrazi şi Drumuri Naţionale din România.

Potrivit CNADNR, deschiderea oficială a circulaţiei pe o cale a autostrăzii Cernavodă - Constanţa, Tronsonul Cernavodă - Medgidia, va avea loc în 19 iulie, de la ora 11.00, la Nodul rutier Cernavodă.

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, anunţat, la începutul lunii, că din 20 iulie se va putea circula de la Bucureşti la Constanţa, pe autostradă.

„În 20 iulie, pe sectorul Medgidia - Cernavodă se dă drumul în regim de drum naţional, cu indicatoare de drum naţional, cu restricţiile de drum naţional, tocmai pentru a facilita accesul turiştilor la mare. Se va circula cu maxim 80 de kilometri la oră, pe o singură cale, pe două benzi, o bandă pe fiecare sens. De la Medgidia la Constanţa, inclusiv Centura municipiului Constanţa, va fi în regim de autostradă, cu toate segmentările, cu măsurile pentru siguranţa circulaţiei, se va circula cu 130 de kilometri pe oră. Considerăm că este foarte util să asigurăm accesul turiştilor la mare, vedeţi ce se întâmplă în fiecare sfârşit de săptămână şi nu numai“, afirma ministrul Ovidiu Silaghi, după o vizită pe şantierul autostrăzii Cernavodă - Medgidia.

citeste totul despre: