Tensiuni în fruntea Renault. Un membru al boardului şi-a dat demisia, înainte de o întâlnire de succesiune pentru conducerea companiei

Tensiuni în fruntea Renault. Un membru al
boardului şi-a dat demisia, înainte de o întâlnire de succesiune pentru conducerea
companiei

Un membru al boardului producătorului francez de automobile Renault, Thierry Desmarest, a demisionat din funcţie, au declarat surse pentru Reuters, cu câteva zile înainte de o întâlnire în care directorul general Carlos Ghosn cere directorilor să sprijine numirea celui pe care l-a ales drept succesor, scrie Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Plecarea lui Desmarest vine pe fondul tensiunilor reînnoite dintre Renault şi cel mai mare acţionar al său, guvernul francez, care l-a presat pe Ghosn să recruteze un secund care să-l poată înlocui într-o zi la conducerea alianţei Renault-Nissan.

Fost şef al companiei Total, Desmarest, în vârstă de 72 de ani, al cărui mandat este valabil până în 2020, i-a transmis săptămâna trecută companiei Renault că demisionează mai devreme, au spus persoane interesate de acest subiect.

O purtătoare de cuvânt a gigantului petrolier francez, unde Desmarest rămâne preşedinte de onoare, a refuzat să comenteze. Compania nu a răspuns cererilor Reuters de a vorbi direct cu acesta.

„Nu comentăm zvonurile şi speculaţiile”, a declarat un purtător de cuvânt al Renault.

Desmarest a făcut parte din boardul Renault timp de aproape un deceniu şi a prezidat comitetul de strategie. Demisia lui o urmează pe cea a lui Ştefan Mueller, Chief Performance Officer, care i-a lăsat liberă calea lui Ghosn să-l propună pe celălalt adjunct, Thierry Bollore, ca ofiţer executiv şi succesor.

            
citeste totul despre: