Restart pentru schema de minimis: IMM-urile care vor finanţare nerambursabilă de până la 100.000 de euro pot depune proiectele începând cu 15 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) care vor să obţină finanţare nerambursabilă de până la 100.000 de euro din schema de minimis, proces care a eşuat în luna august a acestui an, pot depune proiectele începând cu 15 ianuarie şi au la dispoziţie 10 zile.

Cererile de finanţare se depun online, numai că programul a suferit unele modificări după ce sesiunea de depunere din luna august a eşuat „din cauza unor erori de soft“. Astfel, schema de minimis privind finanţarea nerambursabilă acordat întreprinderilor mici şi mijlocii va fi modificată, iar sprijinul va fi redus de la 200.000 de euro la 100.000 de euro, beneficiarul va avea o contribuţie de 10% pe proiect, iar aprobarea dosarelor nu se va mai face pe principiul primul venit-primul servit, ci va exista o departajare în funcţie de punctaj.

Una dintre principalele modificări ale schemei este aceea că statul nu va mai acoperi în totalitate costurile proiectului, iar beneficiarul va trebui să aducă un aport financiar de 10%.

Bugetul programului va rămâne neschimbat, respectiv 125 de milioane de euro, însă sprijinul acordat micilor firme va fi redus de la 200.000 de euro la 100.000 de euro. 

Înscrierea în program se va face tot online, însă sesiunea de depunere a proiectelor va fi deschisă timp de 10 zile, urmând ca ulterior să aibă loc evaluarea proiectelor, iar departajarea se va face în funcţie de punctaj. Punctajul maxim este de 100 de puncte, iar pentru ca un proiect sa fie acceptat trebuie să obţină minimum 60 de puncte. Pentru realizarea punctajului, evaluatorii vor lua în calcul mai multe criterii, printre care domeniul de activitate, categoria de IMM, mediul urban sau rural sau numărul de locuri de muncă nou create. 

De asemena, firmele care sunt declarate eligibile nu vor mai trimite documentaţia necesară la Ministerul Finanţelor, ci la oficiile pentru IMM, care se vor ocupa de verificarea actelor în termen de 60 de zile.

Ministerul Finanţelor a decis la sfârşitul lunii august ca sesiunea de înregistrare online pentru schema de minimis, derulată la 28 august şi reclamată de mai mulţi înreprinzători, să fie anulată şi reluată ulterior pentru a fi eliminată astfel orice suspiciune cu privire la corectitudinea derulării acestei proceduri.

La 28 august, mai mulţi întreprinzători care au încercat să acceseze pagina de internet a Ministerului Finanţelor au reclamat că secţiunea dedicată schemei de minimis în valoare maximă de 500 milioane lei s-a blocat după deschidere, iar la scurt timp procesul de selecţie a fost declarat închis, aceştia nemaiputând aplica pentru ajutorul financiar.

Ulterior, ministerul a transmis un comunicat în care arăta că pagina de internet dedicată schemei de minimis pentru IMM-uri a fost accesată de 20.225 de persoane, iar restul celor interesaţi nu au mai putut intra pe site deoarece limita tehnică a echipamentelor IT "era deja atinsă".

Guvernul a aprobat majorarea bugetului pentru ajutoarele de minimis acordate IMM-urilor care fac investiţii, de la 400 de milioane de lei la 500 de milioane de lei (125 de milioane de euro), plata ajutorului efectuându-se până la finele anului 2015.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite