Guvernul comite a patra tentativă de atac la pensiile private

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimele zile au adus potopul asupra pensiilor private ale românilor: întâi au apărut zvonuri că Executivul va reduce drastic contribuţia virată, zvonuri negate apoi de guvernanţi, numai pentru a fi confirmate ulterior tot de ei. Explicaţia? Că statul este un mai bun administrator, aşa că banii românilor vor da randament mai mare în Pilonul I, de stat, decât în Pilonul II, privat. „Adevărul” vă demonstrează de ce această afirmaţie este eronată.

Guvernul vrea să transfere o parte din contribuţia pe care o virează românii la Pilonul II de pensii, cel privat, la Pilonul I, cel de stat, considerând că randamentul acestuia din urmă este mai mare, iar statul este un mai bun administrator al banilor românilor decât nişte administratori privaţi. Comparaţia este una imposibilă, consideră specialiştii, care spun că sunt comparate mere cu pere, iar motivul acestei decizii este evident, deşi guvernanţii îl neagă: atragerea de bani la bugetul deficitar al pensiilor de stat.

Această decizie care, potrivit unor surse „Adevărul”, va fi luată în circa două săptămâni prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului va afecta însă pensiile celor aproape şapte milioane de români care contribuie la Pilonul II.

De unde a pornit scandalul

O informaţie „pe surse” că Guvernul vrea să micşoreze contribuţia virată de salariaţi la Pilonul II de pensii, cel al pensiilor private, a stârnit controverse la mijlocul săptămânii trecute. Astfel, dacă în prezent fiecare român care contribuie la Pilonul II de pensii virează, pe lună, 5,1% din venitul brut către propriul cont de pensie, Finanţele vor să reducă această cotă, fie la 2,5%, fie la 1%, urmând ca restul banilor să meargă către pilonul I de pensii, cel de stat.

Prima reacţie a venit atunci din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), care a susţinut că nu a fost pus în discuţie actualul mecanism de funcţionare a Pilonului II de pensii şi că acesta este unul solid care aduce beneficii. Deşi adevărată, această afirmaţie a ASF nu atingea direct problema, deoarece reducerea contribuţiei nu însemna modificarea mecanismului de funcţionare. Aşadar, ASF nu a negat această intenţie.

Au negat, dar nu au negat

Ulterior, au apărut reacţii şi din partea guvernanţilor. Vicepremierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că „nu se iau bani din Pilonul II să se mute în Pilonul I”, fiind „exclusă” o asemenea decizie. El a spus, însă, că aceşti bani ar trebui gestionaţi mai bine, astfel încât cei care cotizează la acest fond de pensii să se bucure de pensii mai mari. „Nu este o decizie luată, ne uităm în continuare pe cifre. Este ceva îngrijorător în ceea ce priveşte Pilonul II de pensii”, a spus vicepremierul. El a precizat că decizia de a lua în discuţie Pilonul II „nu a fost luată dintr-o foamete a Guvernului pentru bani”, ci „din alte considerente”, pe care le-ar putea explica preşedintele ASF, Leonard Badea, vicepreşedintele ASF pe problematica pensiilor, Ion Giurescu, şi Ministerul Finanţelor. În replică, ASF a precizat că „nu are competenţe pentru a iniţia modificări ale legislaţiei primare care guvernează funcţionarea pieţei pensiilor private”.

Premierul dă lovitura de graţie

Clarificări pe subiect au venit, până la urmă, din partea premierului Mihai Tudose. El a afirmat vineri, că „randamentul la Pilonul I de pensii este mult mai mare decât randamentul obţinut la Pilonul II”, acesta fiind motivul pentru care, dacă se dovedeşte a fi oportun, în urma unor analize, sumele care se virează la Pilonul I ar urma să fie mai mari decât cele care se virează la Pilonul II. El a subliniat că Guvernul nu doreşte să desfiinţeze Pilonul II de pensii. „Ceea ce este deja acolo rămâne acolo, doar că, dacă este mai bine pentru români, vom da mai mulţi bani la Pilonul I”, a precizat premierul.

Premierul a detaliat calculele într-o postare pe pagina personală de Facebook. În mesajul său, premierul a subliniat faptul că în cadrul Pilonul I punctul de pensie se calculează raportând salariul încasat la salariul mediu. În contextul în care în ultimii ani atât salariul minim, cât şi cel mediu au înregistrat creşteri semnificative, acest lucru a permis „o creştere a punctului de pensie de peste 80%, comparativ cu 40% pentru cei ce au optat şi pentru Pilonul II”, a scris acesta.

Comparând mere cu pere

Calculele premierului Mihai Tudose au fost luate, însă, la bani mărunţi, el fiind criticat că nu înţelege modul de funcţionare a celor două sisteme.

Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării, explică de ce raţionamentul premierului este greşit şi nu putem compara funcţionarea celor doi piloni. Potrivit acestuia, Pilonul I de pensii are un mecanism simplu: statul „confiscă” o parte din salariul oamenilor sub forma unei contribuţii sociale, cu care achită pensiile celor care au ieşit din piaţa muncii şi care au păţit la fel. „În schimbul acestei confiscări, statul promite o pensie. Ţinând cont de speranţa de viaţă reală a unei persoane după ce se pensionează la limita de vârstă standard (65 ani), aproximativ o treime din ceea ce statul a luat de-a lungul vieţii sub formă de contribuţie socială de la o persoană rămâne confiscat, comparativ cu situaţia în care oamenii ar plăti contribuţii la pilonul II sau III, unde se acumulează contribuţiile şi se obţine un beneficiu care se restituie când oamenii ies din piaţa muncii”, argumentează Ionescu.

Deci, potrivit lui, în pilonul I, statul îţi confiscă o parte din bani pe care îi restituie sub formă de pensie, calculată arbitrar, iar o altă parte rămâne confiscată. In schimb, explică el, în pilonul II, administratorul fondului restituie toate depunerile plus un câştig, minus comisioane. „Cu alte cuvinte, ai o pensie, în funcţie de cât ai contribuit + cum s-au investit contribuţiile, minus comisioane”, precizează fostul ministru.

Până şi fostul premier şi membru PSD Victor Ponta desfiinţează argumentele premierului Tudose. Aceasta a explicat, într-o postare pe Facebook, diferenţele dintre cei doi piloni: „La Pilonul I, toţi banii pe care îi plătim azi se cheltuie azi (din contribuţia mea se plăteşte pensia de acum) - pensionarul de mâine speră să existe un angajat care să plătească contribuţia din care îşi ia el pensia - şi tot aşa toţi depindem de cei care vin din urmă! La Pilonul II, banii plătiţi efectiv de mine există şi nu îi cheltuie nimeni - administratorul privat îi investeşte ca să le obţină dobândă şi profit care să îmi garanteze că la momentul plăţii vor fi banii, plus cel puţin inflaţia”.

Ponta susţine, astfel, că prin măsura reducerii contribuţiei „Guvernul practic ia din banii tuturor celor care au sub 45 de ani (şi care cotizează şi la Pilonul I, şi la Pilonul II) ca să plătească pensiile de azi pentru care nu mai are bani”.

Şi deputatul PNL Mara Calista susţine că „Pilonul I de pensii nu poate produce randament şi nici nu a fost gândit pentru acest lucru”, iar „tocmai din acest motiv a fost promovat Pilonul II de pensii, care funcţionează pe principiul acumulării de sume spre a fi multiplicate de administratorii privaţi”. Potrivit ei, „comparaţia dintre mere şi pere pe care premierul Tudose o face este doar o scuză de a suplini financiar un management prost, promisiuni de campanie populiste, precum şi dovada clară că actuala guvernare nu are resurse financiare pentru a garanta plata pensiilor promise”.

Cum au reacţionat administratorii fondurilor

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), care reprezintă interesele companiile ce administrează pensii private, a solicitat vineri, în mod public, o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, pentru a discuta despre analizele statului făcute până acum privind segmentul pe care operează şi despre impactul unor eventuale decizii ale guvernului.

De asemenea, Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (PFP) a transmis că, deşi declaraţiile miniştrilor care au invocat posibilitatea naţionalizării sau desfiinţării fondurilor de pensii private au fost retractate, ideea de a reduce contribuţia este la fel de nocivă.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite