BNR, după discuţii cu bancherii pe tema crizei francului: băncile pot menţine ratele la nivelul din decembrie, pot aplica reduceri sau conversii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bancherii au mers astăzi la sediul băncii centrale pentru a discuta cu şefii BNR despre soluţiile pentru cei cu credite în franci FOTO Adevărul
Bancherii au mers astăzi la sediul băncii centrale pentru a discuta cu şefii BNR despre soluţiile pentru cei cu credite în franci FOTO Adevărul

Conducerea executivă a Băncii Naţionale a României (BNR), şefii băncilor comerciale care au dat credite în franci elveţieni şi conducerea Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) s-au reunit astăzi, la sediul băncii centrale, într-o întâlnire de lucru pentru a găsi soluţii pentru cei afectaţi de aprecierea puternică a francului elveţian.

Băncile pot propune clienţilor cu credite în franci elveţieni soluţii care să menţina rata lunară în lei la un nivel apropiat celui din decembrie 2014, conversia în lei şi/sau acordarea unui discount aplicat la sold sau reducerea temporară a dobânzii, au stabilit şefii BNR şi bancherii.

În urma discuţiilor dintre şefii Băncii Naţionale şi bancheri, s-a stabilit o serie de cinci principii care să stea la baza negocierilor dintre bănci şi clienţi, se arată într-un comunicat al BNR. 

BNR subliniază în mai multe rânduri că aceste principii se aplică în cazul tuturor clienţilor, şi celor cu credite în lei, euro sau dolari, nu numai celor cu împrumuturi îm franci elveţieni, care au fost puternic afectaţi în ultimele două săptămâni de aprecierea valutei. 

Redăm mai jos cele cinci principii de negociere stabilite în urma şedinţei de la BNR: 

1. Există o multitudine de situaţii individuale specifice (în funcţie de situaţia diferită a veniturilor debitorilor, de particularităţile creditelor, de expunerile diferite ale băncilor) care pot fi abordate cu o serie de soluţii diferenţiate. Nu există o singură situaţie general valabilă care să reclame o singură abordare general valabilă. 

2. Stabilitatea sistemului financiar bancar este esenţială pentru finanţarea creşterii economice, pentru crearea de locuri de muncă, pentru creşterea veniturilor cetăţenilor şi crearea condiţiilor de rambursare a creditelor. Banca Naţională protejează stabilitatea sistemului  financiar bancar din România şi, prin aceasta, protejează interesele milioanelor de deponenţi care au depozite în băncile comerciale. Banca Naţională subliniază că situaţia creditării în CHF nu reprezintă un risc sistemic (din perspectiva ponderii reduse în PIB) dar adoptarea unor măsuri inadecvate poate induce un astfel de risc.

3. Negocierea oricărei soluţii va avea în vedere:

- să fie bine ţintită către persoanele care au o reală nevoie de a fi sprijinite; 

- să se bazeze pe o impărţire rezonabilă a costurilor ajustării;

- să nu afecteze stabilitatea sistemului financiar - bancar - adică să nu creeze riscuri pentru milioane de deponenţi;

- să nu creeze hazard moral – adică să nu genereze aşteptări nerezonabile pe viitor (privind neplata serviciului datoriei) şi să nu discrimineze debitorii în alte monede (lei, euro, dolari);

- să nu încalce Tratatul privind Uniunea Europeana şi condiţiile de aderare a României - adică să nu restricţioneze libera circulaţie a capitalului.

4. Băncile comerciale vor evalua, de la caz la caz, capacitatea de rambursare a datoriilor de către debitori (în funcţie de veniturile acestora şi de istoricul lor).

5. Pentru a rezolva aceste probleme individuale, băncile comerciale au la dispoziţie o serie de soluţii optionale consistente cu principiul împărţirii poverii ajustării (burden – sharing) aplicat şi pe plan internaţional. Aceste soluţii care pot fi propuse clienţilor includ dar nu se limiteaza la:

- Soluţii individualizate care să menţină ratele lunare în lei aferente creditelor în CHF la un nivel apropiat celui  din luna decembrie 2014. 

- Conversia creditelor din CHF în lei la cursul zilei şi/sau acordarea unui discount privind cuantumul servicului datoriei.

- Reducerea temporară a ratei dobânzii la creditele în CHF pentru a compensa efectul aprecierii CHF;

- Flexibilizarea mecanismului de rescadenţare şi a duratei în raport cu capacitatea financiară a debitorilor, prin aplicarea prevederilor Ordonanţei 46/2014, cu modificările avute în vedere privind extinderea sferei de cuprindere a acesteia; simplificarea procedurilor administrative; intărirea protecţiei debitorilor în raport cu banca (astfel încât în procesul rescadenţării creditelor să nu se înăsprească termenii contractului de credit precum rata dobânzii, comisioane, solicitarea constituirii de noi garanţii).

Soluţiile sunt complementare; fiecare banca poate aplica un mix adecvat de soluţii adaptat fiecărui caz individual. Ele sunt valabile şi pentru creditele acordate în alte monede şi pot fi optimizate de la caz la caz.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite