O companie franceză angajează 1.000 de IT-işti în România, din care 400 juniori
0Subsidiara locală a companiei franceze Atos, vrea să angajeze 1.000 de IT-işti în 2022, din toate oraşele, dintre care 400 juniori. Procesul de recrutare, cât şi activitatea angajaţilor Atos România se va desfăşura cu precădere în sistem remote.
"Atos România, subsidiara locală a companiei franceze Atos, cu peste 3.000 de angajaţi pe piaţa locală în prezent, anunţă planurile pentru recrutarea a peste 1000 de specialişti IT până la finalul anului 2022, dintre care 400 de juniori. Compania caută absolvenţi, dar şi oameni cu experienţă din toate oraşele, angajaţii urmând să lucreze în sistem majoritar remote. Anunţul a fost făcut în prezenţa Excelenţei Sale doamna Laurence Auer, Amabasadoarea Franţei în România", anunţă compania.
Atos România a încheiat anul 2021 cu peste 3.000 de angajaţi în sediile din Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Timişoara, specialiştii săi deservind mai mult de 300 de clienţi în 15 ţări. Compania are parteneriate cu instituţiii puternice de apărare, securitate cibernetică, ştiinţă şi sănătate, fiind una din cele mai importante organizaţii franceze de pe piaţa din România.
Pentru anul în curs, Atos îşi propune să atragă peste 1.000 de specialişti IT pe plan local, atât tineri la început de carieră tech, cât şi seniori şi profesionişti cu experienţă în domeniile R&D, Cybersecurity, Application Development, Big Data and Security, High performance computers, Data Center and Hosting, Systems Applications and Products, Cloud Enterprise Solutions, Digital Workplace. Căutăm de asemenea tineri absolvenţi pentru a intra în Academiile Atos, în special pentru cele de CyberSecurity, Cloud, Application Management, SAP şi DevOps.
"Într-un context digital accelerat de pandemia de COVID-19, atât procesul de recrutare, cât şi activitatea angajaţilor Atos România se va desfăşura cu precădere în sistem remote. Astfel, compania vizează atragerea de specialişti IT din toate oraşele ţării, nu doar în care este prezentă cu sedii de birouri", menţionează compania.
Excelenţa Sa Laurence Auer, ambasadoarea Franţei în România, a răspuns invitaţiei Atos România şi a vizitat, joi, sediul companiei din Timişoara.
La începutul acestei săptămâni, Franţa a organizat, la Paris, o conferinţă europeană privind suveranitatea digitală, unul dintre cele mai importante subiecte pe agenda multor organizaţii şi instituţii de pe continent. Suveranitatea digitală se referă la capacitatea ţărilor europene de a păstra controlul asupra datelor şi tehnologiei digitale create în aceste state.
Atos este lider european şi unul dintre cei mai mari jucători globali în soluţii de securitate cibernetică. De 30 de ani, compania franceză este partenerul IT oficial al Comitetului Olimpic International, furnizând expertiză şi servicii de cybersecurity în cadrul Jocurilor Olimpice.
Atos este lider global în transformare digitală, având peste 107.000 de angajaţi şi venituri anuale de peste 11 miliarde euro. Grupul oferă soluţii personalizate end-to-end, pentru toate industriile din 71 de ţări. Atos este listată la Euronext Paris şi inclusă în indicii bursieri CAC 40 ESG şi Next 20 Paris.