Fondatorii CITR, Roca şi Roca X lansează Impetum Group
0Fondatorii CITR, ROCA şi ROCA X au anunţat joi lansarea Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business în oricare etapă din viaţa unei companii.
„Într-o economie fragilă, în care 0,1% din totalul companiilor româneşti produc 40% din cifra de afaceri la nivel naţional, în timp ce 95% produc doar 20% din total CA, iar impactul tehnologiei în dezvoltarea companiilor este încă la un nivel incipient, Impetum Group îşi propune să devină un hub de resurse, care maximizează valoarea de business. Impetum Group va face acest lucru prin reunirea de: business knowledge specific pentru fiecare din cele 3 etape din viaţa unei companii (startup, criză de creştere, distress); capital; sinergii şi cross-uri între business-uri complementare; precum şi o comunitate de manageri şi antreprenori dornici să participe activ la consolidarea culturii antreprenoriale din România. Cu o abordare integrată şi integrală, pe întregul lanţ al unei afaceri, experţii Impetum Group vor evalua în timp real nevoile fiecărui business, le vor încadra într-o tipologie, apoi vor identifica şi implementa concret soluţia adecvată, folosind toate resursele din hub”, afirmă reprezentanţii grupului.
Impetum Group aduce la un loc capital, management şi servicii. Impetum Group este format din reunirea: CITR, jucător pe piaţa insolvenţă din România, ROCA, soluţie de consolidare a IMM-urilor româneşti care au un viitor valid, dar traversează un moment dificil, şi ROCA X, un proiect destinat start-up-urilor disruptive din piaţa de tehnologie.
Impetum Group are în prezent un capital de 40 de milioane euro, prin companiile sale, valoare pe care îşi propune să o tripleze în următorii 5 ani. Valoarea patrimoniului administrat este de 650 de milioane euro şi există 10 filiale în ţară şi un birou internaţional, în Cipru.
„O economie solidă are nevoie de afaceri sănătoase, de capital, de adaptarea la tendinţele globale în tehnologie şi de antreprenori şi manageri curajoşi şi bine pregătiţi. Prin reunirea brandurilor CITR, ROCA şi ROCA X şi generarea de sinergii, Impetum Group va impacta mai mult decât suma companiilor şi astfel vom reuşi să contribuim în mod real la consolidarea economiei româneşti”, a declarat Andrei Cionca, CEO Impetum Group şi fondator CITR, ROCA şi ROCA X.
Cele trei branduri reunite sub identitatea noului grup îşi vor păstra profilurile de activitate distincte, adresând şi oferind soluţii pentru nevoi de business complementare, din zonele de startup, scale-up şi distress.