CFR Marfă va transporta cărbune pentru Complexul Energetic Hunedoara în următorii doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CFR Marfă transport'ă cărbune pentru Complexul Energetic Hunedoara şi pentru Complexul Energetic Oltenia
CFR Marfă transport'ă cărbune pentru Complexul Energetic Hunedoara şi pentru Complexul Energetic Oltenia

CFR Marfă a anunţat continuarea pentru doi ani a contractului cu Complexul Energetic Hunedoara (CEH), urmând să transporte în următoarea perioadă 2,4 milioane de tone de cărbune, dar şi 1,1 milioane de tone pentru servicii de manevră.

CFR Marfă asigură transportul pentru CEH de anul trecut. Contractul încheiat în 2014 prevedea că operatorul de stat va transporta 2,7 milioane de tone de cărbune, respectiv 1,1 milioane tone pentru servicii de manevră. Valoarea contractului era de aproximativ 10 milioane de euro.

Licitaţia a avut ca obiect „atribuirea contractelor de transport cărbune energetic pe calea ferată între punctele de expediţie ale furnizorilor şi staţia CFR Mintia, respectiv antestaţia Triaj şi a serviciilor de transport cărbune brut de la staţiile CFR Paroşeni, Livezeni şi Lupeni la Halta Vulcan, respectiv a serviciilor de manevră feroviară pe liniile ferate industriale proprietate S.C.E.H. SA Petroşani“, se arată într-un comunicat al CFR Marfă.

La licitaţia a organizată de Complexul Energetic Hunedoara în 28 iulie a mai participat şi SC Grup Feroviar Român SA.

Săptămâna trecută, CFR Marfă a anunţat continuarea pentru trei ani a colaborării cu unul dintre cei mai mari clienţi ai săi, Complexul Energetic Oltenia, perioadă în care va transporta aproximativ 18 milioane de tone de cărbune.

Printre companiile cu care CFR Marfă mai are contracte se numără Conpet, ArcelorMittal Galaţi sau Azomureş Târgu Mureş.

Compania CFR Marfă, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare operator feroviar de marfă din România, cu o cifră de afaceri de 212 milioane de euro în anul 2014. Anul trecut, CFR Marfă a fost lider pe această piaţă cu o cotă de 54,8%.

Anul trecut, transportatorul feroviar de marfă a înregistrat profit, pentru prima dată în ultimii şase ani, raportând însă un câştig redus, de sub un milion de lei, după pierderi de peste 1,6 miliarde lei în intervalul 2009 - 2013.

În primele trei luni ale anului, afacerile companiei au scăzut cu 14%, la 182 milioane lei (41 milioane euro), de la 213 milioane lei în perioada similară din 2014.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite