Pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureşti Preljocaj Ballet În 28, 29 şi 30 noiembrie, în Sala Mare a Teatrului Naţional, celebra trupă de balet va oferi spectacolul “Albă ca Zăpada", creat anul acesta la Bienala

Bucureşti
Preljocaj Ballet

În 28, 29 şi 30 noiembrie, în Sala Mare a Teatrului Naţional, celebra trupă de balet va oferi spectacolul “Albă ca Zăpada", creat anul acesta la Bienala dansului de la Lyon.

Coregrafia este semnată de Angelin Preljocaj, coregraful francez de origine albaneză, pe muzica lui Gustav Mahler, iar costumele sunt create de renumitul designer Jean-Paul Gaultier.

26 de dansatori apar în acest spectacol grandios, pe care presa franceză îl consideră “o fabuloasă poveste în imagini ce scoate la iveală secvenţe de o frumuseţe sclipitoare”. Spectacolul este adus la Bucureşti de Ambasada Franţei.

Paris
Un dramaturg sovietic

Piesa lui Nikolai Erdman, “Sinuciderea”, a fost creată la cererea celebrului Meyehold, la mijlocul deceniului trei al veacului trecut.

O satiră corosivă, crudă, despre critica bolşevicilor la adresa micii burghezii, comedia a fost criticată la Moscova, interzisă, iar publicarea ei n-a fost posibilă decât în anii '80.

Theatre 13 din Paris, prezintă, până la 14 decembrie, montarea acestui text de către regizorul Volodia Serre, cu o distribuţie prestigioasă: Alexandre Steiger, Catherine Salviat, Olivier Balazuc ş.a.

New York
S-a născut o stea

Un robot, Stanley, a debutat recent pe off-off-Broadway, în piesa “The Jester of Tonga” de Joe Silovsky, considerat de "The Observer" “un om de ştiinţă nebun după teatru”.

Ideea introducerii mecanismelor în piese de teatru nu este nouă. Ea datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar era vorba despre oameni jucând rol de roboţi.

Acum câţiva ani, tot la New York, în Heddatron, au apărut roboţi, desenaţi tot de Silovsky. În afara lui Stanley, pe off-off-Broadway mai apar în spectacole câteva personaje robotizate.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite