Joc şi joacă. Ediţia a VIII-a a Festivalului de Teatru Internaţional SPOT

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

‘’ Mi-ar plăcea să existe o limbă a teatrului, ca să nu fiu nevoit să traduc în maghiară, engleză, germană! Prin ea le-aş spune tuturor că sunt mândru de voi, că a meritat să trăiesc până acum, ca să vă cunosc! Ceea ce faceţi e extraordinar! Sunt emoţionat, mulţumit, mă dau mare şi vă iubesc! Galeria Manole e cel mai frumos proiect teatral din care am făcut parte! Mulţumesc!’’ Paul Sarvadi - Festivalul de Teatru Internaţional SPOT

‘’Ultima bucată de pământ eliberată de sub ocupaţia Austro-Ungară’’ – acesta a fost primul lucru pe care l-am învăţat despre Carei.  Carei este oraşul meu natal, un municipiu din judeţul Satu Mare la aproximativ 2km de graniţa cu Ungaria – aşa încât de multe ori mi-e greu să disting între obiceiurile româeşti şi cele ungureşti. Nu mă plâng, un gulaş este mereu mană cerească.

Însă ceea ce puţină lume ştie este că în fiecare an la Carei, ia naştere o nouă poveste. Oraşul meu natal se specializează în… teatru.

Festivalul Internaţional de Teatru pentru Studenţi SPOT a luat naştere cu opt ani in urma iar anul acesta şi-a unit forţele cu PlayHouse International (Marea Britanie)  pentru a crea spectacolul  „The Human Gallery of Mesterul Manole” (Galeria Manole).

În acest moment, o echipă internaţională, formată din şapte artişti, pregăteşte premiera spectacolului  care are la bază balada populară “Meşterul Manole” şi diferitele ei variante culte. Spectacolul urmează să fie prezentat la mijlocul lunii noiembrie, dar va fi popularizat în 13 septembrie cu o repetiţie generală, deschisă publicului, la Carei. Apoi SPOT işi face bagajele şi pleacă în turneu în România.

Echipa este formată din Kurt Murray - regizor Australian, Iulia Benze – asisten regizor, Iosif Ahmed, Alexandra Saska Sotirov, Ana Turoş, Larisa Ioana Enache si Cristian But.

Sunt legată direct de subiectul în temă şi îmi amintesc cu drag de începuturile timide ale Festivalului SPOT. Înainte de a fi un festival, şi înainte de a avea un nume cool, eram un grup de adolescenţi – G.E.T.A (Grupulul Experimental de Teatru cu Amatori ) care ne adunam fie să vizionăm filme de  o adevarată valoare cinematografică sau să facem lecturi la opere de teatru ce au marcat industria de-a lungul timpului. Aşa am învăţat de  Samuel Becket si de Vişniec şi am avut ocazia să dezbat pe larg ‘Moartea Domnului Lăzărescu’.  Asta se întampla acu mai bine de zece ani.

Maestrul păpuşar al acestui spectacol de emoţii care se întinde pe aproape jumate din existenţa mea a atins ani la rând sufletele auditoriului şi ale actorilor de-o seama. Paul Sarvadi a iniţiat festivalul SPOT, el este proprietarul Teatrului de Cameră Macondo, de curând deschis în Carei, şi absolvent al Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babes-Bolyai din Cluj Napoca, secţia Teatrologie. Însă Paul este mult mai mult decât atât… Teatrologul a semnat regia mai multor spectacole de teatru, a coordonat o serie de programe educative în domeniul teatrului contemporan, a semnat cronici de teatru şi recenzii de carte şi a făcut parte din primul Teatru Independent din Transilvania – Teatrul Imposibil (unde a coordonat programul de popularizare a dramaturgiei extreme-contemporane).

Intr-un moment de maxima emotie si entuziasma, Paul se adreseaza echipajului:

‘’ Mi-ar plăcea să existe o limbă a teatrului, ca să nu fiu nevoit să traduc în maghiară, engleză, germană! Prin ea le-aş spune tuturor că sunt mândru de voi, că a meritat să trăiesc până acum, ca să vă cunosc! Ceea ce faceţi e extraordinar! Sunt emoţionat, mulţumit, mă dau mare şi vă iubesc! Galeria Manole e cel mai frumos proiect teatral din care am făcut parte! Mulţumesc!’’

Pentru a afla mai multe despre SPOT, dacă vreţi să faceţi parte din festival sau poate aveţi resursele pentru a întinde o mană de ajutor acestor tineri talentaţi care îmbogăţesc lumea culturală în România (începând din locul unde se agaţă harta în cui), indreptaţi-vă cu curaj spre pagina lor de Facebook.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite