Blugii lui Cărtărescu

Al doilea volum din seria „Prima dată“, intitulat „ „Primii mei blugi“, va fi lansat la 23 noiembrie, ora 18.00, la Librăria Cărtureşti din Bucureşti. „Prima dată“ înseamnă o serie de antologii dedicate premierelor la persoana întâi. Conceptul aparţine Editurii Art, care a invitat personalităţi din diverse domenii să scrie în aceste mici cărţi de colecţie.

Scriitorul Mircea Cărtărescu (53 de ani) dezvăluie în savuroasa lui povestire „Primul meu blug“ cum a ajuns să i se spună în familie „jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop“. Bârfele s-au îndreptat spre unchiul său în momentul în care acesta i-a dat unei ţigănci ghicitoare salariul, verigheta de pe deget şi puloverul cu care era îmbrăcat în ziua vrednicei întâmplări.

Amintiri din armată

Mircea Cărtărescu povesteşte că purta la liceu o uniformă tocită, că era considerat „un amărât cu fumuri poetice-n cap“, „îmbâcsit de literatură“. A băut prima bere în clasa a XII-a, la o terasă, cu colegii de clasă.

A urmat înrolarea în armată, când începuse moda blugilor. Tânărul scriitor, care învăţase să cureţe armamentul şi să ungă piesele automatelor Kalaşnikov, a aflat la acea vreme de unde vine numele de „jeans“. Mircea Cărtărescu îşi aduce aminte: „În ultimele zile de armată, un coleg de pluton a venit de-acasă cu o pereche de blugi nou-nouţi, Lee, care stăteau în picioare dumnezeieşte. Îi vindea oricui voia să-i cumpere, căci erau mari de el. Atunci mi-am pierdut cu totul minţile. Trebuia să-i am. L-am întrebat cât costă. Nici n-am realizat mărimea cifrei, nu eram obişnuit cu banii. Ai mei îmi dădeau zilnic trei lei ca să-mi cumpăr un Cico şi o merdenea, dar nimic în plus. Şapte sute de lei, cât cerea el, nu văzusem niciodată la noi în casă, unde mama ţinea banii sub rufele din şifonier. Am probat blugii: ar fi-ncăput în ei, pe lângă mine, şi colegul de la care voiam să-i cumpăr“.

Dar n-a fost să fie aceasta prima pereche de blugi a tânărului Mircea Cărtărescu. Prima pereche de blugi a fost, de fapt, un singur crac de blug, deoarece scriitorul luase ţeapă de la un comerciant.

Primul fetiş

De o experienţă cu blugi Lee a avut parte şi Alex. Leo Şerban, care vorbeşte despre prima lui pereche de blugi, de culoarea prazului. „Cred că au fost primul meu fetiş – mă rog, după Marilyn Monroe. Dar pe Marilyn nu puteam s-o port, pantalonii, da“. O poveste haioasă are şi criticul literar Marius Chivu, care mărturiseşte că toată copilăria a purtat haine croite de mama sa. Asta până la câţiva ani după Revoluţie, când erau la modă blugii şi tricourile cu imprimeuri. „Aş putea spune că liberalizarea comerţului cu blugi a însemnat şi sfârşitul carierei de croitoreasă de familie a mamei mele care nu croise blugi niciodată, deşi a scurtat, a reparat şi a înlocuit fermoare la sute de perechi de pantaloni bărbăteşti“.

Regizorul Alexandru Dabija îşi începe astfel istorioara „Blugi ca la carte“: „Când i-am văzut prima oară, atârnau pe un tip slăbănog şi ţigănos. Atârnau şi i se bălăbăneau pe picioare nu pentru că erau mari, ci pentru că tipului îi era frică. Era el slab, da’ frica îl făcea aproape să dispară din ţoale. Nu avea mai mult de 13-14 ani. Ca mine. Numai că eu priveam, nu luam caft de la miliţieni (...) Ei, blugii ăia plini de pişat, care atârnau jalnic pe săracul puşti, a doua zi erau ai mei“.

Westernul şi blugii

„Puţine lucruri m-au bucurat la fel de tare în viaţă. Unul dintre puţinele efecte tâmpite ale scepticismului este felul abrupt şi definitiv în care îmi abandonez pe rând pasiunile. Damblaua cu blugii venea nu atât din modă, cât din western, şi westernul venea de la cai. Nici acum nu-mi vine să cred că duceam cai la scăldat. În copilărie. Acum am rămas numai cu pasiunea, comodă, pestru western“.

Şerban Foarţă n-a făcut parte din „generaţia-n blugi“. El povesteşte cu umor despre perechile de pantaloni pe care i-a purtat în diferite etape ale vieţii lui. Avea 24 de ani când apăruseră blugii în România. Nici în ruptul capului nu-şi aminteşte care au fost primii săi blugi. Prefera „white-jeanşii“. Şi ca să iasă rima: „Ci vremii noastre-i suntem slugi,/ cât nu vrem să ieşim din uz:/ The Blue Boy poartă, astăzi, blugi/ şi se îmbată cu un blues“.

Corina Bernic, coordonatoarea volumului  „Primii mei blugi“, spune cum a luat naştere cartea: „Ideea unei astfel de antologii s-a concretizat după câteva discuţii cu prieteni de vârste diferite, când am realizat că poveştile din jurul primilor blugi, fie ei noi sau second-hand, de marcă sau pirat, merită adunate şi păstrate prin scris, nu doar depănate într-un grup restrâns. Merită, dar nu din nostalgie pentru o «generaţie în blugi» sau «în adidaşi», căci o generaţie nu poate fi confiscată printr-un slogan. Merită, pentru că e interesant să vezi cât de diferite sunt experienţele fiecăruia legate de unul sau de acelaşi lucru“.

Prima dragoste şi primul fum

Următorul volum din colecţie este „Prima mea dezamăgire în dragoste“, coordonat de Laura Albulescu. Semnează texte, printre alţii, Johnny Răducanu, Bogdan Ghiu, Ada Milea, Matei Pleşu, Iulian Tănase, Antoaneta Ralian, Cecilia Ştefănescu sau Şerban Foarţă. În curând, cititorii vor avea parte şi de alte amintiri despre primul fum, prima călătorie în străinătate, prima descoperire a corpului sau despre prima fotografie. Volumul care va închide această serie poartă titlul „Prima dată. Pur şi simplu“.