FOTO Călătorie la capătul nopţii

Expoziţia „Dracula – voievod şi vampir“, de la Muzeul Naţional de Artă al României, oferă posibilitatea unui inedit voiaj, atât în perioade neguroase ale istoriei, cât şi în zona întunecată, dar fascinantă, a psihicului uman. Voievodul valah şi mitul vampirismului sunt puse, pentru prima dată, într-un context istoric şi documentar realist.

Expoziţia deschisă până în octombrie la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) ar putea modifica percepţia obişnuită şi anihila stereotipurile şi locurile comune despre unul dintre cele mai puternice mituri ale contemporaneităţii, cel al lui Dracula. Ţinta principală sunt nu atât vizitatorii români, care au mai învăţat câte ceva la şcoală despre figura istorică a principelui Vlad Ţepeş, cât turiştii veniţi din străinătate, de care abundă sălile muzeului în aceste luni de vacanţă.

O variantă mai restrânsă a expoziţiei a mai fost organizată de Muzeul de Istorie a Artei din Viena în anul 2008, la Castelul Ambras din Innsbruck, cu ocazia împlinirii a 111 ani de la publicarea romanului lui Bram Stoker, „Dracula", dar de data aceasta avem de-a face cu o variantă mult îmbogăţită şi structurată diferit. Pe lângă obiectele împrumutate de la muzee din Austria, Ungaria, Germania şi Slovenia, expoziţia de la Bucureşti include şi piese din patrimoniul naţional, provenite de la Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul Cinegetic al Carpaţilor

Motivul prezentării expoziţiei, în 2008, la Schloss Ambras a fost că acest castel adăposteşte, de peste 400 de ani, cel mai cunoscut portret al voievodului Vlad Ţepeş, operă a unui anonim german de secol XVI. Deşi pentru noi, românii, portretul este unul heraldic, fiind vorba de o imagine hiper-iconică, puţini ştiu că tabloul nu se află în ţară, ci la acest castel din Innsbruck. Lucrarea este adusă acum pentru prima dată în România, cu scopul de a fi prezentată publicului, ceea ce ar fi suficient pentru a face din expoziţie un eveniment. Complexitatea demersului curatorial este însă mult mai mare, acesta ambiţionând răsturnarea perspectivei adânc înrădăcinate atât asupra principelui valah, cât şi a originilor vampirismului şi mitului contelui Dracula.

Moartea însoţită de Avariţie şi Invidie, Germania, sec. XVIII, lemn de tei, Schloss Ambras
Straniu şi tenebros

Pornind de la acest tablou important, considerat „vedeta" expoziţiei, vizitatorul este invitat în cele patru secţiuni în care este împărţită aceasta: „Vlad III Dracula", „Balcanii în secolele XV-XVIII", „Vampirismul" şi „Dracula în film". Periplul nu este unul uşor, iar dacă ar exista restricţii în domeniul expoziţional, aceasta ar trebui să poarte un „R - interzis minorilor"; motivul: cantitatea de oroare este substanţială, iar aceasta pare împărţită în mod egal între toate secţiunile expoziţiei. Oricum, niciuna dintre acestea nu duce lipsă de relatări de evenimente extreme, iar istoria, adică (ipotetica) realitate, pare a se lua la întrecere cu ficţiunea, în a testa limitele imaginaţiei şi ale psihicului uman.

Armură de spahiu, atelier turcesc, a doua jumătate a sec. XVII, Schloss Ambras

În mod ciudat, deşi privitorul s-ar aştepta să respire mai uşurat după parcurgerea primelor două săli, care abundă în orori - textele de propagandă ale saşilor despre Ţepeş, ilustrări şi descrieri detaliate ale procedeului tragerii în ţeapă şi ale altor sisteme de tortură, reamintirea ipoteticelor fapte sanglante ale contesei Báthory Erzsébet etc. (dar, cu toatele, relativ cunoscute din cărţile de istorie, previzibile pentru epoca medievală în care ne-am obişnuit să „exilăm" Răul din fiinţa noastră de moderni sensibili şi civilizaţi) -, în următoarele două săli, dedicate ficţiunii, atmosfera de teroare devine şi mai insidioasă, cu efecte din ce în ce mai rafinate, antrenând vizitatorul într-o inedită experienţă intelectual-onirică.

„Nosferatu – O simfonie a groazei“, Germania, 1922, regia Friedrich Wilhelm Murnau, afiş, Viena

Semi-întunericul care domneşte în sălile expoziţiei, ca şi fundalul roşu-sângeriu care îmbracă atât pereţii, cât şi suporturile tuturor obiectelor (scrisul auriu pe roşu necesită, la rândul său, un efort mare la lectură; un vizitator serios poate „pierde" ore întregi în expoziţie), contribuie la crearea senzaţiei de straniu şi de tenebros. La finalul acestei călătorii în nocturnul minţii umane, după ce s-a delectat cu dezvoltările mitului vampirului în literatură şi cinema, vizitatorul devine spectator şi, în ultima sală, plăcută şi răcoroasă, se poate relaxa - aşezat comod pe scaun - vizionând capodopera cinematografică a lui F.W. Murnau, „Nosferatu" (1922), film proiectat neîntrerupt în varianta sa integrală şi restaurată.

La Est de Vest

O revelaţie ar trebui să fie secţiunea dedicată „Vampirismului", care documentează apariţia în imaginarul colectiv a credinţei în aceste fiinţe; nu în Transilvania, aşa cum se crede îndeobşte, ci în zona slavă a Balcanilor, aflată la graniţa dintre Imperiile Austriac şi Otoman, în secolul XVIII.

Teza este că relatările despre fenomene de vampirism ale acelei perioade au la rândul lor - ca şi cele anterioare, ale propagandei germanofone, destinate ponegririi voievodului Vlad Drăculea - o conotaţie ideologică şi propagandistică: cea a prezentării Estului Europei drept o zonă înapoiată, barbară, primitivă, de unde vine ameninţarea mai întâi a turcilor, apoi a Imperiului Ţarist, o zonă numai bună de populat cu temerile şi fricile europeanului occidental, care se defineşte din ce în ce mai mult pe el însuşi drept (singurul) exponent al civilizaţiei şi progresului.

Elisabeta Báthory, anonim, al doilea sfert al sec. XVII, ulei pe pânză, Budapesta

Dacă, în general, acceptăm ideea că Vlad a fost supus unui proces intensiv de demonizare, de către forţe interesate politic, această teorie despre sorgintea vampirismului este inedită şi foarte interesantă. Periodic, Occidentul are nevoia de invenţia unui spaţiu în care să-şi proiecteze „demonii" şi expresiile inconştientului, iar în general acest spaţiu se află la Est; o dată cu romanul lui Bram Stoker - care, pentru prima oară, combină cele două mituri, al crudului Vlad Dracula şi al vampirului -, acest tărâm va purta numele de Transylvania.

Splendide sunt, în sala dedicată reflectării în literatură a mitului vampirului, citatele - unele surprinzătoare - alese din autori care scriu despre hematofagie, „morţi vii" sau aristocraţi damnaţi: Homer, Ovidiu, Gottfried August Bürger („Lenore"), Goethe, Novalis, Tieck, Byron, E.Th.A. Hoffmann, Baudelaire, precum şi doi scriitori uitaţi, dar esenţiali pentru impunerea imaginii vampirului, surse directe ale lui Stoker: John William Polidori („The Vampyre") şi John Sheridan Le Fanu („Carmilla"). Printre artiştii grafici reprezentaţi în această sală, nu lipseşte Goya, unul dintre marii maeştri ai fantasticului şi bizarului, cu câteva gravuri din ciclurile „Capricii" şi „Dezastrele războiului".

Încă de la început, vampirul din ficţiune are o puternică latură (hemato-)erotică, iar această dimensiune migrează şi ia amploare în numeroasele versiuni cinematografice ale subiectului, aşa cum arată afişele, fotografiile şi trailerele din ultima secţiune a expoziţiei.

Vlad + vampiri = Dracula

„Expoziţia explorează două mituri: pe cel generat de voievodul Ţării Româneşti din secolul XV şi pe cel înrudit, al vampirismului, care şi-a făcut apariţia în zona graniţei militare dintre Austria şi Imperiul Otoman la începutul secolului XVIII. Fuziunea lor, datorată lui Bram Stoker, decurge, poate fără ştiinţa autorului, din exploatarea imaginii unui Răsărit întunecat, barbar, înapoiat, imagine făurită de lumea occidentală şi transformată într-un clişeu care a supravieţuit până în zilele noastre.

„Hristos în faţa lui Pilat“, anonim vienez (Maestrul panourilor de la Velenje), 1462-1465, tempera pe lemn, păstrat la Ljubljana

Graţie capacităţii propagandistice a lui Matei Corvin, regentul Ungariei, şi a oraşelor săseşti din Transilvania, Dracula devine pentru o vreme întruchiparea tuturor relelor din lumea răsăriteană, preponderent cea aflată sub influenţa otomană, în timp ce discursul occidental asupra vampirismului devine expresia repezentărilor legate de slavi - percepuţi drept barbari şi înapoiaţi - într-o vreme când întărirea politică a Rusiei constituia o ameninţare din ce în ce mai mare", explică Margot Rauch, curatorul expoziţiei.

„O, suge-mi sângele / cu putere, iubite, / să pot muri, / să pot iubi." - Novalis, „Imnul nopţii 4", 1800

Info

„Dracula - voievod şi vampir", expoziţie organizată de Muzeul Naţional de Artă al României în colaborare cu Kunsthistorisches Museum Viena şi Schloss Ambras

Unde: Muzeul Naţional de Artă al României (Calea Victoriei 49-53), parterul Galeriei Naţionale

Când: până la 10 octombrie, între orele 11.00 şi 19.00

<!--[if gte mso 10]>