Balada amintirilor

Balada amintirilor

Până la 13 septembrie, se desfăşoară „Întâlnirile fotografice de la Arles“ (Franţa). Ajuns în 2009 la a 40-a ediţie, acest festival internaţional al fotografiei numără peste 60 de expoziţii ale unor artişti din întreaga lume.

Evenimentele festivalului se desfăşoară într-o biserică din secolul al XII-lea, în clădiri industriale dezafectate, dar şi în vechiul amfiteatru roman sau în Parcul Atelierelor.

Primele ediţii ale „Întâlnirilor“ au fost dominate de creatorii din SUA, ţară în care fotografia a fost considerată operă de artă înaintea recunoaşterii ei ca atare în Europa. Au participat însă fotografi francezi, ca Lartigue, Doisneau sau Marc Riboud, deveniţi între timp maeştri recunoscuţi pe plan internaţional.

Memoria festivalului

Celebrarea a 40 de ani de existenţă este marcată de expoziţia „40 de ani de întâlniri, 40 de ani de rupturi“, o istorie punctată de operele unor mari creatori care au reuşit să inoveze, să introducă dimensiuni estetice noi acestui domeniu. Apar în selecţie imagini semnate de George Brassaï, Marc Ribou sau de Willy Ronis.

Acesta din urmă, aproape centenar (este născut în 1910), a participat la deschiderea oficială a festivalului. Opera lui este marcată de cel de-al Doilea Război Mondial, de credinţele de stânga ale Franţei, dar şi de un surâs permanent, de veselia şi bucuria de a trăi, proprii anilor de după război.

Invitata specială a ediţiei din acest an este americanca Nan Goldin, cea care, cu 20 de ani în urmă, şoca participanţii la festival cu seria intitulată „Balada dependenţei sexuale“. Sunt fotografii în care artista apărea frecvent, în care derapajele sexuale, violenţa şi înregistrarea frustă reprezentau furia unei generaţii marcate de existenţialism, de toate libertăţile, de la cântec la drog şi sex, şi de toate consecinţele lor.

„Balada“ este prezentă acum în expoziţie, alături de alte cicluri urmărind aceleaşi obsesii. Şi tot din SUA vine o altă artistă a cărei expoziţie reprezintă  şi ea o „ruptură“. Doria Johnson a creat ciclul „Without Sanctuary“, o saga a unei familii de negri din Sud atinsă de linşaj, dispersată în întreaga Americă în încercarea de a supravieţui. Este o istorie a afro-americanilor, de la Războiul de Secesiune până la alegerea în funcţia de preşedinte a lui Barack Obama.

Oglinda epocii noastre

De altfel, sexualitatea, problemele identitare domină această ediţie a „Întâlnirilor de la Arles“, fie că este vorba despre artiştii amintiţi sau despre Leigh Ledare, care îşi fotografiază mama în postură de „porn star“ sau de orgiile surprinse de Antoine d’Agatha.

O altă linie, dominată de tarele contemporaneităţii, este marcată de portughezul Paulo Nozolino, autorul unei serii de fotografii solarizate al căror spirit aminteşte în egală măsură de Auschwitz, de căderea comunismului sau de 11 septembrie. I se alătură britanicul Brian Griffin, cu portretele muncitorilor care au realizat tunelul de sub Canalul Mânecii, Anders Petersen, Roni Horn...

Un buget de milioane de euro

Din 2002, festivalul de la Arles a înfiinţat trei premii, acordate, de regulă, tinerilor. Prix découverte (Premiul descoperirii) a fost acordat anul acesta lituanianului Rimaldas Viksraitis. Premiul pentru carte de autor le-a revenit fotografilor Anders Petersen şi JH Engstrom, iar cel pentru cartea istorică, lui Susan Meiselas.

Fiecare dintre ei are o expoziţie la Arles.Înfiinţat de câţiva pasionaţi în 1969, aproape fără buget şi fără spaţii fixe, festivalul de la Arles  a devenit unul dintre cele mai importante evenimente fotografice din lume, apreciat şi susţinut de instituţiile culturale locale şi naţionale, printre care şi Ministerul Culturii. Anul acesta, bugetul manifestării a fost de 3,8 milioane de euro, iar în prima săptămână locul a fost vizitat de 12.000 de persoane, dintre care 5.000 au fost profesionişti.