FOTO Cum am inventat banii: de la kosonii de aur ai dacilor, ducaţii lui Vladislav I la leii de azi. O monedă, motivul decapitării lui Brâncoveanu
0Istoria banilor de pe teritoriul actual al României se identifică perfect cu însăşi istoria neamului şi a teritoriului: mici idealuri de stabilitate geo-politică pe un fond istoric haotic de influenţe străine şi de dominaţii ale marilor imperii. În Ţara Românească, cele mai vechi monede româneşti datează din timpul domniei lui Vladislav I Vlaicu (1364-circa 1377).
Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul (oraşul) grecesc Histria în anul 480 înainte de Christos. Ea a fost urmată şi de alte emisiuni de monedă ale polisurilor greceşti din Dobrogea.
Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu ale celţilor, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea, monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au pătruns şi ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupaţia romană, dar au continuat să circule şi după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiţi de monede bizantine.
Documentele vremii şi cercetările arheologice făcute de specialişti în zona Munteniei, cât şi din întrega ţară arată un lucru care oglindeşte perfect istoria românilor: lipsa unei unităţi naţionale, dezbinarea dintre Principate şi dominaţia imperiilor străine şi a ţărilor din apropriere a făcut ca banul românesc să fie, în majoritatea vieţii lui ante-contemporane, mai mult absent de pe harta europeană.
Vladislav I introduce sistemul monetar în Ţara Românească
Cu toate acestea, încercările de construi un sistem monetar autentic au început încă din secolul XIV. Potrivit istoriei monedei de pe site-ul Băncii Naţionale ale României (BNR), sistemul monetar introdus de Vladislav în Ţara Românească a avut loc în jurul anului 1365, acesta cuprinzând trei valori: ducaţi, cu o greutate medie de 1,05 grame, dinari (0,70 grame = 2/3 ducat) şi bani (0,35 grame = 1/2 dinar = 1/3 ducat).
Primele monede ale Ţării Româneşti prezintă pe avers, de regulă, un scut despicat, având în primul câmp opt fascii, iar pe revers un coif închis, surmontat de o acvilă conturată, cu cruce în cioc.
Cum se întâmpla în majoritatea locurilor, şi pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri turceşti, galbeni ungureşti şi austrieci, zloţi, carboave ruseşti, ţechini veneţieni, în total peste 100 de tipuri de monede.
Banii din Ţara Românească. De la ducaţii din argint ai lui Vladislav la romanatul lui Cuza
De la troc, schimbul în natură care a guvernat secole întregi schimburile comerciale, până la leul din ziua de astăzi, istoria banilor româneşti a avut un parcurs fascinant. În Ţara Românească, ducaţii, dinarii şi banii lui Vladislav I Vlaicu au însemnat, în jurul anului 1365, începutul istoriei monedei în acest spaţiu istoric.
Până la crearea sistemului monetar modern, din anul 1867, se mai înregistrază doar două încercări de a emite monedă: în anul 1658, când Mihnea III (1658-1659) a bătut şilingi cu propria efigie, şi în anul 1713, când, celebrând 25 de ani de domnie, Constantin Brâncoveanu realizează o serie de monede-medalii din aur şi argint.
Baterea acestor medalii a fost, de altfel, unul dintre capetele de acuzare aduse domnului la Poarta Otomană, sultanul fiind deranjat că Brâncoveanu şi-a pus chipul pe monede, lucru de neconceput în religia musulmană.
Pe monede, Brâncoveanu este reprezentat având pe cap o cucă, o căciulă înaltă, împodobită cu pene de struţ, fiind îmbrăcat în haină de fir peste care este pusă mantia domnească cu guler de hermină, încheiată cu o agrafă bătută în pietre preţiose.
Scurtă istorie monetară giurgiuveană: de la aspru la icosar, creiţar şi leu
Aflat patru secole sub dominaţie turcească, Giurgiu are o istorie monetară bogată şi interesantă. Poartă între Occident şi Levant, cetatea Giurgiu a fost mult timp locul în care aveau loc tranzacţiile dintre negustorii de toate naţionalităţile: de la turci şi greci până la italieni şi austrieci.
Între 1417 şi 1829 (cu mici întreruperi), Giurgiu a fost raia turcească, având inclusiv control monetar. Aici au circulat toate monedele emise de Înalta Poartă: aspri, irmilici, mahmudele sau firfirici.
„Chiar dacă poziţia geografică a constituit un avantaj din punct de vedere economic, românii au avut de suferit din cauza domniaţiei străine. De aceea este explicabil să asistăm între secolele XV-XIX (mai precis până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza) la o intensă circulaţie monetară, un adevărat haos monetar” susţine profesorul de istorie Gheorghe Dumitrescu.
Bani din Ardeal: ducaţii de aur, groşii de argint, dinarii şi talerii
Circulaţia monetară din Transilvania reflectă statutul pe care această provincie l-a avut de-a lungul timpului: parte a Regatului maghiar, principat autonom sub suzeranitate otomană şi, ulterior, habsburgică.
Banii bătuţi pe teritoriul Transilvaniei de regele Unagariei, Carol Robert de Anjou (1308-1342), iar apoi de urmaşul său, Ludovic cel Mare (1342-1382), erau groşii din argint, după modelul celor de la Praga, şi dinarii după modelul slavon.
Principatul Transilvaniei avea şi monedă proprie. În Evul Mediu, moneda etalon a fost succesiv dinarul, apoi grosul şi talerul. Domnitorii români şi-au exercitat dreptul de a bate moneda. Primele monede ale Ţării Româneşti emise de Vladislav I Vlaicu (1364-1377), erau de argint şi se numeau ducaţi - cele mai mari, dinari - cele mijlocii şi bani - cele mărunte. În Moldova, primele monede - groşii de argint şi purtau însemnele heraldice ale domnului Petru Muşat (1378-1394).
După transformarea Transilvaniei în principat autonom sub suzeranitate turcească (1541), principii au emis monedă în nume propriu. Noul sistem monetar a derivat din cel al Regatului maghiar, cu unele influenţe germane şi poloneze.
Au fost bătute de preferinţă monede cu valoare ridicată: ducaţi de aur, cu greutatea de 3,5 grame şi multipli de 2, până la 100 de ducaţi, taleri de argint, ce cântăreau circa 30 grame şi dubli taleri. Uneori, multiplii ducaţilor şi talerilor aveau forme neobişnuite (semilună, stea, pătrat, hexagon etc.), fiind destinate mai puţin circulaţiei, cât mai ales tezaurizării.
Cu ce bani se făceau cumpărăturile în Banatul de altădată: coroana Austro-Ungară avea inscripţia şi în limba română
Cele mai vechi monede mediavale din Banat au fost emise de Regatul Maghiar, încă de pe timpul dinastiei Arpadiene. Când Timişoara devine capitala Ungariei, o dată cu mutarea lui Carol Robert de Anjou în cetate (1316-1323), au apărut Denarii de aur. În 1325, un nou tip de monedă de aur a început să fie folosit: florentinu (mai târziu forint).
Înainte de ocupaţia otomană, în Banat au început să circule Ducaţii, monede fie din argint fie din aur, care au fost emise în diferite ţări din Europa, începând din Evul Mediu până la începutul Primului Război Mondial.
Primii ducaţi au fost emişi în Italia. Principii transilvani din secolulu XVI-XVII-lei, Christophor Bathori, Sigismund Báthory, Gabriel Bathori, Katharina Bethlen, Gheorghe Rákóczi I, Gabriel Bethlen, Mihai Apafi I, Acaţiu Borcsai au emis ducaţi din aur şi din argint.
Povestea kosonilor din aur, cele mai valoroase monede ale regilor daci
Singurele monede din aur care datează din vremea regilor daci au fost kosonii. Galbenii dacilor au fost descoperiţi doar în Transilvania, iar istoria şi originea lor au stârnit controverse.
Povestea kosonilor a început în urmă cu aproape 2.000 de ani, în vremea primilor urmaşi la tron ai regelui dac Burebista. Potrivit unor istorici, monedele din aur descoperite în zona cetăţilor dacice din munţii Orăştiei au fost bătute în Macedonia.
Alţi istorici susţin că monedele din aur ar fi fost emise în timpul domniei regelui Koson (Cotiso), cel care ar fi uneltit la uzurparea regelui Burebista. Monedele cântăresc în jur de opt grame, sunt bătute la cald şi au o figuraţie inspirată după cea a denarilor romani.
Pe aversul kosonilor este reprezentat un vultur aşezat pe o ghioagă, care ţine într-una din gheare o cunună cu lauri, iar pe reversul monezilor sunt înfăţişate trei personaje a căror costumaţie seamănă cu cea a demnitarilor romani din trecut. Banii sunt inscripţionaţi însă cu litere greceşti. În cazul kosonilor, lipsa informaţiilor istorice e acoperită de legendele ţesute în jurul lor.
Istoria banilor în Moldova: primul domnitor care a bătut monedă şi l-a împrumutat pe regele Poloniei cu o sumă exorbitantă
După câteva secole în care teritoriul actual al Moldovei a fost "călcat" succesiv de diverse triburi nomade, precum goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii sau tătarii, regiunea arată primele semne de independenţă în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
Prima menţiune despre apariţia unui stat al Moldovei datează din 1359, atunci când un cneaz din Maramureş, Bogdan I, trece munţii, îl alungă pe nepotul descălecătorului Dragoş I, şi se proclamă voievod.
Din acest punct regiunea începe să se definească ca un factor de putere şi de influenţă în zonă, iar voievozii controlează rutele comerciale şi-şi construiesc averi impresionante.
Pasul spre definirea statutului de putere, prin emiterea unei emisiuni monetare proprii, a fost făcut de către Petru I Muşat, care a condus provincia între 1375 şi 1392.
La acest material au participat Dana Mihai, Ionuţ Ungureanu, Bogdan Vladu, Simona Suciu, Florina Pop, Daniel Guţă, Cezar Pădurariu.
Pe aceeaşi temă:
Banii din Ţara Românească. De la ducaţii din argint ai lui Vladislav la romanatul lui Cuza
Se încarcă comentariile...
