Politologul Robert Adam: „ Populismul românesc este, în preistoria lui, unul de stânga”

Robert Adam

Robert Adam a lansat „Două veacuri de populism românesc”, o analiză a evoluţiei politicii româneşti moderne. Duminică seara, la librăria Humanitas de la Cişimigiu, în dialog cu Cristian Preda, politologul a explicat cum a început să studieze populismul, care sunt cele două mari surse ale sale, făcând totodată portretele lui Constantin Stere şi Constantin Dobrogeanu Gherea, pe care îi consideră părinţii fondatori ai discursului populist românesc.

Robert Adam ştie cu exactitate momentul în care a devenit interesat de tema populismului: jumătatea anului 1999, când aveau loc alegeri europene. O supriză relativă, după cum s-a exprimat politologul, a fost în Franţa, când, în timpul acelei campanii, foarte multe mesaje erau populiste. 

Atunci a început să se intereseze de fenomen, iar în procesul de înţelegere, a fost necesar să îşi schimbe parcursul. Astfel, şi-a început masterul în sociologie la Paris. 

Există două mari surse ale populismului, pe care Adam le tratează în volumul său, apărut recent la editura Humanitas: narodnicismul din Rusia, respectiv populiştii americani, ambele ,manifestându-se în prima parte a secolului al XIX-lea. 

Cinci valuri ale populismului

„SUA, o ştim drept un sistem cu două partide. Foarte rare au fost încercările de a contura o a treia cale. Partidul poporului a fost una dintre ele. Dacă nu a avut succes pe durată, el a avut succes în imaginarul politic american şi a impus teme care au rămas până azi, de pildă exploatarea opoziţiei main street versus wall street, care e extrem de productivă până acum”, a explicat Robert Adam. 

În istoria politică, ies în relief cinci valuri istorice, a continuat politologul: primul- cu cele două componente amintite anterior, al doilea- aşa-numitul „green uprising” (revoluţia verde) din Europa Centrală şi de Est interbelică, al treilea- din anii '30-'50, în America Latină, al patrulea val- „începând cumva cu anii '70, în nordul Europei, spre anii '80 în Europa Occidentală”, respectiv al cinclea val- „noilea populisme din Europa Centrală şi de Est”. 

„Sigur, populismul nu este limitat geografic, el este practic cumva compatibil cu majoritatea sistemelor politice, nu spun cu toate... dar cu majoritatea. Pe undeva, el a evoluat semantic în ultimii 50 de ani, dar mai accentuat în ultimii 30, spre o etichetă infamantă. Dacă la origine, cei care se defineau drept populişti, o făceau cu mândrie, acum nu se mai întâmplă acest lucru decât foarte rar”.

Un exemplu recent în acest sens este cel din Italia, dar care „a început să devină sinonim cu demagogia, cu o subversiune a democraţiei”. 

„Eu aş spune că el (populismul- n.r.) este consubstanţial cu democraţia modernă şi că pe undeva, problemele pe care le ridică, întrebările pe care le pune nu sunt neapărat greşite, însă răspunsurile pe care ar trebui să le deţină sunt aproape sistematic ori inoperante, ori de-a dreptul periculoase”. 

Populism de stânga sau de dreapta?

Are relevanţă dacă populismul este de dreapta sau de stânga, a mai întrebat profesorul Cristian Preda. Are sau n-are, în funcţie de unghiul din care privim, crede Adam. Un exemplu familiar pentru cei de astăzi este, din nou, Italia, unde avem populism de dreapta radicală- Lega, respectiv de stânga- Mişcarea cinci stele „care se compatibilizează într-o coaliţie de guvernare”. 

„o altă chestiune, populismul a fost extrem de multă vreme marginalizat în sistemele politice în Europa Occidentală, unde el era asimilat cu extrema dreaptă şi, ca atare, făcea obiectul unui embargo. În Franţa se numeşte cordon sanitar, în Germania, mişcările populiste nu erau considerate demne de a face parte dintr-o coalţie de guvernare. Acest tabu se fisurează în 1999, când, în Austria, partidul poporului face coaliţie cu partidul libertăţii condus atunci de Haider (Jorg Haider- n.r.)”. 

Austria, care intrase în U.E. de patru ani, a continuat politologul, a fost supusă pe întreg parcursul anului 2000, „unui boicot diplomatic extrem de intens manifestat, inclusiv la nivelul Consiliului European”. „Între timp, s-a banalizat participarea populiştilor la guvernare şi sunt reprezentaţi în Consiliul European”. 

Primul erou al populismului românesc, ţăranul

„Discursul populist trebuie să se structureze pe un posibil receptor. Receptorul ideal în Principatele Române era ţăranul, în mod ideal. Evident că el (discursul-n.r.) trebuia să plece de la oraş, de la elite, spre ţărani, pentru că ţăranii alcătuiau imensa majoritate a populaţiei... erau lipsiţi de drepturi civice, politice... Aş spune că populismul românesc- dacă vrem să operăm cu aceste categorii, stânga-dreapta- în preistoria lui, este unul de stânga. Problema ţărănească este o problemă care a preocupat toţi gânditorii, toţi oamenii de cultură români, cel puţin la sfârşitul primului război mondial, dacă nu şi după. În toată această perioadă, situaţia ţăranului era una dramatică, condiţiile lui de trai erau foarte precare. Era o problemă cu adevărat fundamentală”. 

Stere şi Dobrogeanu-Gherea (foto:jos), părinţi fondatori

Părinţii fondatori ai discursului populist în spaţiul românesc sunt Constantin Stere şi Constantin Dobrogeanu-Gherea, mai crede Robert Adam. La solicitarea lui Preda, acesta le-a făcut un scurt portret celor doi oameni politici.

„Ambii sunt refugiaţi. Iată, că tot se vorbeşte despre refugiaţi în ultima vreme, avem un exemplu cum doi refugiaţi aduc o contribuţie, aş spune esenţială, la gândirea politică românească. Sunt ambii refugiaţi din Imperiul Rus, unde făcuseră parte din mişcarea narodnicilor... tineri intelectuali care îşi propuneau să meargă în rândul ţărănimii şi astfel s-o mobilizeze pentru respingerea reformelor impuse de ţar pentru occidentalizarea Rusiei. Vin după persecuţii importante şi după stadii carcerale de diverse lungimi, vin în România- care era şi atunci, ca şi acum- limita democraţiei, a libertăţilor, dar în care nu erai totuşi întemniţat pentru idei politice. Ei vin în România, se adaptează extrem de bine...Stere era foarte bogat oricum, cu carieră publică importantă. Vin cu sistematizarea discursului. Atât dinspre Stere, cât şi dinspre Gherea, avem o operă publicistică derulată pe mulţi-mulţi ani, care nu atinge evident, numai o chestiune doctrinară, ci intră în chestiuni economice, sociale, culturale. 

Stere înfiinţează o societate, se implică în politică, iar Gherea este reperul stângii româneşti, gânditorul prin excelenţă, omul care are contacte cu marile figuri ale stângii europene. Ei sunt, aşadar, oamenii care, într-o Românie tânără şi deseori superficială, dau profunzime, şi care vin cu o construcţie pe multe etaje, derulată de-a lungul timpului, care pune amprenta discursului românesc. Ei sunt cei doi părinţi fondatori  ai populismului românesc, după mine. Stere pleacă de la stânga şi ajunge mult mai la dreapta decât Gherea, Gherea pleacă de narodnicismul revoluţionar şi devine un socialist legalist care se delimitează de aripa insurecţională a stângii româneşti şi care militează cu îndârjire, zeci de ani, pentru un nou edificiu social. El apucă să şi vadă acest lucru în ultimele sale zile de viaţă, când se găseşte o soluţionare problemei ţărăneşti”. 

Întregul dialog dintre Robert Adam şi Cristian Preda poate fi urmărit aici.