„Obiectivul“ Monica Lovinescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Lovinescu FOTO Arhiva Editurii Humanitas
Monica Lovinescu FOTO Arhiva Editurii Humanitas

Era de aşteptat ca o carte de doar 200 de pagini, aşa cum e cea intitulată Monica Lovinescu în documentele Securităţii, scrisă de o tânără cercetătoare pe nume Iulia Vladimirov, apărută în 2012 în colecţia Istorie contemporană a Editurii Humanitas, să nu cuprindă tot ceea ce se presupune că ar exista în arhivele rămase de la fostele servicii secrete comuniste cu referire la subiectul („obiectivul”) în cauză.

Având în vedere uriaşa personalitate a obiectivului, influenţa crescândă exercitată de acesta asupra mediilor culturale româneşti şi nu numai, faptul că atât ea cât şi soţul ei, scriitorul Virgil Ierunca, se numărau printre obsesiile lui Nicolae Ceauşescu (stau în acest sens mărturie memoriile fostului general Ion Mihai Pacepa din cartea Orizonturi roşii şi nu numai ele), dar şi convingerea culturnicilor de la Bucureşti că titulara emisiunii Teze şi antiteze la Paris ar determina poziţia critică a unor scriitori şi critici literari din ţară ce se detaşau de politica culturală a regimului comunist, ba chiar că de la Paris, din casa din Rue Pinton s-ar dicta de fapt politica editorială secretă a revistei România literară, e de presupus complexitatea operaţiunilor exercitate de Securitate în vederea anihilării Monicăi Lovinescu. Tocmai din aceste considerente cartea Iuliei Vladimirov e, în mod mărturisit, nu mai mult decât o examinare şi o analiză parţială şi, implicit, lacunară a complexităţii acestor operaţiuni.

„Paginile de faţă propun o punctare a principalelor momente din viaţa Monicăi Lovinescu, aşa cum apar în dosarele fostei Securităţi, în intervalul 1949-1989: patruzeci de ani de urmărire informativă, încercări de racolare, rapoarte, planuri de măsuri şi, în acelaşi timp, patruzeci de ani de exil şi rezistenţă ”- scrie autoarea cărţii la începutul capitolului Primii ani la Paris.Începutul supravegherii informative.

Într-adevăr, Iulia Vladimirov îşi organizează cercetarea în capitole ce respectă etapele la care se făcea referire în paragraful citat. Se evocă pe rând începutul exilului parizian al fiicei lui Eugen Lovinescu, ceea ce s-a întâmplat după arestarea Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, mama viitoarei comentatoare de la Europa liberă, primii ani ai colaborării Monicăi Lovinescu cu postul de radio cu sediul la Műnchen. Aici sunt detaşabile două etape, prima cuprinsă între anii 1962- 1967, cu contribuţii de 10-15 minute, cea de-a doua, după ce în 1967, Noel Bernard, directorul Serviciului românesc i-a propus scriitoarei crearea emisiunii ce o va face celebră- Teze şi antiteze la Paris.Tocmai de aceea e regretabil  că Iulia Vladimirov nu a socotit necesar să pomenească numele celui căruia i s-a datorat forma modernă a radioului din capitala Bavariei şi care a făcut demersurile pe lângă directorii americani în vederea introducerii în grilă a Tezelor, dar şi a programului Povestea vorbei ce va fi realizat de Virgil Ierunca.

Găsim, de asemenea, un capitol despre atentatul nereuşit, organizat la cererea expresă a lui Nicolae Ceauşescu, în noiembrie 1977, atac ce avea drept scop transformarea Monicăi Lovinescu într-o legumă, incapabilă să mai scrie şi să mai vorbească ca şi un capitol intitulat Europa liberă şi rapoartele Securităţii române. Cartea e completată de Anexe ce reproduc în facsimil o seamă de documente, o Bibliografie (destul de sumară ce explică în parte neajunsurile cărţii) şi un Indice de nume.

Prima parte a lucrării Iuliei Vladimirov se cuvine citită în conjucţie cu o alta, în  afara celor menţionate în bibliografie. Mă gândesc la Scrisori către Monica de Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, din care tot editura Humanitas a lansat simultan cu volumul pe care îl comentez, doar primul tom, cel ce acoperă perioada septembrie 1947- februarie 1951. Înţelegem astfel că mama şi fiica au intuit din vreme că plecarea peste graniţă, în vederea redactării unei teze de doctorat, a Monicăi Lovinescu nu va lăsa indiferente serviciile secrete, deja aflate în slujba comuniştilor, deşi oficial România era încă o Monarhie ce funcţiona în baza unei Constituţii democratice ( a se vedea lucrarea lui Ioan Stanomir Apărarea libertăţii, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2012).

image

De comun acord ele au stabilit un cod secret de comunicare în scrisori, au aproximat existenţa unor moduri ocolitoare de expediere a corespondenţei. Angajată la Radio Paris şi abandonând proiectul doctoratului, Monica Lovinescu îşi va cenzura activitatea la microfon tocmai din dorinţa de a-şi proteja mama, rămasă captivă în România şi care va fi arestată în 1958. După ce va dobândi certitudinea morţii în închisoare a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, Monica Lovinescu îşi va radicaliza atitudinea şi o va face în primul rând de la microfonul Departamentului românesc al Europei libere.

Or, din păcate, tocmai felul în care Securitatea română a monitorizat anii în care papesa Exilului, cum a fost numită Monica Lovinescu într-un text denigrator apărut în anii 70- 80 în presa aservită de la Bucureşti (Luceafărul, Săptămâna, Flacăra, mai cu seamă), a lucrat pentru Europa liberă e cel mai precar documentat în carte. E adevărat, Iulia Vladimirov ne prevenise în Introducere că “volumul de faţă nu urmăreşte o abordare exhaustivă a subiectului, ci marcarea unor aspecte relevante”. Dar Monica Lovinescu în documentele Securităţii 1949-1989 scoate la iveală extrem de puţine documente noi, puţine note informative până acum necunoscute. Cartea se bazează mult pe cărţile Monicăi Lovinescu (La apa Vavilonului, Unde scurte, cele şase tomuri ale Jurnalului) - ceea ce nu e rău -, pe Orizonturi roşii a lui Ion MIhai Pacepa, pe Operaţiunea Meliţa şi Eterul a controversatului Mihai Pelin. Ignoră, în chip inexplicabil, cartea Ioanei Măgură Bernard, Directorul postului nostru de radio (Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007).

Pentru precaritatea mărturiile directe despre amploarea încercărilor de urmărire informativă şi de anihilare a Monicăi Lovinescu vina nu îi aparţine însă, cred, în totalitate, Iuliei Vladimirov. E tot mai limpede că grosul documentelor despre activitatea celor ce au lucrat până in mai 1995 la Radio Europa liberă, a exilului românesc în general, nu se găseşte încă în arhivele CNSAS, ci a rămas, probabil, în alte custodii mai oculte. Cine, ce şi în virtutea căror motive doreşte asta, de ce trebuie cineva să fie încă protejat, toate aceste sunt de domeniul speculaţiei.

Iulia Vladimirov - Monica Lovinescu în documentele Securităţii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite