Fostul preşedinte american Bill Clinton va scrie un roman în colaborare cu scriitorul James Patterson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bill Clinton, fostul şef de stat la S.U.A., va colabora cu renumitul scriitor James Patterson la un roman care se va intitula „The President is Missing” („Lipseşte preşedintele”).

Subiectul volumului „Lipseşte preşedintele” („The President is Missing”) va avea drept sursă de inspiraţie experienţele lui Bill Clinton în timpul mandatului său în calitate de cel de-al 42-lea preşedinte al S.U.A, între 1992-2001. Deşi Bill Clinton nu este pentru prima dată în postura de scriitor, căci a mai scris patru cărţi, printre care şi o autobiografie, este pentru prima oară când fostul preşedinte american scrie ficţiune.

„The President is Missing”  se va constitui ca o incursiune în ce înseamă activitatea unui preşedinte american, precum şi a modului în care se face politică la Washington.

În acest demers, Clinton va colabora cu scriitorul James Patterson. Acesta a fost inclus în topul  Forbes, ani de-a rândul, drept cel mai bine plătit autor, fiind cunoscut în special pentru romanele sale despre personajul ficţional psihologul Alex Cross, protagonist al seriilor „Alex Cross”, dar şi pentru titluri precum ”The Michael Bennett”, ”Women's Murder Club”, „Maximum Ride”,” Daniel X”, „NYPD Red”, pentru seriile ”Witch and Wizard”, dar şi pentru alte romane thriller, romane non-ficţionale şi de dragoste.  Cărţile lui Patterson s-au vândut în peste 300 de milioane de copii, fiind primul scriitor care a vândut un milion de cărţi în format digital. Aceasta va fi prima colaborare a autorului cu un fost preşedinte.  

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite