Un Soare devenit Luceafăr

Un personaj până ieri mai curând demi-monden, marcat de vane aspiraţii de a fi peste decenii o palidă replică a lui Leonard Bernstein explicându-ne cum să înţelegem muzica, un om în a cărui carte de identitate scrie că se numeşte Soare şi care ne era mai tuturor cunoscut  printr-o condiţie profesională comună, cu apariţii preponderent la concertele din aer liber, puternic parfumate politic s-a metamorfozat de câteva zile încoace în Luceafăr.

Nu, nu al poeziei şi nici al huilei, ci în Luceafăr al Operei Române.

Un loc unde, printr-o eroare mare cât casa a d-lui ministru Vlad Alexandrescu, eroare ce aşteptăm să fie plătită de acesta cât mai rapid cu o demisie ce numai de onoare nu mai poate fi, a ajuns la începutul lunii aprilie director general interimar şi apoi director adjunct al Operei Naţionale Române. Şi pe unde, astăzi, deşi nu mai are nici o funcţie, are, n-are treabă, dl. Soare trece zilnic la şapte trecute fix. Desigur nu chiar degeaba. Ci spre a declanşa şi anunţa o nouă suspendare de spectacol ca urmare a unei alte rebeliuni a unei părţi a artiştilor. A celor care, printre altele, pretind că vor să menţină nealterată identitatea naţională a culturii româneşti. Drept pentru care respectivii au nevoie de mesaje dculture susţinere, mesaje redactate şi postate pe internet într-o limbă română precară şi o ortografie care te îndreptăţeşte să te întrebi cum de-au promovat autorii lor Bacalaureatul. Dar şi dacă limba română mai e sau nu pentru ei parte a culturii naţionale. 

Din respectivele mesaje mai înţelegem că salvarea identităţii naţionale a culturii, pusă puternic în primejdie de balerinul Johan Kobborg, de alţi câţiva dansatori de altă etnie şi altă naţionalitate, dar şi de româncele Alina Cojocaru şi Marina Minoiu ce, precum odinioară, în cazurile de deviaţionism, „li s-au alăturat”, se poate asigura numai şi numai dacă dl Soar,e alias Luceafărul ONB, îşi va redobândi, prin forţă şi diktat, fotoliul de director general. Fie el şi interimar.

Specializat în dirijatul cu patos de imnuri şi marşuri, dl. Soare şi-a reamintit, fireşte, celebrele versuri „iarba rea din holdă piară, piară duşmanul din ţară”, pe care le-a interpretat în cheie şi folos proprii. După care şi-a instruit simpatizanţii să ceară plecarea expresă din Operă a d-lui Kobborg. Condiţia de Luceafăr l-a mai făcut apt pe plurivalentul domn Soare să inspire şi un comunicat în care se face vorbire, în cel mai fals şi manipulator mod cu putinţă, despre daunele de imagine aduse Operei bucureştene de dl. Kobborg. Ce ar comite toate aceste fărădelegi  sacrificând, în interes personal, „tradiţia şi demnitatea unui întreg sector cultural”, cum glăsuieşte iarăşi „ ca dracu” komunikatul inspirat dacă nu cumva chiar diktat de dl. Soare. Asta în pofida faptului că presa internaţională ce relatează uimită ce se întâmplă în ultimele zile la Opera bucureşteană este de cu totul altă părere. Susţinând că despre demnitatea baletului şi despre regăsirea tradiţiei succeselor de odinioară ale acestuia, succese pe care nimeni nu le contestă, se poate vorbi doar de când dl. Johan Kobborg i-a preluat conducerea.

Fără doar şi poate, indemnizaţia lunară a d-lui Kobborg, indiferent de resursele din care este ea plătită, nu e una deloc mică. Cum nicidecum mici nu sunt nici onorariile pe care le pretinde când acceptă să cânte în România d-na Angela Gheorghiu. Devenită unul dintre sponsorii morali ai d-lui Tiberiu Soare. Doamna Gheorghiu a explicat odată, demult, într-un interviu, de ce nu acceptă să cânte nici pe gratis, nici pe bani puţini şi nici din fals speculate „sentimente patriotice” în ţara sa natală. Nu mă îndoiesc că are dreptate, aşa că nu îmi va trece nicidecum prin cap nici măcar să mă gândesc, cu atât mai puţin să o rog pe Divă, ca la proxima-i evoluţie în România onorariul domniei sale să nu depăşească salariul lunar al d-nei Irina Iordăchescu, bunăoară. La rându-i, protestară fruntaşă. Grav nu e că d-na Angela Gheorghiu sau dl. Johan Koborg încasează onorarii consistente, ci că doamna  Iordăchescu, asemenea celorlaltor artişti din România, are o leafă mică.

Mai grav e însă că dl. Tiberiu Soare şi ceilalţi fruntaşi şi artizani ai rebeliunii ruşinoase de la ONB speculează în folos propriu acele nemulţumiri justificate ale angajaţilor. Până într-atât încât îi fac să creadă că, odată dl. Kobborg şi alţi artişti străini odată înlăturaţi, la ONB va reveni vremea egalitarismelor. Grav e şi că ministrul Vlad Alexandrescu e ezitant şi nu decide, aşa cum s-ar cuveni şi cum îi cere legea, recuperarea pagubelor materiale înregistrate în aceste zile de la vinovaţi. Cu precădere de la dl. Soare şi de la „grupul său de lucru”. Şi că, din câte  se pare, marţi vicepremierul Vasile Dîncu acceptă să discute cu dl. Soare în calitate de port-drapel al protestatarilor. Cu riscul ca discuţia să fie puternic politizată. Cu riscul să fie votat iar şi tot prin fals Soarele.