Stagiune estivală în aer liber!

A intrat deja în tradiţie ca, în lunile de vară, melomani sau curioşii să-şi dea întâlnire în Piaţa „George Enescu” din Bucureşti pentru a se bucura de seri de muzică, dans sau film la care intrarea este liberă şi se poate savura o îngheţată sau chiar o friptură urmărind totodată evoluţia celor de pe scenă.

Şi de această dată, ajuns la ediţia VIII, Festivalul „Bucharest Music Film”, organizat de Primărie prin ArCuB, propune, între 21-30 iunie, programe diverse, în interpretări… la fel de diverse în plan calitativ.

Dacă deschiderea a fost marcată prin concertul susţinut de „Sinfonia Bucureşti”, cu Florin Totan la pupitru, iar soliştii soprana Irina Baianţ sau flautistul Cătălin Opriţoiu, apoi seara s-a prezentat filmarea unei Simfonii de Bruckner în versiunea dirijată la München de Sergiu Celibidache, a doua zi, după „ora de dans” oferită de tineri entuziaşti, pe scena amplasată în faţa Ateneului a urcat Orchestra Naţională Radio. A surprins şi prin rochiile multicolore şi cochete inaugurate cu acel prilej, dar mai ales prin efortul de a trece la repertoriul de operă după ce, în seara precedentă, închisese stagiunea cu Requiem-ul de Verdi.

De altfel, dirijor a fost acelaşi Tiberiu Soare, simţindu-se din nou în largul său în pagini celebre din partituri pe care, până de curând, le abordase şi în fosa Operei Naţionale.

Pe o căldură teribilă, în faţa unui public numeros, încercând să facă abstracţie de huruitul autobuzelor sau de chiotele copiilor din preajmă, ansamblul a colaborat cu tineri solişti deja bine-cunoscuţi sau abia la început de drum, cu voci frumoase, unele conduse cu îngrijire şi eleganţă, alteori cu teamă şi corectitudine (cam) şcolărească, dar cu un potenţial real ce merită să fie pus în valoare. Astfel, într-un program bine gândit, variat şi captivant prin alăturarea unor „şlagăre” din creaţii de Verdi, Rossini, Puccini, Bizet, Mozart, Ceaikovski, dar şi de canzonete sau zarzuele, prezentate agreabil dar… cam „lungit” (nu am prea înţeles de ce), am ascultat cu plăcere şi secvenţe orchestrale din operele Forţa destinului, Bărbierul din Sevilla, Carmen, Evgheni Oneghin, alternând cu arii cu mare impact din Turandot sau La tabernera del puerto, apoi canzoneta Funiculi, funicula, cântate de tenorul Liviu Indricău, solist al ONB, al cărui glas deosebit de calitativ a cucerit şi de această dată aplauze entuziaste, reuşind să rezolve cu siguranţă scriitura dificilă, cu acute spectaculoase şi frazare expresivă, date regăsite şi în duetuele din Traviata sau Boema, în care parteneră i-a fost soprana Ana-Maria Donose de la Opera din Iaşi, frumoasă, etalând o voce caldă, plăcută, condusă cu acurateţe şi sensibilitate, ceea ce s-a remarcat deopotrivă în aria din Boema (Musetta) sau în Muzica de Grigoriu care a răsunat, poate simbolic, în finalul concertului. A (în)cântat mezzosoprana Maria Jinga, de asemenea unanim apreciată solistă a ONB, vocea învăluitoare şi strălucitoare totodată, ştiinţa cu care construieşte interpretarea, în stilul adecvat muzicii franceze, italiene sau mozartiene, charisma sa, asigurându-i succesul deplin şi în aria din Carmen şi în canzoneta Non ti scordar di me şi în duetul din Don Giovanni, în care cuceritorul cavaler a fost baritonul Daniel Pop, încă student, remarcat pentru datele timbrale certe, acum poate mai relaxat decât în spectacol, dovadă şi aria din aceeaşi operă mozartiană în care vocal a sunat bine, păstrând însă maniera de a înşirui corect sunetele şi… atât, aspect poate mai atenuat în aria Contelui din Nunta lui Figaro.

Acompaniaţi cu rigoare de orchestră, coordonându-se lejer cu gestica de această dată precisă şi mai implicată a dirijorului Tiberiu Soare, tinerii solişti au evoluat la cota aşteptată de spectatorii mai mult sau mai puţin avizaţi (unii mâncând, alţii discutând aprins, alţii…), convingând că avem o nouă generaţie care poate asigura un nivel foarte bun sau măcar onest al spectacolelor de operă, în măsura în care sunt distribuiţi în stagiunea curentă sau… dacă mai există lucrări în care să evolueze la Opera Naţională, unde repertoriul s-a „îngustat” teribil. Şi poate că asemenea concerte, pe de o parte compensează cumva absenţa lor… involuntară de pe scena ONB, iar pe de altă parte câştigă noi spectatori tentaţi să asiste şi la spectacole integrale, tocmai pentru a-i reasculta cu plăcere. Până una-alta, în acea seară, cei patru solişti şi-au câştigat noi fani, iar colaborarea lor cu Orchestra Radio sper să fie de bun augur. Pentru că a fost, într-adevăr, un concert frumos, chiar dacă s-a derulat în faţa unui public extrem de relaxat, dorind să se simtă bine şi să asculte muzică (fie ea şi de operă) lejeră şi… gratis.