PAMFLET Fulguielile unei ierne geroase

P.S. la „Un triptic mereu amânat”. Rară performanţa transformării unei Aniversări glorioase într-o înmormântare cu dricul Primăriei.

Numai o mediocritate înfumurată poate duce pe cineva la această consacrare supremă a neputinţei ţâfnoase, care ţine cu tot dinadinsul să arate cât de pietros îi e golul de minte şi cât de lată bucuria nătângă a facerii de pomină.

Şarpele roşu al preşului de onoare mai lipsea de la acest priveghi şi a fost întins din mijlocul străzii, începând, însă şi bomboana pe colivă a lipsit, fiindcă pe nefericita gudurare n-a trecut mai nimeni dintre cei aşteptaţi, altfel şi ei...ce să mai vorbim?!

Până şi istoricul pomelnic de celuloid s-a rupt din primele clipe, plictisit el însuşi de monotonia care îl încăpea şi pe care o răspândea, astfel încât s-a sărit cu uşurare la închinarea smerită a paharelor în amintirea confuză a răposatului şi neamurilor, răposate şi ele.

Şi frigul sărăciei de minte şi de simţire şi de cuget!

Peste noaptea frunţii nu există lespede care să se aşeze ocrotitoare a deşertăciunii.

Addenda

Vine la mine într-o dimineaţă, însoţit de un martor, cărat cu de-a sila, altfel binevoitor şi favorabil cu speranţă întâlnirii, venise la mine unde îl aşteptasem şi eu cu un prieten inginer, dar deloc străin de bănuitul scop al clipei aceleia; şi el nădăjduitor, venise, zic, afară de martorul lui, cu un fel de papoprniţă, mi se pare, în braţe, şi din paporniţă a scos ca la naş, fiindcă tot eram în postul Crăciunului, o sticlă de ţuică de prune, un borcănel de zacuscă aurie şi altul, mai îngust, cu teci de fasole verde, aşezată asemenea sardeluţelor, cu o răbdare drăcească, la murat într-o baie bine chibzuită de sare.

Am fost, fireşte, înduioşat şi măgulit sufleteşte în faţa argumentelor unei performanţe. Şi clipa întreagă a fost scăldată sincer în admiraţia acestei performanţe culinare.

Dar eu mă bătusem să joc „Maestrul şi Margareta” cu zece ani înaintea ruşilor. Şi „Yvonna Principesei Burgundiei”, şi „Richard III”, si „Diavolul şi Bunul Dumnezeu”, şi „Evul mediu întâmplător”, şi „Ca frunza dudului din Rai”, şi „Doamna cu camelii”, şi „Nişte ţărani”...

Nu puteam să nu fiu învins

Un ultim omagiu pentru Valentin Nicolau

Ne-a părăsit un gazetar şi un scriitor în amândouă ipostazele admirabil.

Dramaturgul se afla în prima linie a scrisului teatral românesc.

A fost deopotrivă un om mare şi un mare caracter. Verticalitatea lui intelectuală a fost tot timpul exemplară într-o lume tranzacţionistă. Rar a trebuit să scriu cu atâta tristeţe şi părere de rău despre un prieten şi militant atât de împătimit pentru identitatea naţională şi de spirit.