Ca în fiecare an, Corul  Filarmonicii „George Enescu“ din Bucureşti onorează cea mai importantă sărbătoare a românilor, Învierea Domnului, printr-un concert extraordinar. 

Alături de Corul Filarmonicii „George Enescu“, programaţi concerte speciale de Crăciun şi de Paşte, în fiecare an. Ce aţi ales în program, acum, în Săptămâna Mare?

Anul trecut, a fost Liturghia de Rahmaninov, anul aceasta, profitând că Paştele este comun pentru toţi creştinii, m-am gândit să ofer şi muzică ortodoxă, şi muzică catolică (Bruckner) şi muzică lutherană (Bach). Astfel, Concertul de Paşte al Corului Filarmonicii „George Enescu“ este conceput să celebreze Învierea Domnului nostru Iisus Christos, atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în cele Catolică şi Protestantă. 

În program, avem toate genurile de muzică. În ce priveşte muzica ortodoxă, am ales compozitori care sunt prezenţi mai puţin în muzica de cult actuală. În repertoriul ales, sunt prezente lucrări din literatura religioasă ortodoxă mai puţin cunoscute în sala de concert, fragmente din liturghiile lui Wachman, Cucu, Alexandrescu, alături de fragmente din Marea Missă de Bach, motete de Bruckner, dar şi lucrări ale unor compozitori contemporani, precum Cristian Alexandru Petrescu şi Dan Mizrahy

V-aţi făcut un program pentru a readuce în atenţie lucrări mai puţin cunoscute?

Legat de muzica ortodoxă, m-am gândit să ofer compoziţii mai rare, a căror muzică se aude mai puţin în muzica de cult ortodoxă, ale căror Liturghii se cântă mai rar în slujbele ortodoxe. M-am gândit să prezentăm fragmente din aceste lucrări. Publicul trebuie să le cunoască, e un fel de redescoperire a lor. Am ales să facem lucrări de mare anvergură, am început cu motete de Brahms, am continuat cu motete de Bruckner şi Bach. Cu surprindere, mi-am dat seama că, în proporţie de a 80%, acestea nu sunt cunoscute nici măcar de studenţii de la Academia de Muzică. În vreme ce Liturghia lui Musicescu se cântă foarte mult în Rusia, la noi nu îi este acordată suficientă atenţie. Am reluat acum motetele de Bruckner, nu le-am mai cântat de peste şapte ani, am vrut să le readuc în memoria publicului. Soliste sunt Arlina Morava şi Gianiana Munteanu. La orgă este Simona Săndulescu, o organistă foarte bună, cu care am colaborat şi la Festivalul „George Enescu“, când am făcut Motetele de Bach. Consider că aceste motete îl prezintă pe compozitor în complexitatea sa.

Ce lucrări de vârf veţi avea în program până la încheierea primei jumătăţi de stagiune?

După 18-19 ani, vom relua Simfonia psalmilor pentru cor şi orchestră de Stravinski, i-am mai făcut, odinioară, alături de Sergiu Comissiona. De asemenea, vom face şi Suita I din Daphnis şi Chloé de Ravel, care are un moment extrem de dificil, în final. De obicei, se face numai Suita a II-a din acest balet, însă acum noi le interpretăm pe amândouă. De asemenea, va fi în repertoriul obişnuit şi Carmina Burana.

Ce pregătiţi pentru Festivalul „George Enescu“, alături de Corul Filarmonicii „George Enescu“?

Vom cânta Oedipe de George Enescu la Londra, după ce vom interpreta înainte celebra operă de Berlioz, Damnaţiunea lui Faust, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“ condusă de John Nelson. Ne dezvoltăm şi repertoriul de operă, vom face în toamnă Oedipe, după ce am făcut Oedipus Rex de Igor Stravinky, Wozzeck de Alban Berg, Norma de Bellini. De asemenea, am facut în concert Bal Mascat de Verdi, trebuia să facem şi Attila, tot de Verdi. Am făcut, desigur, două acte din Parsifal, alături de Christian Badea. Preocuparea importantă rămâne Festivalul „George Enescu“.

Interviu integral pe site-ul Filarmonicii George Enescu.

Concert coral

Marti, 11 Aprilie 2017, 19:00 - 21:00
Sala mare a Ateneului
Corul Filarmonicii "George Enescu"

Dirijor
IOSIF ION PRUNNER
La orgă
SIMONA SĂNDULESCU
Program
Dragoş Alexandrescu
Axionul Cuvine-se cu adevărat
Eduard Wachmann
Apărătoarei Doamne
Imnul Heruvic
Christian Alexandru Petrescu
Ave Maria
Solistă ARLINDA MORAVA
Serghei Rahmaninov
Tatăl Nostru din Liturghia Sf. Ioan Hrisostomul
Gheorghe Cucu
Ca pre Împăratul
Dan Mizrahy
Ave Maria
Solistă GEANINA MUNTEANU
Johann Sebastian Bach
Et incarnatus din Misa în si minor
Crucifixus din Misa în si minor
Valentin Gheorghiu
Ave Maria
Solistă GEANINA MUNTEANU
Ioan D. Chirescu
Rugăciune
Anton Bruckner
Motetul nr. 1 - Christus
Motetul nr. 4 - Das Heil der Welt


Iosif Ion Prunner, dirijorul Corului

Născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni şi veche tradiţie culturală, Iosif Ion Prunner a urmat Liceul de muzică „Dinu Lipatti“ şi Universitatea de Muzică din Bucureşti. A studiat pianul şi dirijatul cu Zoe Popescu, Ana Pitiş, Maria Fotino, Constantin Bugeanu şi Sergiu Comissiona.
 
După absolvire, a fost angajat la Filarmonica „George Enescu“ unde, în anul 1997, maestrul Cristian Mandeal i-a încredinţat conducerea Corului Filarmonicii. De asemenea, a fost solicitat să dirijeze concerte susţinute de Orchestra simfonică şi Orchestra de cameră ale Filarmonicii.
 
În România a colaborat cu principalele orchestre din ţară, Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de camera Radio. A fost invitat să susţină spectacole la Operă Naţională Romană. A susţinut concerte în importante centre muzicale din Europa şi asia (Germania, spania, Franţa, italia, Japonia, Rusia, Grecia, Ungaria, Elveţia, Bulgăria, Coreea etc.) şi a luat parte la importante festivaluri din România, Cehoslovacia, Italia etc.
 
A colaborat cu personalităţi şi orchestre de prestigiu, dintre care menţionăm: Cristian Mandeal, Sergiu Comissiona, Lawrence Craig, Valentin Gheorghiu, Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Michel Plasson, Krzysztof Penderecki, Ion Marin, Adrian Eröd, Neil Stuart, Tatiana Serjan, Dolora Zajick, Carlo Colombara etc. şi orchestre precum Orchestra Naţională a Franţei, Filarmonica din München, Filarmonica „Arturo Toscanini“, Orchestra Festivalului din Varşovia, Orchestra Philharmonia din Londra, Orchestra Naţională a Cataluniei, Filarmonica din Ostrava, Orchestra Capitole Toulouse. În decembrie 2007 a fost invitat, alături de Orchestra Capitole Toulouse, Corul Orfeu - San Sebastian şi o distribuţie cuprinzând artişti renumiţi, să prezinte o producţie cu Recviemul de Verdi la San Sebastian, Toulouse şi Pariş - Sala Pleyel.
 
În 1991, a înfiinţat Fundaţia şi Orchestra de cameră „Constantin Silvestri“, iar în 1996 a fost directorul Concursului internaţional de dirijat cu acelaşi nume. Din 1997, preluând tradiţia Filarmonicii „George Enescu“ de a sprijini orchestra semiprofesionistă a medicilor din Bucureşti, conduce activitatea acesteia. În 2003, i s-a conferit pentru întreaga activitate Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler. Activitatea sa a fost remarcată de cronicarii şi presa de specialitate.