Cei mici învaţă tainele sculpturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Naţional de Artă al României a inaugurat atelierul ludic "Pasărea ascunsă în piatră", un spaţiu interactiv de iniţiere în opera lui Constantin Brâncuşi dedicat copiilor.

Muzeul Naţional de Artă al României a inaugurat atelierul ludic "Pasărea ascunsă în piatră", un spaţiu interactiv de iniţiere în opera lui Constantin Brâncuşi dedicat copiilor.

Atelierul este structurat în opt module interactive, iar cei mici se pot familiariza în joacă cu tematica, lucrările şi vocabularul plastic al operei lui Constantin Brâncuşi. Mâine, atelierul se adresează copiilor cu vârste între şase şi opt ani, iar programul este de la orele 11.00, 13.00, 15.00 şi 16.00.

Weekendul următor, atât sâmbătă, cât şi duminică, tainele lui Brâncuşi vor fi descifrate de puştii de 8-10 ani. Pe 15 şi 16 decembrie va fi rândul celei mai mici grupe de vârstă, patru-şase ani. După atelier, cei mici au posibilitatea de a face o vizită la Galeria de Artă Românească Modernă a muzeului, pentru a descoperi operele originale ale lui Brâncuşi.

Participarea se face numai pe bază de înscriere. Preţul unui bilet este de 10 lei, iar biletul special care include o şedinţă în atelier şi o vizită în Galeria de Artă Românească Modernă costă 12 lei.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite