Miliţieni, hoţi şi icoane

„Nu vă surprinde deloc faptul că în ultimul timp această icoană n-a mai făcut minuni?", i se adresează, sec, Panait unei măicuţe de la Mănăstirea Agapia. Căpitanul e trimis la munte,

„Nu vă surprinde deloc faptul că în ultimul timp această icoană n-a mai făcut minuni?", i se adresează, sec, Panait unei măicuţe de la Mănăstirea Agapia.

Căpitanul e trimis la munte, la Mănăstirea Agapia, să ancheteze cazul dispariţiei unor obiecte de cult din sfântul lăcaş. Printre hoţii suspectaţi de sustragerea icoanei făcătoare de minuni, Panait îl recunoaşte pe escrocul său „preferat", Gogu Steriade.

„Dăm mereu de dracu’"

Dar cum ajung Gogu, Patraulea şi Trandafir să fure o icoană, deşi îşi propun, o dată pentru totdeauna, solemn, să lucreze „absolut legal"? În realitate, ei nu sunt nici măcar conştienţi că fură. Sunt doar nişte unelte în mâinile escrocului Vasilescu, un traficant de obiecte de artă, care le promite contracte de muncă în străinătate, în schimbul transportului „unor planşete" deja împachetate. Carevasăzică, cei trei habar nu au că devin astfel complicii unui mare furt.

„A zbura, zburare, din prima conjugare", filosofează Gogu, fericit, în timp ce zboară, alături de tovarăşii săi, cu avionul spre Suceava. „Ce eram noi, acum doi ani? Vedeţi ce înseamnă să te lipeşti de un boss? Tu (n.r. - arată spre Patraulea) furai căţei. Îi spălai, îi împachetai, dar tot hoţ erai!"

Când realizează ce se află în coletul pe care îl cară în spate, tot Gogu comentează primul: „Dom`le, ce ne facem că, împotriva voinţei noastre, dăm mereu de dracu’?" Sau: „Dacă era o icoană simplă, primeam doi-trei ani, dar dacă e făcătoare de minuni, primim şapte!"

Puiu Călinescu, autorul propriilor partituri

Dacă Dem Rădulescu şi Jean Constantin excelează prin umorul verbal, Puiu Călinescu, interpretul lui Trandafir, excelează prin mimică, fiind asemănat de multe ori cu actorul de comedie francez Louis de Funes.

Celebru datorită grimaselor sale, Puiu Călinescu şi-a început cariera jucând în „revistele" de cinematograf, care precedau, pe vremuri, proiecţia unui film. Din 1948, a intrat în trupa Teatrului de comedie „Constantin Tănase", pe scena căruia a rămas până la sfârşitul vieţii.