COMENTARIU

Unde se duc banii din cultura Vesnica plangere a bocitoarelor culturii romane, care sustin ca "nu sunt bani in cultura", pare sa fie, de fapt, un mod sigur de a distrage atentia de la adevarata

Unde se duc banii din cultura
Vesnica plangere a bocitoarelor culturii romane, care sustin ca "nu sunt bani in cultura", pare sa fie, de fapt, un mod sigur de a distrage atentia de la adevarata problema. Fiindca in realitate nu de bani ducem lipsa, iar sumele alocate in 2004 pentru anumite proiecte culturale sunt graitoare in acest sens. Partea delicata a subiectului este "unde anume ajung acesti bani?". Cheia succesului nu este neaparat valoarea, atunci cand soliciti o suma anume, ci gradul de apropiere de echipa ministeriala, numerele de telefon pe care le detii in agenda mobilului, si alte asemenea "atuuri" care plaseaza in prim-plan figuri efemere, mai apropiate de sfera politicii decat de cea a culturii. Pentru un singur spectacol de teatru, ca sa trecem la exemple, Teatrul National a cerut de la bugetul Ministerului Culturii nu mai putin de 2,5 miliarde lei, cam cat isi pemit sa ceara actorii culturali din doua-trei judete ale tarii, pentru un an intreg, mai mult decat si-au permis sa ceara organizatorii unor festivaluri impresionante, cum este cel de la Sibiu, de exemplu. Spectacolul cu pricina e, ati ghicit, Apus de soare de B.St. Delavrancea, si, cum subiectul Stefan cel Mare e la mare moda anul acesta, toata tara s-a mobilizat sa propuna ministerului proiecte legate de numele acestuia: expozitii, CD-uri, albume omagiale, spectacole la fel de omagiale etc. Iar banii au curs in toate directiile, intru pomenirea domnitorului si prosperitatea celor ce si-au facut din el icoana, in mod ipocrit. Pentru un film documentar artistic in doua serii, dedicat aceleiasi personalitati, Studioul de creatie cinematografica din Bucuresti a cerut 5,2 miliarde lei. Un alt exemplu incredibil este cel al Festivalului Artelor ce va avea loc in aceasta toamna si care are un buget de 64 miliarde lei, in conditiile in care pentru intreg Planul National de Restaurare s-au cerut doar 60 de miliarde. Nu sunt destui bani pentru finalizarea lucrarilor de restaurare, care se intind pe parcursul a zeci de ani, in cazul unora dintre aceste cladiri de patrimoniu, in schimb se gasesc destui pentru finantarea unei manifestari in al carei program gasim productii deja aflate in repertoriul Teatrului National si al Operei Nationale din Bucuresti, plus cateva "recitaluri de muzica si poezie", denumire ce aminteste vremuri de mult trecute. Singura noutate a Festivalului condus de Ioan Holender este prezenta Orchestrei de Stat din Bavaria, dirijata de Zubin Mehta, dar simpla nerabdare a cunoscutului om de cultura de a aduce asemenea profesionisti de clasa si in afara Festivalului Enescu, care are loc din doi in doi ani, ne costa, totusi, foarte mult. Banii care circula in cultura romana nu sunt mai putini decat nevoile acesteia, dar felul in care sunt ei impartiti ii favorizeaza, in virtutea unei inertii datand din timpul spectacolelor de pe stadioane, pe organizatorii de evenimente-mamut, indiferent de calitatea lor, lipsindu-i de fonduri pe ceilalti, indiferent cat s-au straduit ei sa construiasca proiecte valabile.