jorge bergoglio - ultimele știri
Unul dintre cardinalii Bisericii Catolice susţine că rezultatul ultimului conclav, în urma căruia a fost ales Papa Francisc, se datorează unei minuni divine, iar cei prezenţi în Capela Sixtină au fost martorii mai multor semne de la Dumnezeu.
20 de călugări şi preoţi iezuiţi, din ordinul din care face parte şi Papa Francisc, trăiesc în Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş şi Satu Mare. Asemenea liderului lor, duc o viaţă simplă.
Papa Francisc a sunat la chioşcul din Buenos Aires care îi livra ziarele, ca să renunţe la abonament
Deşi conduce o biserică cu 1,2 miliarde de credincioşi, Papa rămâne tot un om simplu, care, în cazul în care nu mai are nevoie de abonamentul său la ziar, sună la chioşcul care i le livra şi anunţă....
”Dacă îl mărturisim pe Hristos fără asumarea crucii, rămânem doar ai lumii: suntem preoţi, cardinali, papi, dar nu ucenici ai Mântuitorului.” Asta a ţinut să transmită lumii Jorge Bergoglio, proaspăt coborât dintr-un autobuz al regiei de transport pu...
Primul şef de stat cu care se va întâlni Papa Francisc este Cristina Kirchner de Fernandez, preşedinta Argentinei. Deşi au avut o relaţie tensionată de-a lungul timpului, cei doi vor încerca luni să pună bazele unei prietenii....
Papa Francisc va dărui inelul său de cardinal Catedralei din Buenos Aires, a anunţat preotul paroh al locaşului de cult Alejandro Russo pentru o televiziune argentiniană. Inelul a fost purtat noul Papă, Jorge Bergoglio, în perioada în care a fost arh...
Papa Francisc a fost analizat pe toate faţetele, inclusiv pe cea a implicării sale pe internet. Deşi 1,2 miliarde de catolici îl vor urmări de acum încolo în toate momentele sale, Papa Francisc nu îi urmăreşte pe niciunul pe Facebook sau pe Twitter.
Primele zile ale pontificatului Papei Francisc I au oferit lumii o perspectivă asupra a cum va fi Biserica Catolică, pentru prima dată în istorie, sub conducerea unui preot iezuit. Noul Papă, cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, a dat dovadă...
La trei zile după ce a fost numit capul Bisericii Catolice, Papa Francisc s-a întâlnit cu jurnalişti din toată lumea, cărora le-a mărturisit că doreşte „o Biserică săracă, pentru săraci”. De asemenea, noul Papă a dezvăluit presei internaţionale cum ş...
Noul Papă este cardinalul Jorge Bergoglio în vârstă de 76 de ani. El a fost ales săptămâna aceasta, s-a scris foarte mult despre el, dar toate informaţiile esenţiale despre Papa Francisc pot fi prezentate în mai puţin de două minute.
Papa Francisc s-a împiedicat şi a fost pe punctul de a cădea, în timpul unei întâlniri cu cardinalii la Vatican. Pontiful şi-a redobândit rapid echilibrul şi s-a îndreptat spre Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor.
Noul Papă a cerut argentinienilor să nu participe la ceremonia sa de întronizare, programată pentru marţea viitoare, sfătuind clericii din ţara sa natală să-şi îndrume enoriaşii către opere de caritate. Papa Francisc le-a spus catolicilor argentinien...
Papa Francisc le-a solicitat catolicilor să îmbrăţişeze reînnoirea spirituală, avertizând că altfel Biserica se va prăbuşi precum un castel de nisip. Noul Suveran Pontif a făcut acest avertisment în cadrul unei predici care a încheiat Conclavul papal...
Noul Papă, Jorge Bergoglio, ar fi putut ajunge la altar, însă în calitate de mire şi nu de preot, dacă povestea lui de dragoste cu iubita lui din copilărie, Amalia, s-ar fi concluzionat, transmite agenţia de presă spaniolă EFE....
Noul Papă Jorge Bergoglio, cunoscut de acum înainte sub numele de Papa Francisc, reprezintă o personalitate faţă care populaţia argentiniană fie-şi arată admiraţia, fie o critică puternic, în funcţie de persoanele cărora te adresezi, scriu jurnalişti...
Arhiepiscopul New York-ului, Timothy Dolan, a dezvăluit presei ce s-a întâmplat miercuri seară, după ce Jorge Mario Bergoglio a devenit Papă. Dolan a relatat câteva detalii de culise atât din timpul conclavului, cât şi din timpul cinei de după aleger...
Bloggerii adevarul.ro au scris despre Papa Francisc I, fostul cardinal argentinian Jorge Mario Bergoglio, care a fost ales aseară, la Vatican. Viaţa modestă a noului Papă, implicaţiile geopolitice pe care le aduce alegerea sa, dar şi faptul că este p...
Noul papă susţine clubul San Lorenzo, din prima ligă de fotbal a Argentinei, de când tatăl său îl ducea la meciurile echipei de baschet ale aceleiaşi grupări .
Liderii mondiali s-au grăbit să-l felicite pe Jorge Mario Bergoglio pentru alegerea lui în fruntea Bisericii Catolice, ca noul Papă. De la Beijing la Bucureşti, felicitările pentru Papa Francisc au curs în ultimele ore, de când anunţul „Habemus Papam...
Jorge Mario Bergoglio, ales noul Papă la Vatican, a fost dat în judecată în 2005 de către un avocat activist pentru drepturile omului. Papa Francisc a fost acuzat că este responsabil pentru răpirea şi torturarea a doi preoţi iezuiţi de către agenţii ...
Primele gesturi ale lui Jorge Mario Bergoglio, noul Papă, denotă viaţa modestă pe care acesta a dus-o în ultima jumătate de secol. Spre deosebire de ceilalţi suverani pontifi, Papa Francisc, îmbrăcat doar într-o sutană albă, a cerut mai întâi binecuv...
Noul Papă, Jorge Mario Bergoglio, reprezintă o opţiune extrem de relevantă şi foarte probabil decisivă a Bisericii Catolice în încercarea de a se remodela într-un moment în care, într-o lume în criză, ea însăşi cunoaşte o serie de crize multiple şi ...
Aşa cum anunţase miercuri seară, noul Papă, Jorge Bergoglio, a vizitat dis-de-dimineaţă Bazilica Sfânta Maria Mare din Roma, pentru o rugăciune privată. Papa Francisc a refuzat orice dialog cu presă, încercând să se ferească de ochii lumii, aşa cum o...
Papa Francisc, fostul cardinal argentinian Jorge Mario Bergoglio, noul papă ales aseară la Vatican, a dus în ultimii 50 de ani o viaţă modestă. Trăieşte fără un plămân, a refuzat proprietăţile şi limuzinele oferite de Biserica Catolică şi continuă să...
Noul Papă, Jorge Mario Bergoglio, este primul suveran pontif ales din rândul iezuiţilor, un ordin religios al Bisericii Catolice care şi-a dedicat existenţa propovăduirii catolicismului pe noile continente şi încurajării educaţiei şi justiţiei social...
După cum se vede, ziua de 13 martie a anului 2013 a adus un nou conducător la Vatican, după vechile canoane, care spun să nu credem în prea multe pariuri, ci să ne încredem în capacitatea celor din conclav - şi mai ales din jurul acestuia - de a dece...
Jorge Mario Bergoglio, care a fost ales miercuri seară noul Papă, nu se număra printre cardinalii consideraţi favoriţi în cursa pentru Sfântul Scaun. Nu se ştie încă numele celui de-al doilea clasat, însă noul Suveran Pontif a avut contracandidaţi pu...
Noul Papă şi-a pierdut un plămân în urma unei infecţii în adolescenţă, însă experţii medicali afirmă că acesta nu a limitat cel mai probabil energia şi acţiunile pontifului în vârstă de 76 de ani şi nu ar trebui sã îi facă probleme pe viitor....
Printre primele cuvinte rostite miercuri seară de la balconul Bazilicii Sfântului Petru, atunci când cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost anunţat drept următorul Papă, Francisc I, s-a regăsit şi o referire la „săracul din Assisi”, sfân...
Jorge Bergoglio, primul Papă argentinian, este un conservator cunoscut pentru abilităţile sale de negociere, dar şi pentru faptul că este oricând dispus să se opună intereselor celor puternici. Cu toate acestea, noul Suveran Pontif a fost criticat de...
Nu se regăsea pe lista scurtă a cardinalilor consideraţi favoriţi în lupta pentru Sfântul Scaun şi nici măcar pe lista lungă a caselor de pariuri. Alegerea sa este surprinzătoare: este primul iezuit care ocupă această funcţie. Cu toate acestea, argen...