dispozitive medicale - ultimele știri
Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) a fost repusă în funcţiune, a informat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care a făcut luni câteva precizări legate de acordarea serviciilor, medicamentelor şi dispozitivelor medicale.
Procurorii de la Parchetul General a anunțat că alți trei medici au fost sub acuzare în dosarul stimulatoarelor cardiace prelevate de la cadavre. Este vorba despre un medic cardiolog, un șef de clinică de cardiologie și un fost manager al unui spital din municipiul Iași.
Dificultățile de finanțare a Programului național de boli cradiovasculare, lipsa unor reglementări legale care să permită verificarea strictă a cheltuielilor, dar și lăcomia umană au creat condiții pentru apariția unui caz precum cel al medicului din Iași, Dan Tesloianu.
Parchetul General a anunţat sâmbătă că a dispus reţinerea pentru 24 de ore a medicului Dan Tesloianu, de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, în dosarul stimulatoarelor cardiace extrase din cadavre şi montate la pacienţi.
Potrivit anchetatorilor, medicul ar fi refolosit 238 de stimulatoare cardiace. În plus, acestuia i se mai aduc acuzații de mită, dar și de complicitate la construirea ilegală a unei vile într-o arie naturală protejata.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a fost desemnată ca autoritate competentă în domeniul dispozitivelor medicale, precum şi autoritate de supraveghere a pieţei în domeniul dispozitivelor medicale, potrivit unei ordonanţe ...
Comisia Europeană a decis recent să prelungească scutirea temporară de taxe vamale şi de TVA la importurile de dispozitive medicale şi de echipamente de protecţie din ţări terţe. Durata acestei scutiri va fi prelungită cu 3 luni, până la 31 octombrie...
Femeile diagnosticate sau suspecte de infecţia cu noul coronavirus pot primi consiliere psihologică gratuită şi sfaturi pentru menţinerea lactaţiei printr-un program al unei organizaţii nonguvernamentale.
Poliţiştii au finalizat percheziţiile dispuse în Bucureşti şi patru alte judeţe, inclusiv în Bihor, în dosarul privind escrocherii cu dispozitive medicale şi o fraudă de peste 8 milioane de lei, ridicând 244.000 lei, 25.570 euro şi 37.500 forinţi, di...
CJAS a primit parte din banii solicitaţi pentru finanţarea serviciilor medicale până la sfârşitul anului, însă sectoare întregi rămân în continuare descoperite.
articol publicitar
Prevenţia şi automedicaţia responsabilă, făcută pe baza unor informaţii corecte, pot fi soluţiile care să ne permită o mai bună gestionare a stării noastre de sănătate. Cum anume pot fi atinse aceste obiective au constituit subiecte de discuţie ale c...
Spitalele din Republica Moldova vor avea dreptul de a achiziţiona medicamente şi dispozitive medicale direct de la furnizori.
Şase persoane, bănuite de Centrul Naţional Anticorupţie că ar fi participat la trucarea licitaţiilor publice privind achiziţionarea dispozitivelor medicale, vor fi arestate astăzi.
Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş a anunţat recent că nu mai există liste de aşteptare în ceea ce priveşte dispozitivele medicale. Anunţul a fost făcut chiar de către directorul CAS Maramureş, Viorel Deghid.
Mulţi dintre vâlcenii aflaţi pe lista de aşteptare pentru a primi un dispozitiv medical au făcut cerere la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vâlcea în urmă cu trei ani. Din cauza fondurilor insuficiente, instituţia a asigurat proteze do...
Compania producătoare de dispozitive medicale Stryker va plăti 13,2 milioane de dolari pentru a rezolva acuzaţii civile potrivit cărora ar fi mituit medici şi oficiali guvernamentali pentru a câştiga proiecte în cinci ţări, între care şi România, pot...
Astăzi, Parlamentul European, a adoptat cu o largă majoritate două propuneri de regulamente pentru înlocuirea Directivelor actuale privind dispozitivele medicale şi a dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro.
Nu există an în care Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui să nu se confrunte cu o listă de aşteptare a pacienţilor care au nevoie de dispozitive medicale. În prezent, pe această listă se regăsesc peste 1.300 de vasluieni.