bilant morti - ultimele știri
Încă 19 cadavre au fost descoperite la Shakahola, cunoscuta pădure din Kenya, unde trăia o sectă evanghelică. Adepții săi credeau că postul negru le va aduce o întâlnire cu Iisus după sfârşitul lumii.
Alte 22 de trupuri neînsuflețite au fost descoperite, sâmbătă, în gropile comune ce au legătură cu un cult religios din Kenya. Sute de oameni, membrii ai unei secte, își dădeau întâlnire într-o pădure din sud-estul Kenyei, unde se înfometau, pentru a-l putea întâlni pe mântuitorul Iisus Hristos.
După două săptămâni de la tragicele cutremure, Turcia a decis abandonarea misiunilor de căutare, în majoritatea regiunilor afectate. Există însă două provicii fac excepție de la această hotărâre. Chiar și după 14 zile de la dezastru, echipajele de salvare continuă să caute supraviețuitori.
Bilanţul provizoriu al cutremurului cu magnitudinea 7,8 care a lovit pe 6 februarie Turcia şi Siria a depăşit 41.000 de morţi, au anunţat vineri surse oficiale şi medicale, scrie AFP.
Potrivit autorităților, alte două decese asociate furtunii care a îngheţat mare parte din Statele Unite în perioada Crăciunului au fost înregistrate joi.
Bilanțul cutremurului care a lovit, luni, orașul indonezian Cianjur din provincia Java de Vest a crescut la 252, a transmis, marți, pe Instagram un reprezentant guvernamental local, relatează Reuters.
Populaţia rusă începe să primească dovezi despre numărul real de soldaţi ruşi ucişi în război odată ce aceştia se întorc acasă în sicrie, relatează The Guardian.
Patru persoane au murit din cauza incendiilor care au izbucnit săptămâna aceasta pe coasta de sud a Turciei, au anunţat autorităţile de la Ankara. Situaţia este însă tot mai gravă. Zeci de incendii afectează mai multe staţiuni turistice, iar lupta po...
Un bilanţ al morţilor şi persoanelor care încă nu au fost găsite în urma prăbuşirii unei aripi a unui imobil rezidenţial din apropierea Miami a fost publicat vineri de i reprezentanţă a comitatului Miami-Dade.
Europa rămâne marţi sub un val de frig provenind din Siberia - de la Baltică şi până la Marea Mediterană -, soldat cu cel puţin 23 de morţi în decurs de patru zile, scrie AFP.
Numărul de decese provocate de epidemia de febră hemoragică Ebola a ajuns la 5.420 în opt state din Africa. În total, au fost înregistrate 15.145 de cazuri de contaminare, potrivit bilanţului actualizat miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.