Conflictele cu vecinii sau în cadrul familiei sunt principalele probleme juridice ale moldovenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Litigiile cu vecinii sunt cele mai frecvente categorii de probleme cu implicaţii juridice
Litigiile cu vecinii sunt cele mai frecvente categorii de probleme cu implicaţii juridice

Cel puţin aceasta relevă studiul „Probleme cu caracter juridic ale populaţiei din Republica Moldova cu soluţii şi fără" prezentat astăzi de către reprezentanţii Fundaţiei Soros-Moldova.

Potrivit sondajului unul din cinci moldoveni s-a confruntat cu cel puţin o problemă civilă sau administrativă gravă şi greu de rezolvat în justiţie, în ultimii trei ani şi jumătate. Dintre aceştia15% susţin că au avut probleme juridice cu vecinii. De cele mai multe ori conflictele sunt cauzate de copacii care acoperă casa, depozitărea deşeurilor neautorizate sau gălăgia acestora.

Şi situaţiile legate de relaţiile din familie sau de drepturile consumatorului sunt printre problemele de top ce-i supără pe moldoveni. În aceste cazuri, 26% dintre participanţii au menţionat că întâlnesc probleme juridice atunci când vor să-şi înregistreze căsătoria sau când divorţează. În acelaşi timp peste 63% dintre respondeţi se plâng de calitatea produsului sau a serviciului, încălcarea termenului de livrare sau executare, dar şi preschimbarea bunurilor. Atunci când este vorba de probleme legate de terenuri, cei mai mulţi- peste 17% spun că au avut dificultăţi juridice la vinderea sau cumpărarea terenurilor, arendarea acestora sau înregistrarea.

Femeile anunţă mai des problemele cu implicaţii juridice
Acelaşi studiu relevă că de cele mai multe ori, femeile sunt cele care raportează problemele legale. „Femeile au mult mai des probleme cu relaţiile în familie, protecţia sicială, conflicte cu vecinii sau probleme medicale. Bărbaţii sunt mai predispuşi să raporteze problemele legate de daune şi de servciile publice", se explică în studiu. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 26-45 de ani sunt predispuse să aibă cele mai multe probleme.

„În această perioadă riscul ca ceva să meargă prost, creşte. În acest interval de vârstă oamenii se căsătoresc, divoreţează, îşi schimbă locul de muncă, iar credite, fac investiţii pe termen lung", se explică în studiu. În cele mai multe cazuri 38,9%, atunci când au o problemă juridică, moldovenii apelează la avocaţi. Aproximativ 15,7% dintre participanţi susţin că pentru soluţionarea problemelor cer sfaturi şi informaţii juridice poliţiştilor, iar peste 10% rudelor, prietenilor sau colegilor.

Nu-şi rezolvă problemele pentru că nu au bani
De asemenea, studiul arată că moldovenii mai săraci au mai multe probleme de familie, iar cei cu un venit mediu de 5.000 de lei, au mai multe probleme de consum.„Jumătate din respondeţi sunt ferm convinşi că oamenii cu bani mai mulţi vor avea parte de o justiţie mai bună. Alţi 25% sunt mai puţini tranşanţi, dar şi ei sunt de acord", se mai menţionează în sondaj. Drept urmare, aproximativ 36% dintre persoanele care au probleme juridice aleg să-şi rezolve problemele prin propriile forţe. În acelaşi timp 39% dintre respondeţi susţin că nu au auzit de legea prinvind asistenţa juridică garantată de stat.

„Este suprinzător faptul că încidenţa problemelor cu care se confruntă populaţia este mult mai mică în comparaţie cu Ucraina sau Bulgaria. Noi ne aşteptam la un procent de 40%, dar rezultatele au aratată că este vorba de 22,1%. Explicaţia este că oamenii nu recunosc care sunt problemele de natură juridică. Există o necesitate majoră de asistenţă unui serviciu de asistenţă juridică primară“, susţine Nadejda Hriptievschi, expert în cadrul proiectului.

Studiul a fost realizat în perioada în cadrul proiectului „Asigurarea bunei guvernări în Republica Moldova prin sporirea participării publice", implementat de Fundaţia Soros-Moldova în perioada decembri 2009-31 ianuarie 2012. Studiul este realizat în baza datelor colectate în prioada 4-16 august 2011.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite