Nevoia de cămine moderne pentru studenţi

Se începe un nou an de învăţământ. Dincolo de plata pentru studii, care la unele facultăţi este exorbitantă, o problemă ce frământa zeci de mii de studenţi în aceste zile este cea legată de cazare.

Îmi aduc aminte de studenţie şi încă nu pot scăpa întru totul de emoţiile care mă podideau atunci. Voi avea sau nu cămin? Deşi erai în listă, nu se ştia până în ultima clipă dacă îţi va reveni un pat într-o cameră. Cu câţi colegi şi cu cine anume vei sta erau deja chestiuni secundare. Important era să obţii cazarea. Eram generaţia începutului anilor 90 şi era mai greu să ne obişnuim cu ideea că statul nu ne poate asigura cu cămin. Pentru anul întâi se dădea cămin la toţi, era un fel de „bun venit" la studii, la oraş - majoritatea dintre noi fiind veniţi de la sate. În anul doi, împreună cu câţiva colegi şi prieteni, am rămas fără cămin. Pe urmă înţelesesem tehnologia repartizărilor şi, în anul trei, am avut din nou cămin. Trebuia să prestezi „muncă patriotică", la reparaţia din vară a căminului, ca să ai şanse că vei obţine cazare.

În 1993, după terminarea anului trei de studii la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, m-am transferat la Universitatea din Iaşi. Am fost cazat într-o sală de lectură, care era cam cât o cameră dublă obişnuită. Eram vreo 15 inşi la număr, studenţi basarabeni şi din România deopotrivă. În ultimul an de facultate am fost mai norocos, am obţinut repartizarea într-o cameră de patru persoane. În general, condiţiile de trai erau mai bune la Iaşi, era o baie la fiecare etaj, doar că nu era şi o bucătărie în cămin, aşa cum era la Chişinău.

Acum situaţia nu s-a schimbat prea mult. În orice caz, la Chişinău. Mă refer mai ales la condiţiile din cămine. În majoritatea absolută a acestora există o baie comună pentru cinci etaje, reparaţii capitale nu s-au făcut decât în câteva cămine. Universităţile nu au investit în construcţia de cămine noi. La USM, de exemplu, fostul rector Gheorghe Rusnac, care a domnit aproape cât Brejnev, vreo 16 ani, a construit un palat al sportului, un gard exorbitant în jurul campusului central de pe strada Mateevici, a investit banii instituţiei în alte proiecte mai mult sau mai puţin dubioase, nu şi în construcţia de noi cămine (sau într-o bibliotecă, voi revini ulterior asupra subiectului). Asta deşi posibilităţi financiare existau. Bugetul USM în perioada respectivă era comparabil cu a unei întreprinderi industriale din Chişinău din perioada sovietică.

În ultimii ani, inclusiv anul acesta, numărul studenţilor este în descreştere şi posibilităţile financiare ale instituţiei sunt în scădere. Cu toate acestea, este imperios necesar să fie demarate nişte proiecte pentru modernizarea spaţiului locativ existent şi construirea unor noi cămine, inclusiv pentru cadrele didactice tinere. Soluţia ar fi iniţierea unor proiecte public-private, aşa cum a anunţat premierul în vizita de la sfârşitul lunii august la căminele de la USM. Să vedem care vor fi paşii concreţi adoptaţi întru onorarea acestei promisiuni. Să nu fie şi asta o acţiune simplă de PR.