Peste 30 de trenuri anulate astăzi, 26 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Călători anunţă că din cauza viscolului trenurile au întârzieri de în medie de 60 de minute, la sosirea şi la plecarea din staţie. Totodată, peste 30 de trenuri au fost anulate în această dimineaţă

UPDATE 14.32 În prezent, se intervine şi cu pluguri de zăpada pe anumite sectoare aflate pe secţiile CF Bucureşti - Videle - Giurgiu şi Bucureşti - Urziceni, unde din cauza zăpezii viscolite se formează suluri de zăpadă de aproximativ un metru, informează CFR într-un comunicat de presă

Totodată, două linii sunt închise: Dridu - Armăşeşti şi Ciorani - Ialomiţa, unde de asemenea se intervine cu utilaje de deszăpezire pentru redeschidere. Din cauza închiderii circulației pe linia Dridu - Armăşeşti și condiţiilor meteo severe de pe secția Armăşeşti -Ploieşti, trenul Intercity 572 Galaţi - București Nord, circulă pe ruta ocolitoare: Urziceni - Făurei - Buzău - Ploiești Sud - București Nord .

UPDATE 13.20 CFR a transmis, printr-un comunicat oficial, lista trenurilor care vor avea întârzieri atât la plecarea din Gara de Nord a Bucureştiului, cât şi la sosirea la destinaţie.

Trenuri care vor urmează să intre în Bucureşti Nord cu întârzieri
IR 382 Sofia- Bucureşti Nord
IR 1653 Vatra Dornei - Bucureşti Nord
R 9342 Giurgiu - Bucureşti Nord
IR 1632 Oradea - Bucureşti Nord
IR 1782 Piteşti - Bucureşti Nord
R 3002 Braşov - Bucureşti Nord
IR 1522 Buzău - Bucureşti Nord
IR 1648 Bistriţa - Bucureşti Nord
IR 1550 Mărăşeşti - Bucureşti Nord
IR 1892 Craiova - Bucureşti Nord

Trenuri care vor pleaca din Bucureşti Nord cu întârzieri
IR 382-1 Bucureşti Nord - Sofia
IR 1521 Bucureşti Nord - Rm Vâlcea
IR 1621 Bucureşti Nord - Timişoara
IR 1691 Bucureşti Nord - Timişoara (urmează să plece de la linia 14)
IR 1632-1 Bucureşti Nord - Constanţa
IR 1753 Bucureşti Nord - Suceava (urmează să plece de la linia 14)
IR 1571 Bucureşti Nord - Galaţi
IR 14064 Bucureşti Nord - Craiova
IR 1645 Bucureşti Nord - Braşov

UPDATE 12.18

Peste 30 de trenuri au fost anulate, două linii sunt închise şi mai multe trenuri au întârzieri la sosirea şi plecarea din Capitală, circulaţia feroviară în zona Complexului Bucureşti Nord desfăşurându-se cu dificultate din cauza viscolului.

Pe raza Sucursalei Teritoriale CF Bucureşti, traficul feroviar este îngreunat de zăpada viscolită care se depune într-un strat foarte gros peste macaze, iar funcţionarea acestora în zona Complexului Bucureşti Nord este posibilă doar prin manevrare manuală, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA.

Din această cauză, anumite trenuri care urmează să intre şi să plece din Gara de Nord sunt temporizate în staţii sau aşteaptă în parcurs.

Astfel, şase trenuri vor intra în staţia Bucureşti Nord cu întârzieri, respectiv IR 382 Sofia- Bucureşti Nord, IR 1790 Piteşti - Bucureşti Nord, R 9342 Giurgiu - Bucureşti Nord, IR 1644 Salva - Bucureşti Nord, IR 1644 Salva - Bucureşti Nord şi R 3002 Braşov - Bucureşti Nord,

De asemenea, alte şase trenuri vor pleaca din Bucureşti Nord cu întârzieri, respectiv IR 382-1 Bucureşti Nord - Sofia, IR 1781 Bucureşti Nord - Curtea de Argeş, IR 1655 Bucureşti Nord - Bacău, IR 1632-1 Bucureşti Nord - Constanţa, IR 1582 Bucureşti Nord - Braşov, IR 1571 Bucureşti Nord - Galaţi şi IR 14001 Bucureşti Nord - Braşov.

În prezent se intervine şi cu pluguri de zăpadă pe anumite sectoare aflate pe secţiile CF Bucureşti - Videle - Giurgiu şi Bucureşti - Urziceni, unde din cauza zăpezii viscolite se formează suluri de zăpadă de aproximativ un metru, a precizat sursa citată.

Liniile Dridu - Armăşeti şi Ciorani - Ialomiţa sunt închise, echipajele intervenind cu utilaje de deszăpezire pentru redeschidere.

Din cauza închiderii circulaţiei pe linia Dridu - Armăşeşti şi a condiţiilor meteo severe de pe secţia Armăşeşti - Ploieşti, trenul Intercity 572 Galaţi - Bucureşti Nord circulă pe ruta ocolitoare Urziceni - Făurei - Buzău - Ploieşti Sud - Bucureşti Nord.

Totodată, din cauza ninsorii viscolite şi pentru fluidizarea traficului feroviar, joi au fost anulate trenurile Intercity 581 şi 584 Bucureşti Nord - Constanţa şi retur, Intercity 551/556 Bucureşti Nord - Suceava şi retur, Intercity 554/564 Suceava - Bucureşti Nord, Intercity 591 Bucureşti Nord - Timişoara Nord, Intercity 594 Timişoara Nord - Bucureşti Nord, Intercity 571/574 Bucureşti Nord - Galaţi şi retur, Intercity 1637/1636 Bucureşti Nord - Braşov şi retur, Regio 6422 Fălciu Nord - Bârlad, iar pe distanţa Bârlad - Tecuci circulă conform graficului de circulaţie, Regio 9021 Bucureşti Nord -- Piteşti, Regio 9026 Piteşti - Bucureşti Nord, Regio 6101 Făurei - Tecuci, 6102 Tecuci - Făurei, Regio 7051 Urziceni - Făurei, Regio 7052 Făurei - Urziceni, Regio 9301/9306 Bucureşti Nord - Roşiori Nord şi retur, IR 1791 Bucureşti Nord - Piteşti, IR 1883 Titu - Târgoviste, IR 1796 Piteşti - Bucureşti Nord, IR 1886 Târgovişte - Titu, IR 1783 Bucureşti Nord - Curtea de Argeş, IR 1913 Goleşti - Parcul Kreţulescu, IR 1885 Titu - Pietroşiţa, IR 1784 Curtea de Argeş - Bucureşti Nord, IR 1888 Pietroşiţa - Titu, IR 1916 Parcul Kreţulescu - Goleşti, IR 1898 Goleşti - Bucureşti Nord, IR 1793 Bucureşti Nord - Piteşti, IR 1790 Piteşti - Bucureşti Nord, IR 1795 Bucureşti Nord - Piteşti, IR 1792 Piteşti - Titu, R 8131 Ploieşti Sud - Slobozia Veche şi R 8132 Slobozia Veche - Ploieşti Sud.

***

Cei care şi-au făcut planuri de călătorie cu trenul în această dimineaţă ar trebui să se mai gândească. CFR Călători a anunţat că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia feroviară se desfăşoară cu dificultate. Trenurile au întârzieri de o oră la sosirea şi la plecarea din staţie. Întârzieri mari au şi trenurile internaţionale.

Întârzieri de ore întregi pe Aeroportul Iaşi din cauza vremii. Zeci de pasageri aşteaptă aeronavele UPDATE

Din aceleaşi motive, compania de căi ferate a decis să suspende circulaţia următoarelor trenuri:


•    Intercity 581 şi 584 în relaţia Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.
•    Intercity 551/556 în relaţia Bucureşti Nord–Suceava şi retur .
•    Intercity 554/564 în relaţia Suceava – Bucureşti Nord.
•    Intercity 591 în relaţia Bucureşti Nord – Timişoara Nord.
•    Intercity 594 în relaţia Timişoara Nord– Bucureşti Nord .
•    Intercity 571/574  în relaţia Bucureşti Nord – Galaţi şi retur.
•    Intercity 1637/1636  în relaţia Bucureşti Nord – Braşov  şi retur .
•    Regio 6422 în relaţia Fălciu Nord – Bârlad, iar pe distanța Bârlad – Tecuci circulă conform graficului de circulație .
•    Regio 9021 în relaţia Bucureşti Nord – Piteşti.
•    Regio 9026 în relaţia Piteşti – Bucureşti Nord.
•    Regio 6101 în relaţia Făurei – Tecuci.
•    6102 în relaţia Tecuci – Făurei.
•    Regio 7051 în relaţia Urziceni – Făurei.
•    Regio 7052 în relaţia Făurei  – Urziceni.
•    Regio 9301/9306 în relaţia Bucureşti Nord –Roșiori Nord şi retur.

Ca urmare a anulării circulaţiei acestor trenuri, călătorii vor fi preluaţi de alte trenuri aflate în circulaţie, în direcţiile respective.


Tot astăzi au fost anulate şi trenurile suburbane: Regio de pe ruta Bucureşti Nord – P.O. Aeroport HC - Baloteşti şi retur, din intervalul orar 08.10 – 13.10 (dus) și respectiv 09.15 - 14.15 (întors) şi Regio 8071 și 8072 de pe ruta Bucureşti Nord - Pantelimon Sud h. - Bucureşti Obor şi retur.


Din cauza închiderii circulației pe linia Dridu – Armășești și condițiilor meteo severe de pe secția Armășești -Ploiești, trenul Intercity 572  Galați - București Nord, circulă pe ruta ocolitoare: Urziceni – Făurei - Buzău – Ploiești Sud - București Nord .
Pasagerii sunt rugaţi ca înainte de efectuarea călătoriei să ceară informaţii despre trafic în staţiile CFR, la telefon 021.95.21 sau să acceseze site-ul  www.cfrcalatori.ro .

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite