Meteo: Vreme predominant frumoasă
0Depresiunea islandeză, activă în nord-vestul continentului, se tot extinde în Europa Centrală, iar pe frontul rece corespunzător nucleului din Germania, la adăpostul Munţilor Alpi, se vor genera cicloni mediteraneeni.
Presiunea e scăzută şi în centrul Câmpiei Ruse şi în estul Mării Negre. În restul continentului, inclusiv în estul şi în sudul Mării Mediterane, presiunea e ridicată. La noi, aceasta nu va suferi modificări semnificative.
În această structură, vremea va fi uşor instabilă în sudul, în sud-estul şi în centrul ţării, unde cerul va prezenta înnorări mai accentuate şi, îndeosebi după-amiază, va ploua. În restul ţării, vremea va fi predominant frumoasă, iar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade.
Mâine
Vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime de vară în Crişana, în Banat, în Oltenia şi în Muntenia. Cerul, variabil, va prezenta ziua înnorări mai accentuate la munte, unde, izolat, va ploua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade, mai scăzute pe litoral.
Poimâine
Vremea va deveni treptat instabilă. Va ploua mai ales cu caracter de aversă pe arii extinse şi se vor semnala descărcări electrice. Izolat, cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade.