Plutonierul Vasile Zbâncă: „M-am trezit la spital fără picioare“

Plutonierul Vasile Zbâncă din Batalionul „Şoimii Carpaţilor“ Bistriţa şi-a pierdut picioarele într-o explozie în Zabul, Afganistan. Alţi doi camarazi au fost ucişi sub ochii lui.

La doar 29 de ani, Vasile Zbâncă a trecut prin mai multe greutăţi decât alţii într-o viaţă. Militar profesionist din 2004, Zbâncă a plecat pentru prima dată în Afganistan în 2007, într-o misiune în Zabul, una dintre cele mai periculoase zone. „Asta îmi este meseria, altceva nu ştiu ce să fac. Şi în vremurile astea grele nu ai foarte multe opţiuni", spune plutonierul din fotoliul de acasă, de la Bistriţa. Ştia ce îl aşteaptă pe front.

Citiţi şi:

Povestea ultimului şoim rănit în Afganistan

Anchetă a Parchetului Militar Cluj în cazul unui militar întors din Afganistan, găsit spânzurat

Cu aproximativ trei luni înaintea plecării în misiunile din teatrele de război militarii intră într-un program dur de pregătire. Pentru ultima misiune din Afganistan programul intensiv a inclus antrenamente speciale în baza militară de la Cincu, în judeţul Braşov, dar şi două săptămâni într-o bază NATO din Germania, despre care soldaţii povestesc că are suprafaţa cât a unui oraş de dimensiunile Bistriţei.

„Copiii din Afganistan au ochii trişti"

În teatrul de război din Zabul, cea mai fierbinte provincie din Afganistan, plutonierul a plecat în iulie 2010 odată cu cei 600 de militari din contingentul „Şoimilor Carpaţilor". „În Afganistan asiguram misiuni de patrulare, escorte şi recunoaşteri. Intram în contact şi cu populaţia, însă nu foarte mult. Nu aveam voie să intrăm în casele lor, acolo avea acces doar poliţia afgană. Era destul de greu de comunicat, din cauza barierelor de limbă", explică plutonierul.

Plutonierul Zbâncă în Afganistan Foto: ARHIVA PERSONALĂ

Copiii localnicilor îi aminteau însă de băieţelul lui, Andrei, care avea şase luni când a plecat în misiune. „Le mai ofeream biscuiţi, îi mângâiam. Mulţi aveau ochii trişti, vă daţi seama cum este să trăieşti aşa", sunt dintre puţinele amintiri din Afganistan  pe care acceptă să le împărtăşească.

Despre viaţa în cazarmă, militarul vorbeşte chiar şi mai puţin. Spune că e greu să fii departe, în mijlocul unui război, dar şi-a asumat acest risc. „Când nu aveam misiuni şi nici program, puteam vorbi acasă, pe internet, cu familia. În rest, în timpul liber mai mergeam la sala de sport. Nu eram tot timpul crispaţi, să ştiţi, ne mai şi amuzam, mai glumeam", mai povesteşte tânărul.

Nu-şi aminteşte explozia

Misiunea din 2010 s-a terminat brutal pentru Vasile, la 1 octombrie. Dimineaţă, pe la 10.30, la 40 de kilometri de oraşul Qalat, maşina în care se afla Zbâncă a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, amplasat de membrii unei grupări teroriste  a cărui lider fusese arestat cu o zi înainte. Despre momentul propriu-zis al exploziei, militarul nu-şi mai aminteşte aproape nimic. „Eram cinci oameni într-o maşină blindată Humvee, într-o misiune de patrulare.

M-am trezit în spital în Germania. Poate că este mai bine aşa, pentru că, ­neamintindu-mi momentul, şi trauma este mai mică", povesteşte plutonierul. Doi dintre camarazii săi, Marius Florin Sfecheş (25 de ani) şi Cristian-Petru Filip (26 de ani), au murit pe loc. Zbâncă, grav rănit, a ajuns iniţial în spitalul din baza militară Lagman şi ulterior, cu un avion, la spitalul militar din ­Landstuhl, Germania. „Erau băieţi extraordinari, şi Marius şi Cristi. Eram prieteni de mult. Din păcate, aşa a fost să fie, probabil că aşa a vrut soarta, nu ştiu ce să zic. Este foarte trist. Ştiam ce ne asumăm când ne-am dus acolo. Aceasta este profesia noastră. În orice meserie există riscuri, ale noastre sunt mai mari. Atunci s-a întâmplat să fim noi", spune militarul privind în gol.

Coleg de suferinţă

Din spital, eroul a numărat zilele rămase până la revederea celor dragi. „Medicii au sperat că-mi vor salva măcar piciorul drept, nu s-a putut, a intervenit o infecţie şi au trebuit amputate ambele picioare. Primele săptămâni a fost foarte greu, eram şi singur în salon. Medicii şi personalul de acolo s-au purtat ireproşabil. După ce a fost internat Angel Ilovan, colegul meu rănit şi el în Afganistan, a fost mai bine. Ne-am susţinut unul pe altul ", povesteşte Vasile Zbâncă. Caporalul Ilovan, membru şi el al aceluiaşi batalion, a ajuns coleg de salon cu Zbâncă la 24 noiembrie, după ce a fost rănit într-o altă explozie în Afganistan.

Vasile alături de familia lui  Foto: SIMONA BOZBICI

După convalescenţă, Vasile a fost adus mai întâi la Bucureşti. Vinerea trecută, după ce a fost evaluat de medicii militari, a fost trimis acasă, la Bistriţa. Îl aşteptau soţia sa, Alina, şi Andrei, băieţelul său de un şi trei luni, alături de părinţi şi fraţii din Şieu, satul său natal. Cu excepţia soţiei, care l-a vizitat în Germania, pe niciunul dintre ei nu i-a mai văzut de nouă luni, de la plecarea în misiune.

Plutonierul poartă acum proteze provizorii, până va primi altele, definitive, şi se deplasează fără probleme. „Ştiu acum că o să pot face aproape tot ce făceam înainte. O să pot chiar şi să dansez. Sunt fericit că sunt alături de cei dragi, este tot ceea ce contează acum ", spune optimist tânărul.

Pentru că Batalionul 812 Infanterie, supranumit „Şoimii Carpaţilor", i-a oferit un post de birou după ce se face bine, plutonierul speră ca în cel mult o lună şi jumătate să se întoarcă printre camarazii săi. „Mă întorc la muncă după ce mi se termină concediul medical. O să avem atunci ocazia să povestim pe îndelete cu colegii cu care am fost în Afganistan", este dorinţa bărbatului, care nu vrea să se despartă de haina militară.

În ultimii 8 ani, 17 militari români au murit şi alţi 56 au fost răniţi în teatrele de război. Salariul de bază al militarilor profesionişti începe de la 1.100 de lei la care se adaugă alţi aproximativ 300 de lei bani pentru chirie. Fiecare gradaţie, dar şi decoraţiile primite pentru cei paticipanţi la misiuni înseamnă bani în plus. Pentru o misiune de şase luni în Afganistan, militarii sunt plătiţi cu aproximativ 20.000 de dolari. „Trăim vremuri grele, ce să facem...", conchide Vasile explicând parcă motivul plecării.

Batalion decorat

Batalionul 812 „Şoimii Carpaţilor" a fost înfiinţat la 1 martie 1995 la Dej şi apoi a fost mutat la Bistriţa în 1996. Numele a fost ales înaintea primei misiuni în teatre de război, în Angola. Parte a Brigăzii 81 Mecanizată, batalionul a fost decorat cu „Medalia Naţiunilor Unite" şi „Medalia NATO" pentru misiunile desfăşurate în Angola, Kosovo, Afganistan şi Irak.

O nouă viaţă, cu familia în „centrul universului"

În noua sa viaţă, cea în care simte că a renăscut după teribila explozie căreia i-a supravieţuit, familia a devenit centrul universului lui Vasile Zbâncă. „Vreau să mă bucur de fiecare clipă pe care o petrec cu cei dragi. Nu mi-am făcut niciun fel de planuri de viitor. Mă bucur pentru ceea ce am", a spus Vasile Zbâncă.

Psihologul Daniel David, şeful catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj, spune că, în general, persoanele care au trecut prin episoade traumatizante de acest gen, fie dezvoltă un stres traumatic depresiv, fie alte stări emoţionale negative, iraţionale, de factură agresivă, fie pot să prezinte ceea ce specialiştii numesc „dezvoltare posttraumatică". În acest caz, care pare a fi şi cel al plutonierului Zbâncă, victimele reuşesc să accepte ceea ce li s-a întâmplat ca ceva ce nu poate fi schimbat şi să meargă mai departe.

„Este cazul persoanelor cu  structură de gândire raţională, care îşi spun că, dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat, nu mai pot face nimic, în cazul acesta nu poate comanda picioarelor să-i crească la loc, să spunem, dar poate merge mai departe preţuind mai bine lucrurile pe care le-a avut şi nu le-a apreciat la justa lor valoare, de pildă familia", explică psihologul.

Ioana Zbâncă, mama plutonierului, oscilează între bucuria de a-l şti viu acasă şi tristeţea de a-l vedea mutilat pe viaţă. „Sunt fericită că-l văd acasă. Merge fără cârje şi e optimist, că aşa este el. Şi trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu că am avut norocul să-l vedem în viaţă. S-au purtat bine cu el şi în Germania, unde l-au tratat ca pe un erou, dar şi la Bucureşti.  Armata l-a ajutat, cum să nu. Dar ei au treburile lor, noi pe ale noastre. A venit acasă acum, dar sufletul meu tot nu e împăcat. E un băiat bun, de ce a trebuit să aibă o asemenea soartă?", a spus femeia.

Şi sora plutonierului, Laura Deci, are încredere că Vasile va trece peste pierderea suferită în război: „Fratele meu este foarte bine, peste aşteptări, chiar. Are moralul foarte bun. Suntem foarte fericiţi că s-a întors şi este acasă din nou!"

"A venit acasă acum, dar sufletul meu tot nu e împăcat. E un băiat bun, de ce a trebuit să aibă o asemenea soartă.''
Ioana Zbâncă
mama plutonierului

Decorat, avansat, reîncadrat

Ministrul Gabriel Oprea a înmânat medalia pentru Vasile fiului militarului, Andrei  Foto: MAPN

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a confirmat că plutonierul Zbâncă va fi reîncadrat într-o funcţie militară, aşa cum prevede Ordonanţa de Urgenţă nr.82/2006, după ce el a solicitat acest lucru. „În ultimii ani, au fost cazuri în care militari deveniţi invalizi în urma îndeplinirii misiunilor în teatrele de operaţii au solicitat să-şi desfăşoare în continuare activitatea în Armată şi au fost reîncadraţi în funcţii militare sau civile.

Această procedură se va aplica şi în cazul plutonierului Zbâncă, la solicitarea lui", a precizat biroul de presă al MApN. Acelaşi comunicat precizează şi că ministrul Gabriel Oprea i-a înmânat militarului, vineri, 25 martie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, medalia „Onoarea Armatei României", pe care i-a conferit-o anul trecut. Tot anul trecut, după atentat, militarul a fost promovat de la gradul de caporal, cu care a început misiunea în Afganistan, la cel de plutonier.