Cei doi politisti "benzinari" au fugit din sediul PNA ca sa-si caute avocati

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spre deosebire de colegii lor, agentii Avram Adrian si Gheorghe Constantin au ramas in libertate

Vineri, sediul PNA. 8 politisti de la Sectia 5, asteptau pe culoarul institutiei sa le vina randul la audieri. Printre ei si agentii de politie Gheorghe Constantin si Avram Adrian. Cei doi au observat cu groaza ca "gluma se ingroasa". O mare parte din colegii lor de la Sectia 5, implicati in protejarea hotilor de combustibil din conductele Petrotrans, au iesit din biroul procurorului Vasile Doana incatusati. Speriati ca ar putea pati la fel, cei doi au renuntat sa mai dea ochii cu anchetatorul si - potrivit unor surse demne de incredere - sub pretextul ca se duc sa faca pipi, au sters-o englezeste din sediul PNA. Disparitia celor doi a fost observata abia cand procurorul anchetator le-a facut strigarea pentru audiere. Cum in nici una din toaletele PNA nu era picior de politist, iar acestia nu erau de gasit nici pe la casele lor, cei doi au fost imediat dati in consemn la frontiera. Desi nu fusesera pusi oficial sub invinuire, fuga lor era de natura a le atrage arestarea pentru sustragerea de la urmarirea penala. Lasandu-i pe politistii de la urmarire generala sa-si caute colegii "fugari", procurorul anchetator, cu tot cu dosar si arestati, a luat calea instantei Curtii Militare de Apel pentru confirmarea mandatelor de arestare provizorie. Procesul a durat pana seara, procurorul Vasile Doana intorcandu-se la sediul PNA cu 8 prelungiri a cate 27 de zile. In poarta institutiei aparusera deja cei doi "evadati", care venisera "sa se predea" in prezenta avocatilor alesi. Ce s-a intamplat? "S-au speriat cand au vazut ca primii lor colegi ies din biroul anchetatorului cu coada intre picioare si au plecat sa-si caute avocati alesi", dupa cum ne-a declarat un reprezentant al PNA. "Au spus ca si-au dorit foarte tare un aparator ales care sa le demonstreze nevinovatia. Apoi au avut o prima discutie-audiere cu procurorul si au fost citati din nou pentru luni. Impotriva acestora nu s-a dispus arestarea, dar suspiciunile planeaza si asupra lor", ne-a precizat si purtatorul de cuvant al PNA, Gabriela Neagu. Cei doi nu puteau fi impiedicati sa plece de pe holul Parchetului, la momentul respectiv neexistand nici un temei legal pentru retinerea lor. Eventual se putea dispune citarea cu mandat de aducere in vederea audierii. Cert este ca stratagema folosita de agentii de politie Avram si Gheorghe s-a dovedit salvatoare: cel putin pana astazi, luni, 15 septembrie, cei doi au reusit sa nu imparta beciul arestului cu ceilalti 6 colegi arestati.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite