Referendumul a eșuat. Începem, deja, să plătim costurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor
Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor

Vicepreședintele PDL Anca Boagiu consideră că organizarea referendumului a fost o acțiune politică eșuată, din care țara a ieșit perdant atât pe plan politic, problemă evidentă mai ales în relațiile externe, cât și pe plan economic.

"Din punct de vedere politic, referendumul a fost o acțiune care nu a făcut altceva decât rău României, fapt care se vede și din reacțiile pe care le avem din zona europeană", consideră Boagiu.

Organizarea referendumului a adus grave prejudicii economice României, mai ales în raportul leu-euro, mai crede ea.

"Referendumul este o acțiune politică eșuată. Costurile le plătim cu toții și asta începe să se vadă deja, mai ales din pregătirile pentru noul val al crizei".

Referitor la Manifestul de Centru-Dreapta, fostul ministru al Transporturilor susține că el reprezintă o continuare a proiectului politic Alianța DA (PNL+PD). Membrii formațiunii au început să lucreze la un program de guvernare.

"Cred că într-o perioadă atât de dificilă, este absolut necesar ca forțele de dreapta să se adune laolaltă", a mai declarat Boagiu, la postul B1TV.

În urmă cu o săptămână, PDL, PNŢCD, Partidul Noua Republică, Iniţiativa Civică de Centru Dreapta şi Fundaţia Creştin Democrată (FCD) au semnat un manifest care va sta la baza unei alianțe electorale de centru-dreapta pentru alegerile parlamentare din decembrie.


Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite