Marko Bela refuza negocierile cu Laszlo Tokes
0Un intens schimb de replici intre liderii comunitatii maghiare din Romania a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute. Episcopul Laszlo Tokes, presedintele Consiliului National al Maghiarilor (CNMT),
Un intens schimb de replici intre liderii comunitatii maghiare din Romania a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute. Episcopul Laszlo Tokes, presedintele Consiliului National al Maghiarilor (CNMT), i-a adresat, vineri, o scrisoare liderului URMR, Marko Bela, invitandu-l la un dialog, la Cluj, in perioada 19-24 ianuarie. Scopul discutiilor: obtinerea sprijinului politic al Uniunii pentru cauza autonomiei maghiarilor, sustinuta la modul radical de CNMT. "Cautam sprijin politic si moral. Solicitam atentia Uniunii Europene, a Consiliului Europei, a statelor UE si a SUA", a precizat Tokes. In replica, Marko Bela i-a transmis, sambata, ca CNMT este bine venit ca platforma in cadrul UDMR, insa, pana la urma, tot Uniunea va fi aceea care va analiza proiectele de autonomie. "Ei incearca disperat sa fie recunoscuti de UDMR ca forta politica alternativa, pentru ca, in acest moment, alt instrument de legitimare nu au", a declarat liderul udemerist despre incercarea lui Tokes de a aduce fata in fata UDMR si CNMT, ca forte politice egale. Reactia lui Marko Bela i-a infuriat pe unii lideri radicali. Deputatul Toro Tibor, unul dintre sefii CNMT, a declarat ca Uniunea se impotriveste "prin metode balcanice" constituirii unui nou partid maghiar, care sa reprezinte o alternativa viabila la UDMR. El a calificat actuala conducere udemerista drept "o elita obraznica" devenita "o problema pentru comunitate". Toro a prezis ca, daca nu se va crea o alternativa la UDMR, "la viitoarele alegeri se va produce o catastrofa pentru unguri". Secretarul CNMT, Borbely Zsolt, s-a ridicat si el impotriva UDMR: "Nu este doar un partid antidemocratic, ci unul al regresului, al intoarcerii catre comunism, ca PSD, cu care s-a aliat". UDMR si CNMT nu au purtat, pana in prezent, nici un fel de dialog, desi, pentru amandoua, autonomia maghiarilor este declarata un scop comun. Existenta Consiliului National al Maghiarilor tinde sa divizeze voturile acestei minoritati, putand crea probleme electorale UDMR, formatiunea cea mai longeviva din Parlament.