Guvernul dă undă verde cursurilor în limba maghiară la UMF Târgu Mureş
0Proiectul hotărârii prin care la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu-Mureş sunt înfiinţate linii cu predare în limba maghiară la Medicină, Farmacie şi Asistenţă medicală generală a fost inclus pe agenda pregătită pentru şedinţa de marţi a Guvernului.
UPDATE 14.35 Vicepreşedintele Ligii Studenţilor din Târgu Mureş, Nucu Marica, a declarat, marţi, că organizaţia va ataca în contencios administrativ Hotărârea de Guvern privind UMF, considerând că ea "nu respectă necesităţile actuale ale studenţilor şi generează noi tensiuni".
Nucu Marica a afirmat că studenţii sunt dezamăgiţi că nu au fost luate deloc în calcul punctele de vedere exprimate în cele zece zile de dezbatere publică a proiectului.
UPDATE 14.30 Rectorul ales al UMF Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, afirmă că va cere opinia Senatului universităţii în legătură cu Hotărârea de Guvern emisă marţi, spunând că aceasta trebuie aplicată, însă nu ştie de cine, pentru că există un "vid administrativ", dat fiind că MECTS nu a recunoscut alegerile.
"Aştept să văd forma exactă a HG, dacă este identică cu proiectul supus dezbaterii publice sau au intervenit modificări. După, avem convocată şedinţă a Senatului universităţii luni, vom cere opinia Senatului. Fiind vorba de o HG şi România fiind o ţară cu regim de drept funcţional, trebuie să o aplicăm. Întrebarea mea e cine să o aplice. Este nevoie de structuri funcţionale de conducere. Însă, când ministerul nu recunoaşte alegerile, suntem într-un vid administrativ. Luni, vom lua decizie în Senat", a arătat Azamfirei.
UPDATE 12.20 Proiectul hotărârii prin care la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu-Mureş sunt înfiinţate linii cu predare în limba maghiară a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului, informează Mediafax.
Actul normativ prevede că universitatea va avea linii cu predare în limba maghiară la specializările Medicină, Farmacie şi Asistenţă medicală generală, pentru 325 de studenţi, şi în engleză la Medicină, pentru 50 de studenţi.
Proiectul de act normativ s-a aflat în dezbatere publică pentru o perioadă de zece zile.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, în urmă cu o săptămână, că, dacă Guvernul va adopta hotărârea pentru înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la UMF Târgu Mureş, susţinută de UDMR, el este în favoarea depunerii unei moţiuni de cenzură de către USL.
Liderul grupului PSD din Cameră, Mircea Duşa, declarase anterior că opoziţia va ataca în contencios administrativ HG privind UMF Târgu Mureş după publicarea în Monitorul Oficial şi va cere ca aceasta să nu aibă efecte până la pronunţarea pe fond, apreciind că soluţia este cea mai sigură şi simplă.